Prin luna mai râdeam puţin de deputatul Ninel Peia şi de „Inocenţa copilăriei", propunerea lui de lege pentru interzicerea educației sexuale în şcoli şi grădiniţe, fără acordul scris al părinţilor sau tutorilor. Cine ar încălca acest principiu al acordului ar trebui să fie pedepsit cu amendă sau închisoare de la trei luni la doi ani.

O lună mai târziu, în iunie, eram prea prinsă cu masterul meu de sănătatea publică de la Facultatea de Medicină Charité, din Berlin, şi n-am fost pe fază când 115 organizaţii conservatoare din zona Coaliţiei pentru Familie au anunţat că susţin propunerea de lege a lui Ninel Peia.

Ca să mă trezesc şase luni mai târziu, pe cinci decembrie, că propunerea lui de lege a trecut tacit de Senat în lipsa dezbaterii publice. Am văzut asta pentru că cei de la Coaliția pentru Familie jubilau pe pagina lor de Facebook. Doar că propunerea asta urmează să fie dezbătută în Camera Deputaţilor, care e for decizional.

Legea asta contravine tuturor valorilor pe care le predic eu de vreo patru ani. Probabil că ai auzit de canalul de YouTube, Sexul vs Barza, unde fac educație sexuală pentru tineri. Dacă nu știi ce e asta, poți să intri singur și să te convingi dacă merită sau nu să mă urmărești. Până atunci, însă, vreau să-ți spun cât se poate de serios care sunt motivele pentru care e nevoie de educație sexuală în școlile din România și de ce cred eu că ce zic Ninel Peia și ai lui e un mare bullshit. Mai ales când teoriile lor isterice nu conțin vreun argument științific sau sociologic.

Educaţia sexuală a fost introdusă în şcoli pentru prima dată în 1955 în Suedia, care a fost urmată de în anii 70-80 de mai multe ţări din vestul Europei. În anii 90 şi 2000 s-au alăturat şi ţări ca Franţa, Regatul Unit şi apoi Portugalia sau, mai aproape de noi, Ucraina şi Estonia.

În prezent, în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană, educaţia sexuală este obligatorie în şcoli, deşi diferă la nivel de calitate şi conţinut. Cele mai bune pe educaţie sexuală sunt ţările nordice, Benelux-ul, Franţa şi Germania. În țările din Europa de Sud și de Est, după cum probabil că te așteptai, treaba asta cu educația sexuală întâmpină ceva mai multe probleme. Dar sunt țări ca Austria care implică foarte mult și părinţii în educaţia sexuală din şcoală.

Obligativitatea educației sexuale în unitățile școlare este recunoscută prin Legea 272/2004 (republicata în 2014) privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Nu-i deloc surprinzător, însă, că legea asta nu se respectă în România. Cu excepția eforturilor despuse de diferite ONG-uri, de fapt, tinerii primesc educaţie sexuală prin intermediul materiei Educaţie pentru Sănătate, care e doar un opţional, sau - în rare cazuri - la dirigenţie. Probabil de-asta statul român raportează către Parlamentul European că educaţia sexuală nu e obligatorie, aşa cum o arată harta asta.

Faptul că s-a introdus educaţia sexuală în alte ţări poate fi corelat cu o serie de îmbunătăţiri la nivel de sănătate publică: mai puţine sarcini şi avorturi la minore, mai puţine infecţii cu transmitere sexuală, mai puţine infecţii cu HIV. Pe lângă asta, educaţia sexuală ajută la reducerea ratelor de abuz sexual şi la diminuarea nivelului de homofobie.

Se vede negru pe alb, din statistici: România are, după Bulgaria, cea mai ridicată rată de sarcini la adolescente din Uniunea Europeană, de trei ori mai mare față de media europeană (uite aici statistici pe bune: Worldbank). În 2014, 18 600 de tinere sub 19 ani au născut, 662 dintre ele înainte să împlinească 15 ani. Dar asta e ok în ochii Coaliției pentru Familie, nu?

Lasă-mă să-ți mai dau niște cifre. Neoficial, probabil că numerele sunt ceva mai mari.

Trei din zece femei cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani nu folosesc nicio metodă de contracepție și doar 51% folosesc metode moderne de contracepție, scria și Mediafax.

