Suporterii U Cluj care au adus fotografii pe stadion cu fanii de pe lumea cealaltă

„Te plâng munţi, dealuri şi câmpii, te plâng mulţi din Cluj şi Bucureşti / Pentru că ai plecat grăbit, dar vei trăi etern în mii de inimi româneşti”. Sunt cuvintele scrise pe două bannere afișate de suporterii dinamoviști, pe stadion, în memoria lui Radu. În sport e ceva firesc ca suporterii care au murit să fie amintiți din când în când de galerie, sub diverse forme: bannere, cântece sau chiar fotografii aduse de-acasă.

Radu Țenter a murit la 25 de ani, într-un accident rutier. Era fiul antrenorului de baschet Marcel Țenter și un fan înfocat al echipei de fotbal Universitatea Cluj („U” Cluj). Acum chipul lui Radu apare pe o pânză imensă afișată de suporterii „U”, dar este amintit deseori și de fanii dinamoviști - frați (și surori) cu galeria clujeană. Ieri, la derby-ul din Liga a doua, dintre „U” Cluj și UTA Arad, suporterii au venit la stadion cu fotografii printate sau în rame cu fani ai lui „U” care au murit.

A fost o inițiativă după modelul celor de la Union Berlin, echipă care joacă în campionatul german (Bundesliga), doar că, în tribunele lui Cluj Arena, a ieșit ceva mai timid. Doar câțiva suporteri au afișat fotografii cu cei decedați. Deși inițiativa a venit dinspre club, organizarea a fost sub așteptări, dar „să privim partea plină a paharului”, spune Maria Crișan, mama lui Vlad, fost junior la „U”, care a murit în 2011.

Soții Crișan au venit la meci cu poza fiului lor. Lui Vlad i se spunea „Lăcătuș”, în vremea când juca la juniorii lui U Cluj. După 11 ani s-a lăsat de fotbal, dar rămăsese un suporter apropiat echipei. Și părinții lui sunt fani ai lui „U” și suferă acum că nu mai joacă în Liga I.

„Noi, de când a murit Vlad, am încercat să facem ceva special, în amintirea lui, în fiecare an. În 2013, cu susținerea clubului, la meciul cu Petrolul din Liga I, am organizat la pauză un meci demonstrativ cu elevii celor două licee din Huedin, unde eram profesoară. Ne-a ajutat atunci Cristian Cîmpeanu, antrenor de copii și juniori, care îl știa pe fiul meu”, povestește Maria Crișan.

Soțul Mariei a auzit de momentul din derby-ul cu UTA de la știri și amândoi au zis „prezent”. „Mi s-a părut o idee fantastică, pe sufletul nostru.” Au luat fotografia lui Vlad și s-au dus la meci. Ar fi vrut să fi fost mai mulți suporteri cu fotografii și să se fi anunțat la microfon, pe stadion, înaintea meciului inițiativa în memoria celor decedați. Dar lucrurile n-au stat chiar așa.

„Poate că e de bine că n-au fost așa mulți cu poze. Înseamnă că nu i-au pierdut pe cei dragi”, îmi spune George Florescu, jucător la „U” și fost număr 10 la naționala României.

Geo Flores, cum este cunoscut fostul internațional în vârstă de 35 de ani, a fost omul ales de club să-i încurajeze pe suporteri, prin rețelele sociale, să vină pe stadion cu fotografii. „Probabil s-au gândit la mine pentru că, fix acum un an, a decedat tatăl meu. Am avut poza lui pe bancă.” Poate că cei care au venit la stadion, la acest meci, au avut pozele celor dragi la piept, în buzunare sau în portofel, a mai spus Geo care crede că o astfel de inițiativă arată unitatea dintre suporteri și echipă.

„La ședința dinainte de partidă, când eram în cerc cu toții, i-am rugat pe colegii mei să joace și pentru tatăl meu”, mai spune fotbalistul. Astfel de momente sunt și un imbold pentru jucătorii de pe teren să dea ce e au mai bun în ei. Chiar și în Liga a doua. „U” a remizat 1-1 cu UTA. Pentru mulți clujeni echipa de suflet rămâne Universitatea, nu CFR-ul care câștigă campionatul și joacă în cupele europene. Acolo, la „U” e cu sentiment, spune și Geo Flores.

„Vei trăi etern în mii de inimi românești”, mesajul de pe bannerul dedicat tânărului Radu, suporter al lui „U”, trece dincolo de metaforă. După accident, părinții lui au fost de acord să-i doneze organele. Așa că azi, doi tineri trăiesc pentru că rinichii lui Radu au ajuns la ei.

Suporterii nu uită. Și asta-i uneori frumos în fotbal.

Sigur, suporter în fotbal înseamnă și altceva: huligani, ghiolbani, rasism și xenofobie. Violență. Sau pur și simplu prostie halucinantă. Nu-i totul cu pasiune ca-n în Green Street Hooligans. Suporterii scuipă mizerii, fotbaliștii și cluburile plătesc. Și cu terenul suspendat, și cu banii luați. Așa cică e în fotbal. Din când în când, însă, galeriile creează câte un moment memorabil care te va atinge, chiar dacă nu înțelegi ce-i cu isteria asta din fotbal și țipi de bucurie când înscrie echipa adversă că habar n-ai ce tricouri poartă ai tăi.