Cea mai mare arhivă foto îți arată România în comunism și puțin după

Ne-am obișnuit deja cu fotografii din comunism de la oameni pasionați de fotografie sau cei care au documentat fără voia lor ce-au putut și-au apucat. În Cluj însă a fost o documentare zi de zi, an de an, dorită și îngăduită. Ziarele Făclia și Igazság aveau fotoreporteri care livrau material pentru print. Nu toate cadrele au ajuns la tipar, iar ce-a rămas a fost acum adunat, digitalizat și prezentat în Arhiva Minerva.

În 2010, odată cu desființarea fostului laborator foto al celor două cotidiene din Cluj, a fost descoperită colecția de cadre surprinse de fotojurnaliștii publicațiilor. Între anii ‘60 și ’90, ei au strâns material pentru subiectele care intrau în ziare. Cele mai multe cadre sunt cu munca în uzine și pe câmp, viața prin oraș și portrete cu oameni mai mult sau mai puțin importanți. Pentru perioada aceea erau banale, dar privite acum, la aproape 30 de ani de la ultimele fotografii și mai bine de jumătate de secol de la primele, au o valoare extrem de mare.

Eu am descoperit arhiva prin expoziția Objects in the Mirror Are Closer Than They Appear, găzduită de Eastwards Prospectus. O poți vizita și tu până pe 28 iulie. Ce-o să găsești acolo nu-s chiar fotografiile din arhivă, ci munca a șapte artiști: Răzvan Anton, Bolcsó Bálint, Claudiu Cobilanschi, Kedves Csanád, Miklósi Dénes, Miklós Szilárd și Iulia Toma.

E o expoziție de lucrări noi al căror punct de plecare e arhiva. Aceasta este găzduită și gestionată de Asociația Culturală Minerva, din Cluj, iar artiștii au avut ocazia să reinterpreteze acest trecut tras pe film și să ni-l arate puțin altfel. De exemplu, poți să vezi cum se „aude” arhiva foto. Pe baza histogramei imaginilor a fost creată o coloană sonoră de câteva minute în centrul căreia te pui și asculți. Asta la subsol, unde mai poți să vezi câteva videouri realizate de artiști, dar și o reinterpretare a vieții noastre de-acum în nuanțe de gri și cu efectele pe care le-ar genera o cameră veche.

La primul etaj poți să vezi creațiile lui Răzvan Anton, heliografii realizate cu ajutorul unui pix albastru. El a luat câteva cadre din arhivă, le-a mărit, le-a pus pe-o hârtie și le-a lăsat în geam câteva săptămâni sau luni ca soarele să imprime imaginea. Apoi, a desenat umbrele în pix albastru și zonele luminoase în creion.

„Lucrările pe care le-am realizat pe baza acestei arhive se regăsesc sub numele generic de «studii»: «tracing studies» - desene, «fading studies» - heliografii realizate cu ajutorul unui pix albastru și «reflective studies» – videourile. Într-un fel, am încercat să captez lumina, s-o înregistrez și s-o reflect în timp ce priveam imaginile de arhivă”, a spus el despre creațiile pe care le poți vedea. În cazul unei colecții de videouri a folosit oglinzi gravate care captează lumina soarelui. Mișcarea este dată doar de ramurile de copac din fața ferestrei atelierului.

„Mișcarea este numai o iluzie care este legată, cred, de iluzia formării imaginilor și de «obiectivitatea» fotografiei. Când am decis să folosesc aceste oglinzi, mă gândeam la dispozitivele retrovizoare, cum sunt oglinzile de mașini care te ajută să privești în spate. Dar în acest caz, este vorba despre un retrovizor cu substanță poetică”, a mai zis el.

Tot la primul etaj dai și peste o serie de imagini peste care „cineva” a scris cu pixul câteva gânduri. Cei care au scris sunt oameni care au lucrat în locul unde au fost trase cadrele. Sunt uzine, fabrici de confecții și nu numai despre care oamenii angajați acolo au putut să revin acum, în prezent, și să își reevalueze amintirile.