FYI.

This story is over 5 years old.

rasism

Clipul ăsta arată cum două mame își învață copiii că musulmanii sunt iadul pe pământ

Cele două femei din America și-au dus copiii la moschee ca să facă scandal.
Drew Schwartz
Brooklyn, US
Screengrab via Naui Ocelotl / Facebook

La începutul lunii, două mame patriote și-au dus copiii la o moschee în Tempe, Arizona, ca să „expună răul din interior”. Adică, în realitate, au mers în centrul comunității islamice, au rupt pliante de pe un avizier și au urlat la un bărbat care stătea afară, a scris Huffington Post.

Tahnee Gonzales și Elizabeth Dauenhauer au făcut un live pe Facebook cu tirada asta plină de ură. În clipul care acum e șters - a fost republicat de alt utilizator - le spuneau musulmanilor că sunt „închinători la satana” care violează capre, asta în timp ce mergeau în cerc în Centrul Comunității Islamice. Și i-au încurajat și pe cei trei copii veniți cu ele să li se alăture.

Publicitate

„Ai grijă, pentru că musulmanii vor să te violeze”, se auzea în clip cum o fată îi atenționa pe un băiețel. „Spune-le musulmanilor să-mi zică vacă, iar eu o să le arăt ce înseamnă asta.”

La un moment dat, femeile au trecut de o poartă pe care scria „interzis” și au umblat prin revistele din centru. Au rupt câteva pliante de pe un avizier și le-au aruncat într-o grămadă de „propagandă” furată, iar pe unele le-au dat copiilor.

„Muhammad s-a căsătorit cu o copilă de nouă ani”, a zis o femeie în clip. „Pedofilia e adânc înrădăcinată în comunitatea musulmană.” (Însă a trecut cu vederea cazurile de pedofilie din comunitățile creștine.)

Când au ajuns la dubița de înmormântare a comunității, femeile au dat de un bărbat aflat în afara moscheii care spunea că-i musulman. Una a început să urle la el că „Sharia e rea pentru America” și că „voi violați capre, atât de bolnavi sunteți”.

„Nu știu despre ce vorbești”, i-a zis el. „Încercăm să fim pașnici.”

Polițiștii le investighează acum pe cele două femei care fac parte dintr-un grup anti-imigranți și anti-musulmani numit Patriot Movement AZ, conform AZCentral. Oficialii de la moschee au depus o plângere, au dat poliției filmările făcute de camerele de supraveghere și au luat în considerare acuzații de violare a proprietății.

„A fost demoralizant să văd cât de ignoranți pot fi unii oameni”, a declarat pentru AZCentral imamul moscheii, Ahmad Al-Akoum. „Ce m-a atins cel mai tare e că cei mici au fost aduși de mamele lor aici și au fost învățați să urască și să fie intoleranți.”

Articolul a apărut inițial în VICE US.