Amintiri de pe vremea când oamenilor le păsa de Pokemon Go

„Trecutul e o țară străină" e o expresie pe care LP Hartley a băgat-o la începutul unuia dintre romanele sale. Dacă te uiți în urmă, la luna iulie 2016, e ușor să uiți că acea țară străină anume, lungă de 31 de zile, a fost anexată de oamenii care se aruncau în fața mașinilor, în încercarea de a prinde pokémoni.

În zilele noastre, cei care n-au trăit perioada respectivă au la îndemână cărți de istorie, care să le povestească de numele, chipurile și trendurile care au definit luna iulie 2016. Acele cărți amintesc de cât de mult au fost subestimate efectele adverse ale votului pentru Brexit și de drumul Președintelui Trump spre Biroul Oval. În capitolul despre cultura populară poți citi nume precum Justin Bieber – cum era, pe vremea aceea, cunoscută această persoană – și de Drake, în timp ce recordurile indică faptul că Portugalia a câștigat ceea ce s-a dovedit a fi ultimul Campionat European UEFA.

Puține se mai spun astăzi despre Pokémon Go, care, în iule 2016, a reinventat un joc pe calculator de la mijlocul anilor '90 și l-a transformat într-o aplicație care permite utilizatorilor să prindă creaturi digitale în locuri din lumea reală și care, la doar câteva zile de la lansare, avea zeci de milioane de utilizatori doar în Statele Unite. Dar cum între „atunci" și „acum" a trecut ceva timp, putem să-i evaluăm importanța – și să medităm asupra manierei în care acele evenimente, din iulie 2016, au afectat modul în care trăim și noi azi.

„Într-un fel, mereu căutăm ceva în care să credem", sugerează Dr. Aaron Rosen, autorul volumului Art and Religion in the 21st Century, și profesor de Filosofie a religiilor la Rocky Mountain College, când se gândește la fenomenul Pokémon Go. „În istorie au existat atâtea perioade de obsesie nevrotică – de la mania lalelelor din 1637, până la bula speculativă provocată de Compania Mărilor de Sud la începutul secolului al XVIII-lea – dar ce e interesant e cât de tare a accelerat fenomenul până-n iulie 2016."

Un tip care a trăit gloria și decăderea acestei accelerări e Sam Clark, care a ținut prima pagină a ziarelor în luna aia, când a devenit prima persoană care a prins toți pokémonii din Marea Britanie – și care, în timpul ăsta, a și slăbit aproape 13 kilograme. Mai e în viață și azi și a vorbit cu VICE din Southampton.

„Am pus un video pe YouTube, când i-am prins pe toți", își amintește acesta, „apoi am fost contactat de BBC. Telefonul nu s-a oprit din sunat timp de trei zile. A fost un super hype. Am ajuns la CNN; Newsnight a vrut să-mi ia un interviu pe Skype. NEWSNIGHT! Articolul de pe BBC a avut patru milioane de vizualizări. Niște reporteri care se ocupau de știrile cu crime mi-au cerut sfaturi despre jucatul noaptea. Toată viața m-am jucat și n-am văzut niciodată vreun joc care să atragă atâta atenție. Timp de trei săptămâni, toate știrile erau legate de Pokémon. „O persoană captivă pe plajă – e din cauza Pokémon Go." „A căzut cineva de pe o stâncă – Pokémon Go." „Mi-am gătit în timp ce mă jucam Pokémon Go.""

Dar, odată cu celebritatea, Sam a fost nevoit să se confrunte și cu ceea ce denumește „partea întunecată": un val de trolaj și de abuz atât de extrem încât, în cele din urmă, și-a făcut contul de Pokémon Go cadou nepotului lui în vârstă de nouă ani. A fost o decizie pe care-a ajuns s-o regrete, iar până în septembrie 2016 își făcuse un cont nou – și prinsese toți pokémonii a doua oară.

