Cât de greu e să devii sugar baby

Săptămâna asta, Karley Sciortino — scriitoarea faimoasă, care abordează subiecte despre sex, şi gazda emisiunii Slutever, produsă de VICELAND — își lansează noua carte, intitulată Slutever: Dispatches from a Sexually Autonomous Woman in a Post-Shame World, la Editura Grand Central. Înainte să te cufunzi în carte așa cum se cuvine, poți să citești chiar acum un fragment în care Sciortino detaliază aventurile ei în lumea „sugar babies”, o subcategorie de lucrătoare sexuale. Continuă să citești și nu uita să urmărești serialul Slutever atunci când va fi difuzat anul acesta pe VICELAND Marea Britanie.

De zeci de ani încoace, discuțiile despre diversele tipuri de servicii sexuale au fost în principiu aceleași: lucrătoarele sexuale sunt abuzate, sunt niște victime decăzute din drepturi, şi toate formele de prostituție sunt nocive pentru societate. În anii '70, Andrea Dworkin și Catharine MacKinnon, feministe radicale și luptătoare împotriva pornografiei, şi-au făcut un scop în viață din perpetuarea ideii greșite că toate formele de prostituție sunt prin definiție degradante, sprijinind atât obiectificarea sexuală a femeilor, cât și patriarhia. Unele au ajuns să spună că toate formele de prostituție sunt de fapt viol. Nu luăm în considerare nici violența sexuală consensuală, nici cea plătită, dar dacă le combini pe astea două, ești exploatată și se pare că… ai nevoie să fii salvată. Chiar dacă moraliștii care susțin asta au probabil scopuri bune, logica lor sugerează că lucrătoarele sexuale nu dispun de liber arbitru. Chiar dacă o lucrătoare sexuală insistă că face asta din proprie inițiativă, nu ar trebui să fie luată în considerare, pentru că ori minte, ori este spălată pe creier, ori drogată.

Așa că, desigur, odată pusă în fața deciziei dacă să încep sau nu treaba cu sugar baby, toate chestiile astea mi se învârteau prin cap — alături de Ce rahat aș face dacă ar afla părinții mei catolici? Sigur, aveam de ales. Nu eram în niciun caz forțată să-mi vând trupul în maniera impresionantă şi de nepătruns pe care ne-o imaginăm adesea când ne gândim la lucrătoarele sexuale. Nu aș fi murit de foame sau ajuns pe stradă sau murit dacă nu îmi făceam profilul de sugar baby. Dar poate că ar fi trebuit să plec din New York. Sau să renunț la visul meu de a fi scriitoare, poate să iau un împrumut ca să-mi continui studiile, ca să mă reorientez spre o carieră mai practică, dar mai puțin satisfăcătoare din punct de vedere sufletește. Și eu nu voiam chestiile alea. Așa că am ales ce credeam că e cea mai bună variantă pentru mine la momentul ăla. M-am uitat în oglindă și mi-am spus: „Hei, faci mereu sex cu oameni pe care nu-i placi; la dracu’, ai putea să fii la fel de bine plătită pentru asta.”

Madeline — colega mea de cameră, sugar baby la vremea aia, transformată apoi în mentorul meu în treburi d-astea — s-a oferit să-mi facă profilul pe site-ul SeekingArrangement. Îmi aduc aminte după-amiaza aia foarte clar: stăteam în pijamale pe canapeaua din sufragerie, devorând ursuleți gumați, în timp ce Madeline îmi împărtășea din înțelepciunea ei: „Ok, deci cel mai important lucru pe care trebuie să-l ai în minte atunci când îți completezi profilul e că bărbații nu prea au creier, dar au niște egouri enorme”, a spus ea, cu gura plină de dulciuri. „Trebuie să-i convingi pe tipii ăștia că au grijă de tine, nu că te plătesc, pentru că asta îi face să se simtă jalnic. Vrei să-i faci să se simtă că dețin controlul folosind cuvinte precum „binefăcător” sau „mentor”. Practic, ești un pui de miel speriat într-un oraș mare și ai nevoie de un bărbat adevărat, super dotat și cu un portofel doldora, care să-ți arate cum stă treaba — altfel n-o să supraviețuiești.” A fost totul atât de… previzibil.

Madeline mi-a explicat că de obicei sunt două tipuri de bărbați pe site-urile astea. Ea i-a poreclit Inimile Frânte și Sugar Daddies Pe Contract. O Inimă Frântă crede că este într-o relație cu tine — vrea să-ți atingă picioarele în public, vrea să mergeți la evenimente sportive împreună sau ca tu să te prefaci că ți-ai dat drumul cam de cinci ori în timp ce faceți sex. Inimile Frânte spun de obicei lucruri de genul: „Sunt mereu foarte generos cu iubitele mele, nu văd de ce să fie altfel relația noastră.” Atunci când vine vorba despre bani, trebuie să vă prefaceți amândoi că sunt pentru chirie sau pentru un aparat de fotografiat ca să-ți lansezi cariera de fotografă, practic orice îi poate distrage atenția de la faptul că plătește o fată ca să stea lângă el. Și apoi mai sunt și Sugar Daddies Pe Contract. Tipii ăștia tratează totul mai degrabă ca pe o afacere — îți plătesc o taxă fixă de fiecare dată când se văd cu tine sau îți dau o alocație lunară. Tipii ăștia, mi-a explicat ea, au de obicei mai multă încredere în sine — nu sunt stânjeniți de partea financiară a relației, asta însemnând că văd mai degrabă toată treaba asta ca pe o comoditate decât ca pe o necesitate. Poate că sunt prea ocupați sau prea leneși ca să meargă la întâlniri adevărate. Sau poate că sunt însurați. Tipii însurați, mi-a explicat ea, sunt cei mai buni pentru că de obicei au cel mai puțin timp liber la dispoziție.