Persoanele LGBT sunt definite ca grup vulnerabil: 31% din români afirmă că s-ar simți foarte puțin/deloc confortabil în preajma unei persoane de orientare homosexuală. Desigur, sunt convinsă că mulți dintre ăștia care-au răspuns au stat lângă o persoană gay, doar că n-aveau de unde să știe că doar nu scrie pe tine: „SUNT GAY".

Persoanele care suferă de HIV/SIDA sunt printre cele mai discriminate din România, o arată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Percepţii şi atitudini privind discriminarea în România. În 2013, în România, cel mai mare număr de noi diagnosticări ale infecției cu HIV se regăsește în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. O spun cei de la ECDC: Surveillance Report. HIV/AIDS surveillance in Europe, citați în acest raport al SECS.

Tot negru pe alb se vede și din afișările mele din ce în ce mai multe pe Youtube. Nu îți zic asta ca să mă laud, ci să-ți arăt că tinerii au nevoie de educație sexuală: 1,2 milioane de vizualizări, deși erau cam un milion acum o lună și ceva. Am ajuns la aproape zece mii de abonați, pe final de 2016, de la o mie, la începutul anului. E clar, nu?

Și, poate cel mai important, se vede în comentariile lăsate de tineri pe canalul meu, care fie sunt pline de multe curiozități, fie mă lovesc la corazón, gen:

După cum explică studiul ăsta de la Unesco, de fapt, tinerii care primesc educaţie sexuală vor începe să facă sex mai târziu. Şi mulţi tineri vor să facă treaba asta responsabil, de-aia mult timp m-au tot întrebat: „Când e cel mai bine să îmi încep viaţa sexuală?". Drept răspuns, am făcut clipul ăsta şi un băiat de 13 ani, care se credea 63% pregătit, s-a reevaluat la 47% pregătit, deci nepregătit.

Ca părinte, ar trebui să fii informat şi susţinut. E normal să îţi faci griji în legătură cu ce va învăţa copilul tău, la şcoală, pe teme atât de sensibile, pe care şi ţi-e greu să le abordezi pentru că nici tu nu ai primit informațiile astea. Iar dezbaterea despre cine are dreptul să educe copiii pe teme de sexualitate este validă şi necesară. Dar răspunsul a fost dat deja în alte ţări şi ar fi util pentru tinerii din România, dacă am arde nişte etape ca să ajungem la un consens.

Copiii nu pleacă pe picior egal de-acasă. Unii ştiu să citească încă de la șase ani, alții, fără ajutorul părinților, nu pot citi ceasul la zece ani. La modul ideal, şcoala e acolo să egalizeze astfel de discrepanţe. Mai mult, dreptul de a merge la şcoală e obligatoriu prin lege. Când, în schimb, grupuri de părinţi spun că nu vor educaţie sexuală în şcoli, asta contravine obligativității actului educativ, care ar trebui să fie acelaşi pentru toată lumea, indiferent de părerea părinţilor sau de convingerile lor religioase.

Pe lângă asta, fiindcă educaţia sexuală este parte a educaţiei pentru sănătate, poți spune că lipsa ei pune în pericol sănătatea reproductivă şi sexuală a copiiilor.

Sunt țări în UE în care dezbaterile despre familie versus stat au avut loc pe vremea când părinţii tăi ratau revoluţia sexuală sub regim comunist.

Acum câţiva ani, a existat în Germania un nou caz care s-a judecat la Curtea Constituţională Federală a Germaniei. Spun povestea aşa cum e explicată în acest document al librăriei Parlamentului European. Familia Dojan a refuzat să-şi trimită copilul la ora de educaţie sexuală din motive religioase şi a primit amenzi. Curtea a respins procesul familiei, pentru că scutirea de la ora de educaţie sexuală nu poate fi justificată.

Ajutaţi de activişti religioşi, părinţii au mers mai departe cu cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În 2011, CEDO a decis drept inadmisibil procesul familiei Dojan împotriva statului german şi a validat decizia luată de Curtea Constituţională Federală a Germaniei.

Legea lui Ninel Peia sugerează sancţiuni pentru cei care fac educaţie sexuală în şcoli şi grădiniţe. Cineva m-a întrebat pe Facebook: „What, dar de ce ar vrea cineva să facă educaţie sexuală la grădiniţă?". N-o să facă nimeni educaţie sexuală la grădiniţă în România, că nu sunt resurse. Altfel, ai despre ce discuta.