Și neozeelandezul Tom Currie a ținut prima pagină a ziarelor din întreaga lume, când, în iulie 2016, și-a dat demisia ca să devină trainer de Pokémoni cu normă întreagă. La vremea respectivă era un barista de 24 de ani; azi, la 24 de ani, încă-și mai aduce aminte de ziua în care Pokémon Go a intrat în viața lui. Era 6 iulie și stătea cu tatăl lui în Charleston, un sătuc foarte izolat de pe insula de sud a Noii Zeelande.

„Abia dacă aveam ceva semnal pe mobil, așa că trebuia să mă duc sus pe deal, ca să am semnal", rememorează Tom. „Ieșisem să mă plimb, adunam pietre, pentru că făceam o grădină cu pietre. Când am ajuns în vârful dealului, mi-am verificat telefonul." Un prieten îi recomandase Pokémon Go pe Facebook – rețeaua de socializare care, la momentul respectiv, se lăuda cu peste 1,7 miliarde de utilizatori. „M-am gândit că pare tare", își amintește Tom. „Așa că am stat în vârful dealului 30 de minute, ca să se downloadeze cu semnalul ăla limitat. Eram în pustietate; nu existau nici PokeStops, nici gym-uri. Am băgat un incense și am prins vreo doi Pokémoni."

A doua zi și-a dat demisia de la job. „Mi-am sunat șeful și mi-am dat demisia la telefon" – așa își amintește Tom. I-a explicat și de ce? „Clar, nu."

Și-a petrecut aproape două luni călătorind prin Noua Zeelandă, timp în care a prins toți pokémonii, în afară de unul singur. Până-n septembrie 2016, obținuse un job de la compania americană Gamer Sensei, în cadrul căruia făcea coaching de jucat prin Skype, și devenise ambasador pentru un brand finlandez de rucsacuri cu acumulatori solari. Își primise și vechiul job înapoi, dar insistă că Pokémon Go i-a schimbat viața în bine. „Am rămas fără bani după o lună", își amintește acesta, „și oriunde mă duceam, stăteam la alți traineri de pokémoni și pe la prieteni. Am fost hrănit, am stat la adăpost, am fost scos în oraș și mi s-au arătat niște locuri extraordinare. Mi s-a oferit cea mai multă ospitalitate pe care mi-aș fi putut-o dori vreodată. Datorită chestiei ăsteia, am devenit o persoană mult mai bună și am ajuns să-mi doresc să devin o persoană mai bună, ca să-i răsplătesc pe toți oamenii ăștia pentru cât au fost de amabili."

A văzut și câteva miracole. „Am cunoscut o femeie din sudul extrem al Noii Zeelande", adaugă el. „Fiul ei avea autism, iar ea a zis că a ieșit pe-afară să se plimbe mai mult în prima zi de Pokémon Go decât o făcuse tot anul."

O răsturnare aproape miraculoasă de stuație, atunci – iar Dr. Aaron Rosen poate, într-adevăr, să privească în urmă și să sesizeze importanța spirituală a jocului. „A existat o paralelă religioasă", explică el. „Pokémon Go a arătat dorința pe care o avem noi, oamenii, să găsim ființe sau entități spirituale sau virtuale pe lume. A fost foarte revelator. Dac-ar fi să-l readucem la viață pe Emile Durkheim, care scria la finalul secolului XIX și începutul secolului XX despre totemism, i-ar fi plăcut chestia asta LA NEBUNIE."

Există atât de multe perioade de nevroză obsesivă în istore – de la mania lalelelor din 1637, la bula speculativă a Compania Mărilor de Sud de la începutul secolului al XVIII-lea, sau chiar și Cruciadele – dar ce e interesant e cât de tare a accelerat fenomenul până-n iulie 2016.

Rosen mai menționează și Stranger Things, un serial al cărui prim sezon a început tot în iulie 2016. Ca și Pokémon Go, a mizat pe nostalgie și, în centrul narațiunii, a plasat o întreagă comunitate care caută ceva – în cazul respectiv, un copil pierdut. Dar, după cum își amintește Rose, nu era singura căutare de persoane dispărute care avea loc luna aia. În iulie 2016, a primit o alertă AMBER pe telefon. În Statele Unite, alertele astea sunt transmise către telefoane și pe calea undelor, în cazuri de urgențe publice – în cazul ăsta, răpirea unui copil.

