FYI.

This story is over 5 years old.

Artă

Design interior cu IRLO #2

A doua locuinţă pictată pe care am vizitat-o era în Centrul Vechi.

La 27 de ani bistriţeanul IRLO e deja arhicunoscut în lumea street artului românesc. Monştrii lui psihedelici împodobesc zidurile din Bucureşti, Timişoara, Cluj, Arad şi Sibiu. A mai pictat şi prin New York şi Berlin, că nu degeaba i se zice artist nomad. Prin Capitală mai mult ca sigur i-aţi văzut arta pe pereţii de la Street Delivery şi pe rampele de la Skate Park Herăstrău.

Totuşi nu mulţi ştiu că IRLO pictează şi pe pereţii din interiorul caselor.  Curioasă să văd cum s-a descurcat un artist cunoscut pentru picturi murale foarte mari, pe nişte suprafeţe atât de mici am vizitat câteva dintre casele unde IRLO şi-a dat frâu liber tripului lui cu designul interior.

Publicitate

A doua locuință pe care am vizitat-o era în Centrul Vechi, unde niște oameni foarte faini și cu simț practic au decis să transforme un spațiu inactiv din casa într-o cameră unde s-o arzi de plăcere. Dupa ce l-au prins pe IRLO în horă, a ieșit un salon numai bun de stârnit invidia saloniștilor din epocile apuse.

Trei pereți și tavanul sunt acopetite de o compoziție nebună care a plecat de la ideea de geneză. Scenele numerotate sunt amestecate între ele ca bilele la loto. La numărul zero avem un omuleț alb atotvăzător, care se afundă intr-o mare algă, călare pe un rechin. La scena unu, un înger cam negricios cu aripi și sabie aprinde cu trompeta lui jointul unui genee dubios de la scena numărul nouă. La scena doi, un cioban și o ciobăniță care toarce la fus sunt înconjurați de câteva oi blege și un câine. Tot desenul a plecat de fapt de aici.

Scena trei: un tip îmbrăcat cam psihedelic se ține de un „Șhow” și se joaca cu un diapazon.

În scena patru un tip foarte negru și îmbujorat e îmbrățișat de un rechin albastru și împărtășește un muc cu o momâie de la scena opt, în jurul căreia un omuleț alb atotvăzator dansează ca egipteanul.

În scena cinci, ciobanul de mai devreme pare să fi ieșit din tablou și acum suflă într-un corn mare pe care îl cam fingerește tipul libidinos de la scena nouă.

Șase este un lup multicolor cu cercel în ureche, care cântă la chitară și bate ritmul din picior. Îl auziți, nu?

Publicitate

Șapte e un câine lup portocaliu ținut de bot și de coadă de omuleți albi atotvăzatori. Pe semne că știe ceva foarte important și nu se poate abține să nu spună și altora.

În caz că nu ați înțeles nimic din povestea asta, dați vina pe mine. Oricum, scenele sunt împrejmuite de alte personaje și sceptre, deci probabil am pierdut de mult înțelesul.

În plus, pe la jumatatea peretelui pictura se transformă în cu totul altceva. Bucăți de polistiren tăiate după geometrii precise sunt transformate într-un fel de etajere prin care stau pitite chestii amuzante.

Într-un colț IRLO pare să-și fi făcut un fel de autoportret, pentru că vedem un roboțel din polistiren pictat care ține o pensulă în mână și asudează de zor sprijinindu-se pe ce tocmai a terminat de zugrăvit. Niște omuleți îi șoptesc tot felul de prostii, pe care nu am reușit să le aflu. Acest IRLO semi tridimensional încadrează o ușă împreună cu un roboțel tare mărinimos.

Deasupra lui IRLO și a robotului tronează textul HOME IS WHERE YOU ARE. So… I guess this is home!

Citește și design interior lui IRLO #1