De ce situația din Coreea de Nord e complet varză momentan

Pentru toți cei care urmăresc politica nord-coreeană, ultimele zile au fost traumatizante. Joi, Donald Trump a anulat brusc printr-o scrisoare bizară o întâlnire programată pentru 13 iunie cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, plănuită încă din martie. A doua zi, autoritățile nord-coreene au dat publicității o declarație conciliantă, pe care Trump a găsit-o, se pare, relativ satisfăcătoare. Duminică, diplomații americani erau deja în Coreea de Nord și se pregăteau din nou de întâlnire, care s-ar putea sau nu să se întâmple. „Având în vedere cât de volatilă e situația”, mi-a spus Yun Sun, expert în politică externă asiatică din zona de norda-est, nu pare că statutul întâlnirii „va deveni clar sau va fi confirmat” prea curând.

Firește, majoritatea știrilor despre situație s-au concentrat pe Trump și Kim, doi bărbați cunoscuți pentru capriciile lor, ale căror reacții unul față de celălalt pe parcursul următoarelor două săptămâni ar putea să condamne sau să salveze această întâlnire. Dar nu sunt ei singurii actori care contează. Puterile din regiune, China, Japonia și Coreea de Sud, au toate propriile scopuri diplomatice și punct de negociere cu Coreea de Nord, ca să nu mai vorbim de opiniile divergente pe tema discuțiilor anunțate între Trump și Kim. Deci cum au reacționat aceste națiuni la drama cu întâlnirea la nivel înalt, și ce-ar putea să însemne acțiunile lor pentru SUA și regiune? Hai să dăm o tură:

Coreea de Sud a fost profund implicată și esențială pentru întâlnirea dintre Trump și Kim încă din prima zi. Președintele Moon Jae-in a ajuns la putere parțial și datorită platformei de interacțiuni diplomatice cu Coreea de Nord. Alexis Dudden, istorică a Coreei moderne, mi-a spus că Moon vede reglarea relațiilor cu vecinii drept esențială, atât pentru evitarea unui dezastru violent, cât și pentru viitorul economiei regionale. Mai ales de-a lungul ultimelor cinci luni, a lucrat din greu la repararea legăturilor cu Nordul și la medierea între aceștia și SUA. Datorită guvernului său a ajuns mobilizarea nord-coreeană din martie la urechile lui Trump, care ulterior s-a transformat în propunerea de întâlnire, deși există divergențe cu privire la măsura în care eforturile sale au contribuit direct la apariția unei oportunități pentru astfel de negocieri. Moon a avut o întâlnire istorică cu Kim pe 27 aprilie, când a susținut în public o perspectivă comună pentru de-nuclearizarea peninsulei și pentru relații economice și culturale mai strânse între nord și sud.

Când Trump a anulat întâlnirea la aranjarea căreia Moon muncise din greu săptămâna trecută, se pare că ar fi fost șocat și îngrijorat. Toți experții cu care am vorbit sunt de acord că e foarte probabil ca Moon să continue să încerce să joace rolul mediatorului și să interacționeze cu Coreea de Nord la nivel diplomatic, în timp ce alină SUA. Sâmbătă, Moon a avut o întâlnire neplanificată cu Kim, iar luni a menționat că s-ar putea să aibă loc mai multe întâlniri între Coreea de Nord și cea de Sud. De asemenea, a cerut public SUA și Coreei de Nord să aranjeze mai multe discuții de lucru pe segmente, în pregătirea întâlnirii la nivel înalt, pentru a putea rezolva orice dezacorduri sau neînțelegeri.

Însă încercările lui Moon de a repara situația nu sunt lipsite de riscuri. Mai mulți experți cu care am discutat au remarcat că unul dintre cele mai probabile motive pentru care Trump a dat înapoi din întâlnire e că și-a dat seama că perspectiva Coreei de Nord asupra a ceea ce înseamnă „denuclearizare” e diferită de a sa. Trump vrea ca cea din urmă să renunțe unilateral la armele nucleare; Coreea de Nord vrea ca, în schimb, SUA să-și elimine scutul nuclear și poate chiar să mute armata din peninsula coreeană și zonele apropiate. Există posibilitatea ca Trump să simtă că Moon i-a prezentat incorect poziția Coreei de Nord, ca să-l facă să ajungă la sentimente mai bune față de ideea unei întâlniri, spune expertul în nonproliferare Vipin Narang.

Peste toate astea, a adăugat Dudden, când Moon a venit la putere, mulți politicieni de la Washington au văzut în el un potențial anti-american și pro-nord-coreean, pentru că e progresist, iar acea aripă a politicienilor coreeni sunt uneori sceptici față de unirea cu americanii. A liniștit aceste temeri de la bun început, a spus Dudden, când a afirmat că vrea să lucreze la atingerea păcii în pensinsulă împreună cu americanii și că nu se opune prezenței lor militare. Dar există un risc, a spus observatorul Coreei Bruce Klingner, ca, dacă Moon pare că militează prea mult pentru Coreea de Nord, asta să provoace ostilitate și neîncredere la Washington.

