Ghidul spelunca: cârciumile din pasajul de la Casa Presei

Pentru că presa franceză a numit Bucureştiul al doilea cel mai „cool” oraş din Europa, m-am decis să prezint câteva dintre speluncile Capitalei unde se trotila lumea înainte să devină la modă. Mi-am pus ficatul la încercare în toate bodegile, pentru a vedea câte capace merită fiecare.

Speluncile de azi merită: 5 capace

Cum și jurnaliștii trebuie să-și înece amarul pe undeva, m-am gândit să caut cârciumi pe lângă Casa Presei Libere, fosta Casa Scânteii. Singurul loc unde am găsit spelunci este în pasajul subteran jegos care leagă World Trade Center-ul de Parcul Herăstrău. Acolo am găsit o frizerie, vreo două xeroxuri, niște magazine de chinezării și patru cârciumi înguste unde am avut o experiență sinistră.

La prima cârciumă s-a crizat chelnerița când i-am spus că fac reportaj despre barurile lor și m-a trimis la a doua, unde era patronul ambelor spelunci. Ăla m-a alungat de-acolo cu câteva vorbe bădărane și-a trimis un malac de etnie romă să mă urmărească pe gang ca să vadă ce fac. Am intrat în a treia cărciumă și m-am așezat direct la o bere. Nici acolo barmanul n-a vrut să vorbească cu mine, dar a discutat un pic cu urmăritorul meu. Puțin îngrijorat, am dat pe gât berea și am ieșit repede din pasaj.  Malacul a venit după mine cam 30 de metri, până pe la stația tramvaiului 41, după care a făcut cale întoarsă. Așadar, am revenit a doua zi ca să fac un mic ghid al maghernițelor și mizeriei din pasaj. (evident îmbrăcat complet altfel)

Asta este „terasa de vară’’ a primei spelunci. După cum vedeți, pe minus 13 grade nu prea are amatori. Pozele de aici încolo vor fi puțin cam neclare pentru că a trebuit să le fac fără bliț ca să nu mă trezesc iar urmărit.

Nici una dintre spelunci nu are nume. Asta este prima în care am intrat, cea mai apropiată de ieșirea dinspre stația de tramvai și cea mai mică. Dacă lumina sinistră verde de laborator și mesele jegoase nu vă alungă, vă puteți bucura de o bere ieftină la 3,5 lei (prețurile sunt cam la fel în toate speluncile de-aici). Din păcate ușa localului e mereu deschisă, așa că o să degerați în aceeași temperatură subpolară de afară. Azi, când m-a văzut cu camera, barmanița a fugit la patronul ei și a fost înlocuită de malacul din seara precedentă.

Bodega a doua este cea în care zace patronul care m-a repezit ieri. El stă la căldurică în spatele unei tejghele cu geamuri termopane în timp ce clienții lui fac frigul pentru că și el lasă ușa cârciumii deschisă. Probabil e o strategie cu care îi convinge să se încălezească cu tărie, pentru că e mai scumpă ca berea.

Un semn că ceva este puțin în neregulă cu localul ăsta este că geamurile sunt acoperite cu jaluzele și nu există nicio sursă de lumină în cârciumă în afară de cea de la bar. Cum bodega e destul de lungă față de cea de dinainte, jumătate dintre alcoolicii anonimi de acolo beau în penumbră.

Al treilea local mi-a fost cel mai simpatic dintre maghernițe. Este plin de păcănele, adică de aparate de jocuri de noroc. De-afară nu se văd, că au geamurile acoperite. Dar nu pentru că așa spune legea, ci pentru că probabil nu au autorizație pentru așa ceva. Am întrebat barmanul dacă vrea să-mi răspundă la câteva întrebări, iar el a zis imediat, pe un ton vinovat: „Eu nu știu nimic de jocuri. La vârsta mea nu m-ar angaja nimeni. Am doi copii acasă. Îmi faci mie probleme, și-ți faci și ție.’’

Ultima speluncă am filmat-o dintr-o parte, cu camera palmată, pentru că era plin de prietenii etnici ai malacului care m-a urmărit. Știu că nu-i frumos să ai prejudecăți, dar, când ești înconjurat de ăștia și nu înțelegi exact care e faza cu jocurile lor de noroc și de ce te tot hăituiesc p-acolo, nu prea văd cum le eviți. În rest, localul este identic cu cel de dinainte, plin de păcănele. Diferența e că cel de dinainte avea clienți mai puțin fioroși  și nu foloseau iederă chicioasă de plastic ca să acopere geamurile.

Nici măcar la budă n-am putut merge în mizeria asta de pasaj. WC-urile publice sunt puse aici mai mult ca să-ți facă în ciudă când îți dai seama că-s blocate cu un lacăt. Oricum, poate că e mai bine așa. După ce am văzut cum arată speluncile, nu vreau nici măcar să-mi imaginez cum arată budele.

Cu toate încercările mele penale de discreție și camuflaj tot am atras privirea unor găini de cartier care pierdeau vremea prin zonă, așa că am decis că e cazul să abandonez locul ăsta mizer plin de chiciuri și crâșme infecte.

Pentru că mi-au dat senzația c-o să ajung acasă fără camera foto , am plecat. Din cauza frigului îndurat în spelunci, m-am întors acasă cu laba piciorului stâng paralizată și a trebuit să stau cinci minute cu el sub apă fiartă ca să-i revină simțurile. Din cauza asta, bodegile din pasaj primesc cinci capace mari și late.

Anterior: Ghidul Spelunca: Bistro Tormen