În „Standardele de educaţie sexuală", un document realizat de biroul european al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care încearcă să unifice strategiile de educaţie sexuală pentru țările Uniunii Europene, s-a dezvoltat un tabel cu temele de discutat la fiecare grupă de vârstă.

De exemplu, pentru grupa de vârstă 0-4 ani, ar trebui să se explice diferite tipuri de relaţii şi de relaţii de familie, se discută despre sentimente bune şi sentimente neplăcute în corp – dacă ceva nu se simte OK, nu trebuie să accepţi să se întâmple - pupici de la bunica, atingeri de la alţi copii. E un pachet de cunoştiinţe de care te izbeşti oricum la vârsta asta, ca părinte sau ca educator.

Ideea nu e să vină un superspecialist în grădiniţe, ci, de exemplu, ca educatorii să fie sensibili la aspectele astea şi să poată încadra explicaţiile pe care le dau copiiilor. Asta ajută și la prevenirea abuzurilor între copii, iar personalul care are grijă de copii va putea comunica mai uşor despre potenţiale cazuri cu părinţii.

Ninel Peia este un tip de calibrul „propaganda homosexuală" şi „Colectiv a fost conspiraţia lui Soroş" pe care nici pesediştii nu l-au mai vrut. Nu a prins nicio listă și, prin urmare, nu a mai intrat în Parlament.

Orientarea sexuală însumează preferințele emoționale și sexuale față de alți oameni. Se referă la sexul biologic al persoanelor de care eşti atras. De exemplu, dacă cineva e în corp de băiat şi este atras de persoane în corpuri de băieţi, spunem despre aceea persoană că e gay.

Simţi propaganda homosexuală pe care tocmai am făcut-o? Imediat voi explica cum funcţionează sistemul nostru solar şi vei simţi propaganda extraterestră.

Ideea e că nimeni nu poate convinge altă persoană să devină gay – nici prin cea mai şmecheră propagandă - pentru că nu îţi poţi alege orientarea sexuală. Nici nu te poţi îmbolnăvi de homosexualitate, pentru că nu e o boală. Pur şi simplu îţi place de cine îţi place.

Educaţia sexuală ar trebui să se adreseze nu numai tinerilor heterosexuali, cât şi celor LGBT. Deşi persoanele LGBT au obţinut drepturi cetăţeneşti importante în multe state din UE, cumva a le include în actul educativ e văzut de conservatori ca fiind imoral. Dar dacă nu abordezi astfel de teme, nu le vei răspunde tinerilor LGBT la întrebările care îi macină, şi mai şi contribui la discriminarea şi la excluderea lor subtilă din colectivul şcolar.

În România, șase din zece elevi spun că au fost victima sau martorul unei agresiuni verbale sau fizice din cauza orientării lor sexuale sau a identităţii de gen. Poveştile sunt crunte şi le poţi citi aici.

Cum educaţia sexuală are rol în reducerea sarcinilor, avorturilor şi cazurilor de noi infecţii cu transmitere sexuală şi HIV, programele de educaţie sexuală se dovedesc a fi eficiente pentru a scădea costurile care apasă astfel pe sistemul medical. Adică educaţia sexuală poate aduce economii pentru stat!

În Estonia, cam singura ţară postcomunistă care a introdus un program de educaţie sexuală obligatoriu şi de calitate în şcoli, tinerii primesc 24 de ore de clasă pe parcursul a trei ani pentru a discuta pe teme de educaţie sexuală. În plus, mai primesc şi servicii medicale pentru tineri.

S-a calculat că, după introducerea programului, în perioada 2001-2009, au fost evitate cam două mii de noi infectări cu HIV. Tratamentul unui pacient de HIV pe întreaga viaţă costă cam 68 de mii de dolari. Dacă doar 4% din aceste noi cazuri au fost evitate mulţumită programului de educaţie sexuală, introducerea acestui program a meritat măcar pentru că s-au economisit bani. Asta sigur i-ar atinge pe parlamentarii noștri!

Citește și alte chestii despre educația sexuală:
Chestiile dubioase pe care le înveţi despre sex într-o sectă evreiască
Interviu cu Sue Johanson, bunica educației sexuale
În timp ce noi predăm religia în școli, australienii duc copiii la club în scop educativ