Șoferii de camion mi-au povestit cele mai dubioase chestii prin care au trecut

Dacă și tu ești ca mine, probabil te-ai întrebat cel puțin o dată despre viața oamenii camionagiilor și conductorilor, în călătoriile lor lungi și singuratice prin toată țara. Cine sunt acești călători misterioși, deseori ascunși de văzul lumii? La ce-au fost martori din spatele volanului?

Deja știm de la autostopiști care aleg să meargă cu camionul că șoseaua poate fi un loc nelegiuit, plin de droguri și seri întunecate. Toți kilometrii în plus pe care-i îndură un șofer la drum lung atrag condiții și mai periculoase, ciudați care fac contrabandă cu droguri și, desigur, „căcare cu țintă”.

Teoria asta e confirmată de poveștile de mai jos, pline de exhibiționiști, travestiți, măcelării la marginea drumului și o varietate de mărfuri neașteptate: cocaină, un pisoi. (Nu-ți face griji, pisicul nu are nicio treabă cu măcelăria.)

Merită menționat că, deși sunt absente în acest articol, și femeile conduc camioane. Însă, în momentul actual, însumează doar 3% din șoferii canadieni și 4% din cei americani.

Ca șofer, trebuie să înveți cum să-ți gestionezi opririle pentru nevoi primare și cum să-ți antrenezi corpul să nu amorțească pe drum și alte chestii de genul. Chiar e o mare problemă. Odată, m-am trezit la un refugiu de camioane, m-am dat jos din pat, frecându-mă la ochi și mi-am aprins o țigară. În oglinda retrovizoare am văzut un alt camion parcat în spatele meu. Există două trepte ca să poți urca în camion, iar tipul ăsta stătea pe ultima, cu pantalonii în vine, cu o mână se ținea de oglindă, iar cu cealaltă de mâner și proiecta fecale, cam la un metru distanță de el! Era ca și cum scotea cafea pură din anus. Am încremenit. M-a marcat pe viață.

Am văzut atât de multe lucruri absurde. Odată, un cuplu conducea în spatele meu, claxona și încerca să-mi atragă atenția. Când m-am uitat în jos, era evident că tipa îi făcea un oral. Am tras pe dreapta ca să mă asigur că nu mă claxonau pentru o defecțiune la camion, însă totul era în regulă cu camionul și îmi imaginez că voiau doar să-mi capteze atenția, ca să fie mai palpitant pentru ei.

Prin Yellowknife, am trecut pe lângă ce părea a fi un ren mare, probabil călcat de o mașină, iar în jurul lui era un grup de oameni care îl tranșau acolo. A fost o scenă însângerată și ca să fiu sincer, destul de șocantă. Toată lumea avea unelte speciale și se grăbeau să rupă din ren, probabil luau doar bucățile utile și apoi se cărau, pentru că am impresia că e ilegal să faci asta.

Însă iarna asta a fost un semnal de alarmă pentru mine, deoarece am văzut unele dintre cele mai oribile accidente din cariera mea de 15 ani. Mi se face pielea de găină numai când mă gândesc. De exemplu, am avut un accident unde mi-am răsturnat camionul, plin de cherestea, 40 de tone care mă trăgeau în râpă. Pentru mine, experiența asta mi-a schimbat viața. Am mai văzut un alt camion care a căzut în hău, pe șoseaua Coquihalla, gen chiar de pe coastă. Nu am mai aflat dacă șoferul a supraviețuit, însă două zile mai târziu, când am trecut prin același loc, camionul încă era acolo, cu trei etaje mai jos și cu roțile în sus.

Am mai văzut și o furgonetă care a alunecat pe gheață și a fost aruncată în aer ca o jucărie. A aterizat pe acoperiș, în mijlocul autostrăzii. Fix în mijloc. Era gheață pe jos, eu aveam camionul încărcat și era noapte, deci nu doar că nu puteam opri, dar nici nu îl vedeam bine. L-am ocolit la milimetru și de abia am evitat să nu-l omor. Din fericire, nu l-am lovit, dar ar fi putut fi o catastrofă în toată regula, pentru multă lume. Iar după ce l-am depășit, tot nu am putut opri, cu camionul plin, pe un deal înghețat. Într-un sfârșit, în vârful dealului am prins semnal la telefon și am reușit să sun la salvare, dar le-am spus că nu am reușit să opresc și să-mi dau seama dacă mai era în viață.

Condusul camioanelor e în topul 10 al celor mai periculoase joburi din lume, în funcție de marfă, desigur. În cariera mea, probabil că am condus peste jumătate de milion de kilometri și cred că am atins apogeul. Recent, conduceam în condiții groaznice de iarnă prin munții din British Columbia și în Yukon, și de multe ori m-am temut că nu o să mai ajung acasă. Așa că am renunțat. Am îmbătrânit mult prea repede în meseria asta. Mai ales de când cu accidentul, sunt sigur că sufăr de vreun fel de tulburare post-traumatică sau cum îi spune.

— Aaron, 37 de ani

Eu am fost conductor de marfar, așa că obișnuiam să merg cu trenuri prin canionul Fraser. Aproape de Cheamview e un tunel pe colț și noaptea, când ieșeam din tunel, deseori vedeam o persoană îmbrăcată în haine extravagante și cu perucă. Rochii cu trene și în stilul anilor '50, genul ăla de chestii super feminine pe care le asociezi cu travestiții. Persoana dansa în lumina trenului care trecea. Nu conta dacă ploua sau ningea, el era acolo, pregătit de spectacol.

