Cum e să fii o mare traficantă de cocaină

Brandi Davis, în vârstă de 36 de ani, a crescut în lumea drogurilor din Detroit. Ca fiică a unui mare traficant, a avut o copilărie și o adolescență privilegiate, a urmat o școală privată, a condus un BMW și a studiat în Atlanta. Când era studentă s-a combinat cu Deron „Wonnie” Gatling , un pion important în faimoasa Black Mafia Family (BMF) – de aici a început drumul său către notorietate.

Până în anii 2000, BMF era unul dintre cele mai mari imperii narcotice din istoria Americii. Davis a ars-o pe lângă fiul vitreg al unui alt om din BMF, Terry „Southwest T” Flenory, și a reușit să-l cunoască pe fratele lui, Demetrius „Big Meech” Flenory, la scurt timp după ce a ajuns în Atlanta în vara lui 2000. Gatling, între timp, a fost șef de bandă BMF în St Louis și un apropiat al lui Big Meech. După ce Gatling a intrat la închisoare în 2005, Davis a luat decizia care i-a schimbat viața pentru totdeauna. A intrat in jocul drogurilor, o afacere în preajma căreia a fost mereu, dar în care încă nu se implicase ca lumea.

Împreună cu familia și prietenii, Davis a început să organizeze transporturi de 25 de kilograme de cocaină din Chicago spre orașul ei, Detroit. Apoi, în 2008, Davis și tatăl ei au fost arestați, a spus ea, după ce o prietenă apropiată și un iubit i-au dat în gât. A stat aproape opt ani în închisoare; între timp, sănătatea tatălui ei s-a înrăutățit imediat după eliberarea lui prematură. Din momentul în care a ieșit în 2016, Davis a publicat o carte despre povestea ei, The Hight Price I Had To Pay 4, și-a început un brand de lifestyle dedicat femeilor numit FreePrettyGirls, și a făcut parte din al treilea sezon al emisiunii BET, From The Bottom.

VICE a vorbit cu Davis ca să afle cum a fost să devină o mare gangsteriță într-o lume criminală tenebroasă dominată tradițional de bărbați. Acest articol a fost editat și condensat pentru claritate.

Am avut o copilărie privilegiată. Am crescut în Southfield, Michigan, o suburbie din Detroit. Afacerea lui taică-miu, de care nu am știut mare lucru până destul de târziu în viață, mi-a permis să am o mulțime de lucruri mișto încă de mică. Mă copleșea cu cadouri. Am fost la o școală privată. Soră-mea și cu mine am primit amândouă mașini noi când am împlinit 16 ani. Tata ne lua haine de blană și de designeri. Am avut primul meu Rolex când eram în clasa a zecea. Habar nu aveam care era jobul lui, dar știam că nu duceam lipsă de nimic.

Maică-mea avea patru surori frumoase. Toate se vedeau cu traficanți de droguri. Tipii ăștia le umpleau de cadouri generoase și aveau grijă de ele la fel cum făcea și taică-miu cu maică-mea. Era standardul. Credeam că bărbații trebuia să aibă grijă de femei așa. Văzând cum erau tratate mama și mătușile mele, la asta m-am așteptat și eu când am început să ies la întâlniri. Tata mi-a întărit opinia asta spunându-mi să nu-mi micșorez standardele. Dacă un bărbat nu putea să facă ce făcea el pentru mine, nu avea rost să vorbesc cu el.

Când am împlinit 16 ani, am realizat în sfârșit ce făcea taică-miu. Când ieșeam cu prietenii, am auzit niște tipi vorbind despre el. Avea o reputație bună pe străzi. Când mă duceam pe undeva, vedeam cum mă tratau oamenii când aflau că eram fiica lui. Asta, în sine, m-a atras la stilul ăsta de viață.

Am mers la Școala Catolică și am stat în suburbii, dar m-am întâlnit mereu cu traficanți de droguri. Dacă voiau să vorbească cu mine, trebuiau să o facă adecvat. Mă așteptam să aibă grijă de mine și să-mi cumpere lucruri. Aflau cine era taică-miu și știau că trebuie să mă trateze într-un anumit mod.