„Vrea să continue să îmbunătățească relațiile dintre Coreea de Nord și cea de Sud”, a spus experta în Coreea Lisa Collins. „Dar nici nu vrea să facă ceva ce l-ar îndepărta de alianța cu America în vreun fel.” Asta înseamnă că probabil va continua să poarte discuții cu Coreea de Nord, să facă declarații simbolice și poate să reunească familii și să promoveze schimburile de studenți. Dar probabil va evita, de exemplu, angajamente economice serioase. De asemenea, va continua să-l împingă pe Trump de la spate și să încerce să se asigure că toți cei implicați în întâlnire sunt pe aceeași pagină. Dar pentru că oficialii din administrația sa sunt – după cum i-au spus lui Dudden – de-a dreptul uluiți de abordarea diplomatică a lui Trump, Moon și gașca vor fi nevoiți să meargă pe vârfuri la nesfârșit, nesiguri de cât de departe pot să promoveze un dialog între Coreea de Nord și SUA, înainte să reacționeze Trump negativ.

„Coreea de Sud se află în cea mai precară situație” decât orice alt actor din regiune a spus Narang, „și se vedea asta pe fața lui Moon” joi, când Trump a anulat pentru prima dată întâlnirea.

Spre deosebire de Coreea de Sud, China n-a susținut întâlnirea dintre Trump și Kim. De fapt, anunțarea întâlnirii se pare că a surprins națiunea cu garda jos și a pus-o într-o defensivă diplomatică.

Teoretic, China n-are nicio problemă cu discuțiile dintre Coreea de Nord și SUA. Deși e aliatul Coreei de Nord, a explicat cercetătorul în politică regională Weiqi Zhang, China nu se simte întru totul în largul ei cu privire la puterea nucleară a Coreei de Nord, pentru că ar putea să destabilizeze politicile puterilor regionale. De asemenea, China ar prefera să asiste la o rezolvare diplomatică a tensiunilor dintre SUA și Coreea de Nord, nu la un război care probabil i-ar arunca refugiați nord-coreeni peste graniță și ar duce la prezența armată a americanilor chiar la frontiera cu China, dacă nu și la un regim-marionetă la Phenian. La modul ideal, a adăugat Collins, chinezii pot să spere că negocierile vor duce la un tratat de pace care ar determina SUA să-și retragă armata din Coreea de Sud, eliminând astfel presiunea americană din ograda Chinei.

Dar relațiile dintre China și Coreea de Nord au fost pe butuci de când a preluat Kim puterea în 2011. Collins a spus că Kim vrea să fie mai mult decât fratele mai mic al Chinei, așa că îi montează pe americani și chinezi unii împotriva celorlalți, ca să-și facă niște loc. De asemenea, a expulzat din regimul său mulți indivizi cu legături cu Beijingul. Asta a provocat temerile Chinei cum că un Kim rebel ar putea să ajungă la o înțelegere cu SUA, care să fie în defavoarea Chinei. Unii dintre chinezi s-au temut că, în esență, Coreea de Nord ar deveni un aliat al SUA cu putere nucleară. Sau poate că țara ar ajunge la o înțelegere de unificare care le-ar permite trupelor americane să ajungă fix la granița cu China și să rămână acolo ani de zile.

Grijile astea au fost exacerbate de faptul că, după întâlnirea din aprilie dintre cele două Coree, nordul a semnat un acord de a se implica în discuții fie trilaterale, fie cvadrilaterale – formulând astfel încât să pară că Nordul, Sudul și SUA vor sta sigur de vorbă, dar că China s-ar putea să fie lăsată pe din afară. „China nu vrea să fie eliminată din negocieri”, a spus Zhang.

Timp de săptămâni întregi, China a încercat să-și reafirme dominația diplomatică asupra Coreei, a spus Zhang. (De asemenea, a adăugat Collins, e foarte probabil că a căutat și modalități de a se interpune în orice negocieri dintre SUA și Coreea de Nord.) Pare să facă asta, mi-au spus experții cu care am vorbit, prin reafirmarea valorii sale economice pentru Phenian; China e de departe cel mai important partener comercial al Coreei de Nord. Și deși China a implementat niște sancțiuni dure anul trecut, pentru a pune presiune asupra Coreei de Nord, în vederea deschiderii de tratative, unele surse indică faptul că s-ar putea ca China să fi redus presiunea ca să-l ademenească pe Kim. E ceva ce, probabil, China e dispusă să facă, a spus Tong Zhao, expertul în politica externă a Chinei, Tong Zhao, pentru că crede că relațiile economice pot să aline paranoia Coreei de Nord.