„Am văzut cum se uitau oamenii la telefoane și erau, gen «A, e doar înc-o alertă AMBER, doar încă un copil care-a dispărut»", își amintește el. „Și ăștia erau aceiași oameni care ieșeau afară să caute pokémoni! Lumea era dispusă să caute ceva aleatoriu, fără nicio valoare explicită și, în același timp, mai ai ceva pe telefon, care te roagă să găsești pe cineva cât se poate de real, îți dă indicii tangibile, cum ar fi numere de înmatriculare. Dar dacă rogi oamenii să-și folosească telefoanele ca să caute persoane dispărute, reacția e «Ah, nu știu, pare cam mult de muncă.» Într-un fel, Pokémon Go a fost perfect gândit ca să răspundă tuturor instinctelor de secol XXI: deși e adevărat că întotdeauna am putea să căutăm ceva în care să credem, căutăm și să credem în ceva fără sens."

În orice caz, succesul fenomenal de la începuturile Pokémon Go n-avea cum să dureze pentru totdeauna. Deja pe 29 iulie, site-ul de tehnologie Techcrunch titrase, destul de rău-prevestitor: „Numărul de jucători Pokémon Go a atins un prag de stagnare".

„Nu există un singur motiv pentru care se prăbușesc trendurile", explică Eric Shapiro, consultant senior la compania de experți în insight cultural Crowd DNA. „Dar incapacitatea de a te adapta la expunerea față de marile mase e o temă recurentă". Drept exemplu, a menționat nișa de Ghetto Chic din 2013 și momentul în care a „dat-o de gard", când Rihanna, cunoscută atunci cel mai mult pentru cariera ei muzicală, a întrebuințat trendul într-un clip. „Pentru că internetul a ajuns să accelereze latura asta de expunere, în 2016 e mai greu să reușești să te adaptezi. Și înainte au mai existat trenduri care au crescut peste noapte și între timp au dispărut, dar în 2016 procesul a ajuns să se desfășoare în termen de câteva săptămâni sau chiar zile, spre deosebire de ani."

Cu referire directă la Pokémon Go, adaugă: „Mania Pokémon Go a fost alimentată de speculațiile de pe net și un anumit grad de exclusivitate, pentru că anumite țări au avut acces la joc înaintea altora; de asemenea, jocul în sine a fost foarte vag la început și nu tocmai transparent, ceea ce a însemnat că „cei informați" au avut un avantaj. Dar, pe măsură ce a devenit din ce în ce mai popular, factorul de underground și comunitate a devenit vag, s-a pierdut și a răsuflat. Producătorii jocului n-au reușit să adapteze platforma suficient de rapid ca să-i satisfacă pe utilizatorii experimentați, în timp ce utilizatorii noi s-au chinuit să facă față ideii că sunt atât de în urmă și n-au vrut să aloce atât de mult timp ca să devină competitivi în componenta de bătălii a jocului."

Sam Clark, care, în perioada lui iulie 2016, devenise un fel de vedetă locală în Southampton, își amintește că atunci când a dispărut interesul mass-media, „a fost ca și cum urcasem pe Everest, iar apoi mă aruncasem de pe el, la final".

„Cu toate astea", adaugă el, „am slăbit peste 19 kilograme de la un joc pe telefon. Asta n-are cum să fie rău, nu?"

Din perspectiva zilelor noastre, poate că isteria Pokémon Go din iulie 2016 sună ridicol, sau greu de imaginat; pentru mulți, ideea va părea ciudată și la fel de demodată ca aceea de a înfige un set de căști într-un telefon mobil. Astăzi trăim altfel. Dar, dacă trecutul chiar e o țară străină – și dacă-mi permiți să amestec referințele literare supra-utilizate – există un colț de câmp străin pe care cei care caută monștri digitali îl vor călca veșnic în picioare.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Pokemon Go:
Fanii Pokémon Go nu mai au timp și chef să agațe pe Tinder
Un sex shop a ajuns unul din cele mai populare locuri unde să joci Pokémon Go
Un cuplu australian a inventat jucării sexuale Pokémon Go