Eram înconjurată de stilul ăsta de viață. Am crescut vizavi de Marlon Welch. Maică-sa se vedea cu „Southwest T”, fratele lui Big Meech, și avea un Benz. Mereu erau îmbrăcați mișto, aveau mașini noi și trăiau în același mod ca noi.

Am stat în anturaj cu Big Meech și Southwest T de la o vârstă fragedă, dar nu am știut niciodată că erau așa de mari ca-n copilărie. Când m-am mutat în Atlanta și am început facultatea, atunci m-a apucat pe bune prietenia cu ei și am văzut la ce nivel se desfășurau. Toată lumea se uita la ei ca la niște regi ai drogurilor, dar eu îi vedeam ca pe băiețașii mei. Erau tipi de genul „facem bani”. Detroit este un oraș al combinațiilor și eu eram obișnuită să fiu în preajma genului ăsta de tipi. Meech și echipa lui au făcut-o la un cu totul alt nivel, dar tot mi s-a părut ceva normal.

Nu vindeam droguri atunci, dar ajutam la număratul banilor și transportul lor. Nu era ceva ieșit din comun, ci doar cum am crescut. Eram plătită pentru serviciile mele ca oricine altcineva. Niște bani gheață nu strică niciodată.

L-am cunoscut pe tatăl fiului meu, „Wonnie”, în preajma Zilei Recunoștinței din 2000. Într-o seară, „Pig” Tripleet, un membru BMF pe care îl știam de acasă, m-a sunat și a zis: „Hai, soro, mergem la Magic City”. Pe drum, Pig mi-a spus că facem o oprire ca să-l ia și pe un băiețaș de-ai lui. Așa am făcut cunoștiință cu Wonnie. Ne-am super potrivit și am ars-o la discuții toată noaptea. La finalul ei mi-a cerut numărul de telefon și am fost împreună în fiecare zi de atunci.

Wonnie mă scotea la vin și cine și mă răsfăța precum o făcea taică-miu. Când a devenit serioasă relația a început să-mi plătească facturile. Mi-a cumpărat un Porsche, m-a mutat într-o casă de jumătate de milion de dolari din Atlanta. Am călătorit. Aveam bani la discreție. Aveam cam 20 de ani și am avut parte de o relație tumultoasă, dar nu a durat.

Wonnie a fost pus sub acuzație pentru ce făcea în St Louis în 2004 și a fugit. În mai 2005, Wonnie a venit în Atlanta, deși i-am spus că nu cred că este bine. Eram gravidă în trei luni și a vrut să se vadă cu niște prieteni. Într-o după-amiază dormeam în pat și m-am trezit cu Agenții Anticorupție în curte. Wonnie s-a dus în pod și eu încercam să fac ordine prin casă ca să ascund toate bijuteriile care erau la vedere.

Eram cu nervii la pământ, îmi bubuia mintea. Știam că probabil ăsta este sfârșitul. Wonnie risca 20 de ani de pârnaie. Mă uitam la el și eram, La dracu, totul se rezumă la asta. Nici nu pot să explic ce fețe aveam.

Într-un final au intrat în casă cu armele încărcate, eu mi-am ridicat mâinile în aer și i-am anunțat că eram gravidă. Mă întrebau unde era Wonnie. Am spus: „Eu doar ce m-am trezit, nu știu unde e nimeni.”

Am fost scoasă afară și mi s-au pus cătușele. În timp ce stăteam acolo și ei percheziționau casa, am auzit focuri de armă. Mă gândeam că l-au găsit pe Wonnie și l-au ucis. Mi-a stat inima-n loc. Am crezut că a murit. Apoi am auzit cum țiuiau gloanțele și m-am lăsat la pământ. Echipa SWAT a apărut, elicopterele erau în aer, dar cel care a tras a scăpat.

