Dacă nu socotești discuţiile moralizatoare post-Charlie Hebdo, două ştiri au făcut, săptămâna trecută, înconjurul presei şi au fost motive principale de draci pentru români. Prima e costul unei bucăţi de autostradă, a doua e scumpirea peste noapte a francului elveţian. Ambele se dovedesc nişte ţepe încasate de români, deşi ţeapa în franci e mai degrabă involuntară.

Ţeapa cu bucata de autostradă Comarnic-Braşov e la vedere. Zici că-i făcută de proşti pentru proşti. Pentru 53 de kilometri, ar trebui să plătim de la noi din buzunar o sumă de aproape şase ori mai mare decât încasase Bechtel până în 2011 pentru cei 54 kilometri din Autostrada Transilvania.

Pe scurt, din cauză că România n-are 1,82 miliarde euro să acopere dintr-un foc construcţia bucăţii de autostradă, oamenii lui Victor Ponta s-au gândit să facă un contract păgubos cu constructorii, prin care cei din urmă să lucreze pe banii lor, iar statul să plătească în rate şi costul, şi întreţinerea, timp de 26 de ani. Adică 8,4 miliarde euro. Nici măcar Adrian Năstase nu s-a gândit la o asemenea ţeapă. Zău, înţeleg, dai un tun, dar măcar dă-l cu bun-simţ.

Din punctul ăsta de vedere, Adrian Năstase a fost un monument de bun-simţ faţă de Victor Ponta. Moise Guran are dreptate când spune că ar trebui să se autosesizeze DNA, dar şi mai important, din ce scrie el, este că un credit legal ar fi mai indicat şi mai ieftin decât un credit la constructor. Cu un sfert din cei 8,4 miliarde euro daţi în 26 de ani, s-ar putea construi autostrada şi, vorba lui Guran, s-ar da şi 25% din ei şpagă decentă cui trebuie.

Ce îmi scapă mie însă e logica guvernanţilor. Când oricum te plângi că ai un grad infim de atragere a fondurilor europene, când oricum trage UE de tine să-ţi dea bani pentru infrastructură, tu de ce te-ai apuca să faci o astfel de tâmpenie? Desigur, şi un orb ar putea vedea că nici Ponta, nici ceilalţi nu plătesc autostrada din propriul buzunar, aşa că nu le pasă. Ba, nu cred c-ar mira pe nimeni dacă, de fapt, nu cumva îşi asigură surse de venit pentru viitor. Însă, cât de nesimţit să fii, să nu te intereseze că se vede de la Washington că e ţeapă?

A doua mare ştire a săptămânii e tot o ţeapă, de data asta încasată de vreo 150 000 de români care au luat credite în franci elveţieni. Diferenţa faţă de ţeapa descrisă mai sus e aceea că pe asta n-a premeditat-o nimeni. Pur şi simplu, s-a întâmplat.

Banca naţională a Elveţiei s-a săturat să cumpere euro ca să ţină preţul propriei monede la acelaşi nivel, iar cursul valutar a luat-o razna. Găseşti aici o explicaţie bună şi o analiză a consecinţelor. Preţul unui franc elveţian s-a stabilizat, până la urmă, în jurul valorii de 4,3 lei. Cei cu credite în franci elvețieni plătesc acum, cu vreo 70 de bani mai mult per franc, iar la o rată de vreo șase sute de franci înseamnă vreo 420 lei în plus, adică suta de franci.

Însă dincolo de fluctuaţia cursului, altele sunt problemele. Cursul valutar e un joc de noroc, aşa că n-ar trebui să fie de mirare că unii sunt de-a dreptul nesimţiţi. De exemplu, în ziua anunţului, băncile româneşti cumpărau franci cu 3,5 lei şi vindeau cu 6,5 lei, adică aproape dublu. Şi n-o să vezi vreo ştire despre asta, că n-a apucat niciun jurnalist să treacă pe la bănci. Speculă crasă. Noroc că n-a fost cerere, iar acum vând cu cinci lei.

A doua problemă e atitudinea de tip „capra vecinului", pe care am văzut-o la multă lume vizavi de cei care au credite în franci. Inclusiv Moise Guran a dat cu bâta-n baltă. Vorbeşte de lăcomie, de prostie etc. Însă şi Moise uită nişte aspecte elementare ale României, fie ea de acum şapte ani sau din prezent.