Indiferent ce-a făcut China și din ce motive, pare să fi funcționat. Din aprilie încoace, Kim a fost de două ori în China, inclusiv în prima sa vizită în străinătate de când a preluat conducerea Coreei de Nord, ca să se întâlnească cu autoritățile. Asta, a zis Zhao, a părut să calmeze fricile Chinei, cum că ar acționa Coreea de Nord împotriva intereselor sale. „Au câștigat”, a adăugat Narang. „Practic, chinezii au obținut ce și-au dorit”, adică normalizarea relației cu Coreea de Nord. Ca atare, China n-a prea zis mare lucru pe tema sorții întâlnirii dintre Trump și Kim, încrezătoare că dacă merge mai departe, va avea un cuvânt de spus, datorită relației pozitive cu Coreea de Nord.

Ceea ce se întâmplă e important și pentru Coreea de Nord. Deși China și-a restabilit dominația în regiune și forța asupra Nordului, Narang indică faptul că morcovii economici pe care o să-i fluture sub nas lui Kim vor reduce un pic presiunea asupra acestuia de a negocia. Asta îl pune pe Kim într-o poziție mult mai puternică decât altminteri.

Ca și China, Japonia a fost șocată de anunțul din senin al unei întâlniri dintre SUA și Coreea de Nord. În cazul Japoniei, a explicat Klingner, prim-ministrul Shinzo Abe „considera că are cea mai bună relație cu Trump dintre toți liderii” și că „eram de acord că presiunea trebuie să fie maximă” împotriva oricărei confruntări directe cu Coreea. Apoi, brusc, Trump înclina către democrație, în timp ce Abe flutura în continuare spada cu bau-baul nord-coreean.

Dincolo de cât de jenantă a fost despărțirea asta bruscă, autoritățile nipone și-au făcut fățiș griji că Trump ar putea să fie atât de dispus să fie președintele care rezolvă criza coreeană încât să accepte prima înțelegere bună pentru America care i se oferă și să-și arunce la câini aliatul nipon. Ar putea, de exemplu, să-l convingă pe Kim să renunțe la rachetele care pot să ajungă în SUA, dar să-i permită liderului nord-coreean să păstreze un mic arsenal nuclear și rachete care să poată lovi Japonia – poate în condițiile retragerii trupelor americane din regiune. Între timp, dacă cele două Coree acționează împreună, s-ar putea alia împotriva Japoniei, care a invadat brutal peninsula în secolul XX:

Pentru Abe, a remarcat Narang, s-ar putea să fie mai bine să nu aibă loc întâlnirea, atât timp cât Kim nu începe, la rândul lui, să testeze din nou agresiv rachete în jurul Japoniei. Pentru că, deși Coreea de Sud a încercat să accentueze că vrea să implice toți actorii din regiune și e de acord ca Japonia să negocieze independent cu Coreea de Nord, japonezii nu au prea multe cărți de jucat. Dudden a remarcat că, în general, Japonia nu s-a descurcat să-și recunoască vina față de alte națiuni din regiune. Și tot ce are de oferit Coreei de Nord sunt niște investiții economice.

Dacă întâlnirea are loc, a spus Narang, cel mai bun lucru pe care l-ar putea face Abe ar fi să încerce să fie ultimul lider care-i susură la ureche lui Trump. Știrile indică faptul că fix asta are de gând să facă, pentru că o să se întâlnească cu președintele american înaintea întâlnirii din iunie. Însă s-ar putea ca tactica asta să nu fie foarte eficientă. În schimb, a susținut Dudden, s-ar putea să-l facă să pară slab sau tăntălău. Iar asta l-ar putea costa pe Abe în alegerile care se apropie, ceea ce ar putea conduce la ascensiunea la putere a unui alt politician nipon – unul cu opinii radical diferite despre cum trebuie abordați Trump și Kim.

Și alte țări ar putea încerca să abordeze Coreea de Nord, în săptămânile următoare de nesiguranță. Collins spune că „Rusia e sigur unul dintre actori”, de exemplu. De obicei joacă rolul de destabilizator, în funcție de cât de mult vrea să-și bage coada în interesele americanilor, subminând sancțiunile și oferind Coreei de Nord sprijin economic și politic, ca să le acorde mai mult spațiu de negociere.

Dar, a adăugat Collins, rușii nu sunt nici pe departe la fel de importanți pentru viitorul diplomației nord-coreene precum sunt America, China, Japonia și Coreea de Nord. Astea sunt națiunile care chiar au un cuvânt de spus în criza globală continuă pe care o constituie Coreea de Nord. Și doar Japonia are vreo problemă reală cu o întâlnire între Trump și Kim – numai că n-are puterea sau influența să facă ceva pe tema asta. Între timp, sud-coreeanul Moon va face tot posibilul să se asigure că are loc întâlnirea. Iar China se va strădui să se asigure că, dacă are loc, se aude și vocea sa.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.