Ne-au tot întrebat pe cine am chemat să-i împuște. Ne amenințau, spunând că o să mergem toți la închisoare pentru tentativă de omor asupra unui agent federal. Wonnie a fost luat de acolo și eu am fost arestată pentru posesie de marijuana pe care au găsit-o acasa la mine. Aia a fost cea mai groaznică zi din viața mea. Eram gravidă și rămâneam și fără tatăl copilului.

M-am mutat înapoi în Detroit cu părinții mei. Wonnie a murit în închisoare de la o criză de astm un an mai târziu. Fii-miu avea doar nouă luni. Am intrat într-o depresie foarte profundă și am început să-mi neglijez responsabilitățile ca părinte. Petreceam în fiecare noapte. Maică-mea m-a tras deoparte într-un final și mi-a zis: „Uite, fă, ai un fiu. Știu că treci prin momente grele, dar nu poți să continui să-ți trăiești viața așa.” Avea perfectă dreptate, așa că m-am adunat.

Am început să ies cu un tip din Chicago pe nume Justin Turner. Îl cunoșteam de ceva vreme și m-am îndrăgostit imediat de el. Eram vulnerabilă. Mi-era dor să mă îngrijească un bărbat.

Justin a urmărit genul de oameni din anturajul meu și mi-a dat-o într-o zi: „Dacă aduc niște cocaină aici, poți o dai mai departe?”

Am raspuns că „probabil că da”.

Cam atât de repede a durat ca să mă bag să vând droguri.

Cineva mi-a lăsat în jur de 30 de kilograme de cocaină și doar în câteva zile am scăpat de ea. După asta a devenit un lucru de rutină. Făceam trafic de cam 60 de kilograme pe săptămână. I-am implicat și pe tata și pe frate-miu vitreg și alergam de colo colo. Taică-miu a încercat să mă îndrume să mă îndepărtez de lumea aia. Nu voia să-mi distrug viața, dar eu nu-l ascultam.

Nu simțeam că fac ceva greșit. Ridicam banii și conectam oamenii cu alți oameni. Nu e ca și cum eram la colț de stradă vânzând crack. M-am convins singură că voi fi ok. Chiar dacă ne prindeau, mă gândeam că bărbatul o pățește, femeia nu merge niciodată la pârnaie.

Am fost dați în gât de una dintre șoferițele mele. A fost prinsă cu 27 de kilograme pe drumul dintre Chicago spre Detroit și a fost de acord să ne-o tragă tuturor. Am fost să ridic un pachet de cinci kile și până să bag cheia în contact la mașină am fost prinsă de poliție.

Când luptam pentru cazul meu, Justin a intrat în niște probleme și m-a dat pe mine și pe taică-miu pe mâna agenților federali. Problemele mele deveniseră federale. Statul a renunțat la acuzația de posesie și agenții federali au intrat pe felie și m-au inclus în conspirația cu taică-miu. Amândoi am pledat vinovați și eu am primit zece ani de închisoare.

Unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le-am îndurat emoțional a fost când taică-miu și cu mine am fost condamnați în aceeași zi la tribunal. Judecătorul a spus că asta este o zi tristă pentru familia noastră pentru că nu numai că maică-mea avea să-și piardă bărbatul în pârnaie, dar și pe fii-sa. Să o văd pe maică-mea plângând și prin ce a trebuit să treacă – a fost o lovitură imensă.

Taică-miu a fost condamnat la opt ani. S-a îmbolnăvit în închisoare și i-au dat drumul mai devreme înainte să moară. Eu am făcut șapte ani jumate.

Am multe regrete pentru ce s-a întâmplat. Mă uit la prietenii cu care am fost la facultate și-i văd că au cariere înfloritoare, sunt căsătoriți cu copii. Mă uit în trecut și mă gândesc că asta aș fi putut fi eu, dar am ales strada mai degrabă. Mi-am pierdut o mare parte din viață în închisoare – majoritatea anilor 20 și începutul anilor 30. Mă gândesc la toată durerea și chinul la care mi-am supus familia. Mă uit la fii-miu și la ce i-am făcut. Nu a avut nici mamă și nici tată în anii aceia. Cu asta mă lupt zilnic.

Acest articol a apărut inițial pe VICE US.