Persoana asta nu voia să renunțe, Toți care lucrau la Fraser Canyon știau despre el. Câteodată își schimba și ținuta în decursul unei seri. Știam asta pentru că șoferii care veneau după mine descriau alte outfituri decât ce văzusem eu. Îmi imaginez că ăsta era fetișul lui. În orice caz, a făcut asta cel puțin vreo trei ani. Nu m-a deranjat niciodată, chiar mă distra, dar am auzit că până la urmă l-a prins poliția. Probabil pentru că era pe proprietatea privată a companiei feroviare.

— Rob, 27 de ani

Eu transportam echipament supradimensionat pentru o companie din Saskatchewan. Într-o zi am întâlnit un tip care mi-a spus că, pe vremuri, camionagii își umpleau cabinele cu o grămadă de whisky și țigări, pe care le transportau peste graniță, ca să facă mai mulți bani. Eu eram un pic interesat, dar aveam doar 20 de ani. Apoi, el mi-a spus: „Ei bine, tu vei fi la granița cu Thunder Bay în câteva săptămâni, deci ce zici dacă aranjăm ceva?". Eu i-am zis că nu trec granița, dar mi-a spus că nu voi fi nevoit pentru că un alt tip m-ar fi așteptat acolo.

Așa că m-am hotărât s-o fac, iar într-un sfârșit am cunoscut omul care conducea ce părea a fi o dubiță neînregistrată. Tipul s-a dat jos și a deschis în spate, unde erau sute și sute de sticle de whiskey și cutii de țigări. Am stat vreo două ore pe un drum neasfaltat din Ontario, încercând să băgăm toate sticlele în cabina șoferului, ca un joc de Tetris. Într-un sfârșit am reușit să băgăm totul, chiar când tovarășul lui a venit să ia dubița. Așa că el a urcat cu mine în camion și mi-a spus unde să mergem, într-o locație izolată de prin Manitoba, unde urma să fie plătit pe loc pentru marfă.

La un moment dat, în drumul nostru, mi-a oferit niște cox de drum. Tragem vreo două liniuțe, după care m-a întrebat ce fel de arme îmi plac și dacă am tras vreodată cu un pistol. Eu îi răspund că nu am tras niciodată cu arma și îl întreb dacă el are vreo una, la care îmi răspundă: „Normal că am o armă. Vrei să tragi cu ea?” Eu îi spun: „Păi, da, dar nu cred că e o idee bună, știi și tu, avem toată marfa asta în spate și am tras și cox.” El mă asigură că suntem în mijlocul pustietății, așa că am tras pe dreapta și am început să împușc pe marginea drumului, în beznă totală. În timp ce trăgeam cu arma, mi-am dat seama că sunt șanse mari ca transportul să nu fi fost doar alcool și țigări, ținând cont că tipul umbla cu două pistoale și avea o grămadă de cocaină la el.

L-am întrebat dacă livrăm mai mult decât niște Malboro și Jack Daniels, iar el mi-a spus: „Alex nu ți-a spus? O da, e o grămadă de cocaină în spate.” Așa că i-am cerut cinci mii în loc de trei, la care el a negociat la patru și jumătate, ceea ce mie mi-a convenit.

Nu mai trăsesem cox decât o singură dată înainte, iar mai târziu am realizat că băgasem cam un gram. Îmi simțeam sângele cum curgea prin vene, știi ce zic? Am descărcat marfa și tipul mi-a spus: „În regulă, merci frate.” După care am condus mai departe, în beznă, pe un drum neasfaltat din Manitoba, spart pe cox, ca să termin ultima sută de metri a cursei mele de 36 de ore de condus.

— Alex*, 30 de ani

A fost prima și singura călătorie împreună cu fosta mea soție. Ea dormea în cabină, undeva pe la șase dimineața. Soarele urma să răsară și eu aveam cam o sută de kilometri pe oră. Din senin, sare un curcan de pe marginea drumului, se rostogolește pe capotă și intră în parbriz. Ai văzut vreun desen cu o persoană care intră într-un geam și rămâne înțepenit? Cam așa a fost.

Iar curcanii sunt destul de mari. În orice caz, soția mea a sărit din pat, speriată, în timp ce eu eram plin de cioburi pe față. Singurul lucru la care mă gândeam era să mențin banda. Din fericire, pasărea a rămas afară și eu am reușit să trag pe dreapta, să scot curcanul și să-l arunc pe marginea drumului. Apoi am continuat drumul până în cel mai sigur loc unde puteam să-mi înlocuiesc parbrizul.

Alta e povestea mea preferată. La sfârșitul unei zile obositoare, am parcat camionul la mecanic. El stătea pe o parte, eu pe cealaltă, iar la un moment dat sare speriat. „Oh, Doamne. Ce-i asta?", am întrebat eu, iar el mi-a răspuns: „e o pisică!" Apoi m-am gândit că era o pisica rănită pe motor. Ei bine, era cel mai mic pisoi pe care l-ai văzut vreodată, cocoțat pe motorul meu și țipa de zor. Cred că a mers pe motor vreo jumătate de zi, pentru că nu m-am oprit deloc. Așa că l-am apucat, l-am băgat în pulover și l-am dus acasă. Încă mai e pe lângă casa mea, cel mai bun prieten al meu, Diesel, așa l-am numit.

— Tommy, 49 de an