Majoritatea „proştilor" care s-au împrumutat în franci elveţieni n-au făcut-o pentru că s-au lăcomit, ci pentru că altfel nu s-ar fi calificat la un credit în lei sau în euro. Francul era văzut ca o monedă stabilă, cu un parcurs previzibil, dobânzile erau mici, iar salariile nu erau tocmai mari. Asta se întâmpla înainte de criză, când se împărţeau credite cu dărnicie, pentru că toată lumea îşi dorea un apartament.

Eu tind să-i consider idioţi mai degrabă pe cei care arată cu degetul: „Cine i-a pus să-şi ia credit?" Nu toată lumea vrea să trăiască în chirie până când vor muri, cu atât mai puţin nu vrea să se mute din câţiva în câţiva ani şi nici nu e dispus să cheltuiască pe renovarea unui apartament care nu-i aparţine nişte bani pe care proprietarul nu îi decontează.

Realitatea este că, în România, omul de rând, inclusiv cel din clasa medie, abia îşi permite să strângă bani din salariu, în cinci-şase ani, cât să-i ajungă de un avans la un apartament, de regulă bani puşi deoparte într-un cuplu, nu individual, în timp ce, foarte probabil, plăteşte şi o chirie. E la mintea cocoşului că e extrem de greu să-ţi cumperi o locuinţă cu banii în mână, în România, la nivelul salarizării din ţară, indiferent că vorbim de 2008 sau de 2015.

Şi e tot la mintea cocoşului că, dacă nu eşti economist, alegi varianta cea mai ieftină. Adică, înainte de criză, varianta francilor elvețieni. Iar dacă se poate să mai iei câteva mii ca să şi renovezi sau să mobilezi, e o mutare normală pentru orice om de rând. Că după o criză şi nişte ani mai târziu nu îţi mai permiţi să plăteşti, asta e partea a doua, dar asta nu înseamnă că poţi jigni gratuit.

Şi apropo de jigniri gratuite, da, poţi să te întrebi de ce nu şi-au refinanţat creditele cei cărora le-a crescut rata masiv, dar nu înainte de a te întreba dacă mai au un loc de muncă. După 2011, mulţi au rămas fără un job cu contract, sunt plătiţi la negru, cam greu să-ţi refinanţezi creditul, nu? De asta spun că Guran a cam dat cu bâta-n baltă.

Dacă partea cu creditarea e o greşeală de conjunctură, că nu toată lumea e-n stare să prevadă o criză economică şi să ia decizii mai bune, alţii o comit atât de stupid, că poţi să-i bănuieşti că nu prea-i duce mintea, mai ales când sunt parlamentari. De exemplu, senatorul Ionel Agrigoroaei, care a avut marea baftă de a supăra un interlop, care i-a sudat poarta la casă. Ar fi amuzant dacă nu te-ar obliga să te întrebi în ce ţară trăieşti.

Sau Metin Cerchez, fost parlamentar şi realizator de emisiuni la OTV, care a fost condamnat pentru profanare de morminte, după ce a încercat să demonstreze cum se scapă de strigoi: bătând un ţăruş în inima unui cadavru. Şi nu, nu sunt poveşti SF, sunt realităţi româneşti, chiar există astfel de indivizi.

Pe de altă parte, hai să ne bucurăm că avem parte, totuşi, de ceva influenţe americăneşti, că mai vine Victoria Nuland pe la noi şi le mai dă câte o palmă după ceafă politicienilor, neuitând să amintească de corupţie, care-i ameninţare la securitatea naţională. Şi să ne bucurăm, că graţie acestor intervenţii funcţionează justiţia. Şi că, de exemplu, Hrebenciuc tocmai l-a dat în gât pe Geoană.

Deh, noi să fim sănătoşi.

Urmărește-l pe Vasile pe site-ul său și VICE pe Facebook.

Mai citește despre politică:
Nepotismul şi plicul cu bani rămân baza administraţiei româneşti Premierul britanic a vrut să interzică Snapchat şi noi am pus oamenii să-i ureze de bine Cum au reacționat conservatorii și extrema dreaptă a Europei la masacrul de la Charlie Hebdo