Counting Crows nu umblă cu cioara vopsită

În ultimul an nu prea am mai mers într-un local nou fără să văd cuvântul creativitate scrijelit pe toţi pereţii ca un calendar cu nuduri softcore în cârciumile de la ţară. Toată lumea o arde conceptual spunând că ce-au făcut ei e un spaţiu inedit, ieşit din tipar, artistic, experimentalist, cool, unde cunoaşti oameni super-inteligenţi şi cosmopoliţi. Ca atare am dat destul de rar peste un loc care să mi se pară cu adevărat creativ. Până am ajuns la Counting Crows Cafe & Hostel acum câteva luni, într-un team building VICE, după ce ne-a fost recomandat de Adel, egipteanul de pe Dacia, despre care puteţi citi mai multe aici. De pe atunci mi s-a părut genial locul, dar n-am vrut să fac material despre el până nu era gata grădina.

Localul constă într-o casă de vreo 600 de metri pătraţi cu etaj, mansardă şi o grădină care emană ideea de relaxare din toţi rărunchii. O cameră costă vreo 12 euro, o bere zece lei, deci nu e genul de loc în care să vă faceţi pulă cu bere la dozator.

Localul mi l-a prezentat patronul, Radu, un tip până-n 30 de ani, cu experiență în chestii gen HORECA, care n-a vrut să fie pozat ca să nu devină regele hipsterilor. Am început turul cu piesa de rezistenţă de pe terasa Counting Crows, hamacul ăsta combinat cu un baldachin, care e produs original al locului, adică l-a meșterit Radu.

Podurile de lemn care atârnă între copacii din grădină fac parte dintr-un vis mai vechi al patronului de a avea o casă în copac.

Tot în grădină stă şi Jerry, costumul de protecţie ambulant care a obosit să tot facă turul localului online, aşa că s-a apucat de băut, chit că nu prea are ce cu masca lui ermetică.

Dacă Jerry vi se pare un costum autentic, aveţi dreptate. Tot locul e decorat cu nişte provizii din nişte lăzi de lemn din Al Doilea Război Mondial găsite de Radu într-un buncăr pe care nu a vrut să ni-l destăinuie, cel puțin până îl golește de tot.

El a reciclat şi cutiile respective sub formă de rafturi şi noptiere, ca să-i dea locului o temă militară.

Nu vă imaginaţi însă că designul din interior e de depozit prăfuit al armatei. Scaunele şi fotoliile sunt decorate de artistul urban Pisica Pătrată, ca să mai înveselească mobila militară.

Cea mai tare parte a hostelului e mansarda, unde cutiile de provizii militare devin cadru de pat sau şifonier. P-aici Radu locuieşte şi proiectează filme pentru prieteni.

De-asta am găsit cămăşile lui aşezate pe nişte scaune de anticar. Mi-a zis că uneori îi place să facă jocuri de culori şi din modul în care-și aruncă hainele prin jurul casei.

Drept dovadă mi le-a dat p-astea trei care stau în cuierul de la intrare. Haina din stânga e o piele de crocodil, veche de 50 de ani, pe care Radu a botezat-o Viorel, pentru că i se pare că are personalitate.

După costumul de protecţie Jerry şi pielea de crocodil Viorel, mai urmează şi bambusul Vasile, cel mai vechi membru al familiei. Ca orice bambus, Vasile i-a scos peri albi lui Radu cu tratamentul special de care are nevoie. La un moment dat şi-a dat duhul, dar i-au fost lipite nişte frunze noi, deci îi puteţi zice Vasile bambusul zombie.

Problema principală a locului e că se află pe o stradă numită Ocolului, la nr. 20, care e destul de greu de găsit pentru cei care n-au umblat prin zona Dacia – Mihai Eminescu. Dar merită efortul pentru localul ăsta chill care refulează cu originalitate într-un Bucureşti în care cuvântul „creativ” începe să-şi piardă valoarea.