Madeline m-a pregătit destul de bine, dar am vrut să fac ceva cercetare pe cont propriu, ca o bună jurnalistă ce sunt. Așa că mi-am programat un milion de întâlniri. În principiu, SA funcționează ca orice alt site de dating. Toți completează un profil unde spun cine sunt și ce caută. Principala diferență este că pe SA, bărbații specifică venitul lor anual net și o sumă estimativă pentru cât sunt dispuși să cheltuiască pe o sugar baby (variază de la o sumă „practică” între 1 000 și 3 000 de dolari pe lună și ajunge la o sumă „mare” de peste 10 000 dolari). Există o căsuță și pentru situația lor amoroasă — opțiunea „însurat, dar în căutare” este una care presupun că nu există pe majoritatea site-urilor „normale” de dating.

Inițial nu eram selectivă și eram de acord să mă văd cam cu orice tip care mă contacta. Asta s-a dovedit a fi o greșeală uriașă și o pierdere de vreme îngrozitoare. Vreau să zic, imaginează-ți dacă ai face la fel pe Tinder; ar fi înspăimântător de-a dreptul. În apărarea mea, e mai greu să-ți faci o idee despre tipii pe care îi întâlnești prin SA, pentru că cei mai mulți dintre ei nu au poze la profil, din rațiuni de discreție, așa că îi poți judeca doar prin prisma chestiilor pe care le-au scris la profil. Dar rahat, toți scriu același lucru. Parafrazez acum, dar e ceva de genul:

Bărbat tânăr, afacerist, caut o femeie tânără și frumoasă cu care să explorez lumea. Sunt foarte ocupat și călătoresc prea mult pentru a putea avea o relație normală. Nu vreau să mă laud, dar sunt un cunoscător destul de bun al artei și al vinurilor de calitate. Obsedat de călătorii!! Este esențial să existe o chimie între noi. Fără „profesioniste”!!

În traducere, asta înseamnă:

Afacerist veștejit, demodat, caut o femeie tânără cu care să fac sex pentru că soția mea nu mă mai vrea. Câteodată merg în Florida în vacanță. Îmi place să beau și să călătoresc, ca orice altă persoană de pe lumea asta, și am auzit de Damien Hirst. Nu vreau să te plătesc cu ora și trebuie să te prefaci că mă placi.

Sigur, nu știam toate astea la vremea aia. Eram o începătoare. Dar eram pe cale de a păși în, ceea ce acum consider, a doua etapă de secare a facultății mele de a simți.

Primul tip pe care l-am întâlnit a fost Jack. Avea 35 de ani și se descria pe profil „à la Carry Grant”. Ne-am întâlnit într-o cârciumă din West Village și până la urmă s-a dovedit că semăna mai puțin cu un star de televiziune din anii '30 și mai mult cu Unabomber. Când l-am întrebat cu ce se ocupă, mi-a spus că e „student la școala vieții”. Nu părea un job bănos. Ca să scurtez și mai mult povestea, se pare că Jack locuia în subsolul casei mamei sale din Long Island și primise de scurtă vreme acces la contul bancar al părinților lui, ca urmare a decesului tatălui său. I-am zis că trebuie să mă duc la toaletă și m-am strecurat pe ușa din spate.

Următorul tip a fost un agent pentru valori imobiliare, plinuț la față, care după șapte minute m-a întrebat dacă nu vreau să mă mut cu el în Fort Lauderdale. După el a fost tipul care provenea dintr-o familie texană, care făcea afaceri cu petrol, și care m-a scos la băut la hotelul Peninsula și mi-a spus că arăt ca o „nazistă mică și perfectă”. Mulți nu au venit la întâlniri și mai mulți au încercat, când aduceam în discuție partea financiară, să mă facă să mă simt penibil când le ceream să mă plătească pentru timpul acordat. După cum se pare, nu-i zice prestare de servicii degeaba — și nici măcar nu mi-am tras-o cu nimeni până acum. Mă simțeam de parcă mergeam la un milion de interviuri și nu reușeam să trec de niciunul. Nu au fost întâlnirile pline de farmec pe care le aveam în minte.

Fragment din cartea Slutever: Dispatches from a Sexually Autonomous Woman in a Post-Shame World scrisă de Karley Sciortino. © Karley Sciortino, 2018. Reprodus cu permisiunea Grand Central Publishing. Toate drepturile asupra acestei ediții îi aparțin Editurii.

Acest articol a apărut inițial în VICE US.