Clipul ăsta îți arată cum se căsătoresc mormonii, cea mai bizară sectă creștină

Suburbiile din jurul Salt Lake City, Utah, seamănă cu mai toate împrejurimile unei metropole importante. Însă ce e diferit la comunitățile astea de conformism care se auto-propagă e un filon unic de religiozitate. Mai mult de jumătate dintre locuitorii din ținutul SLC fac parte din Biserica Sfinților din Zilele din Urmă, religia misterioasă cunoscută pentru faptul că bătătoarele lor de uși, atent fasonate, poartă în secret chiloți speciali

Însă, dincolo de toate zâmbetele trase la xerox, Salt Lake City în sine e o oază de cultură în Utah, cămin de artiști, muzicieni și multe persoane care au abandonat biserica. În comunitatea asta înfloritoare s-au întâlnit și s-au îndrăgostit K. Parker și Geoffrey Leonard, din trupa electro-punk Muzzle Tung. Au dat la schimb templul mormon pe comuniunea din cluburile de punk și de-atunci n-au mai privit în urmă. După ce s-au găsit unul pe celălalt – și pe sine – pe scena punk, au devenit figuri marcante în SLC pentru concertele lor convingătoare și cu priză la public din ultimii câțiva ani.

Albumul lor de debut Administration, lansat de curând, e străbătut de un filon subversiv anticonformist. În timp ce beat-urile electro care te mișcă și te fac să dansezi țin situația-n priză, în general, schimbările neobișnuite de gamă și producția imperfectă involuează adeseori în psiho-transe numai bune la băutură, care bat înspre prog. Melodiile au tendința să se înăcrească, ceea ce trădează o stare de agitație anxioasă care se disipează în sintetizatoare spațiale, dar nu se rezolvă cu adevărat niciodată.

Deși muzica e sumbră de multe ori, e mereu cumva jucăușă, după cum ilustrează și urletul ca de lup, în stil camp, de la începutul valsului de cimitir „Ghoulie". Între timp, „Take Me Down State Street" amplifică teatralitatea și se desfășoară ca un colaj gotic de sunete, înălțat prin note de acid jazz. Albumul se întoarce la salvarea pop cu timida piesă „Pony", în care Leonard avertizează, protector, „Lordy, you ain't gonna fuck my pony".

M-am întâlnit cu Parker și cu Leonard ca să discut despre single-ul de pe album „Kishin Pop!" Prinde viață în clip (în premieră mai jos), ca o relicvă proaspăt scoasă la lumină a propagandei bisericești din anii '80, produsă de Tim and Eric, în era lor Tom Goes to The Mayor. Deși povestea din clip e ficțională, ritualurile secrete mormone de căsătorie pe care le descrie sunt 100% reale.

Noisey: Ce v-a făcut să vreți să faceți un clip despre ritualurile mormone?
Geoff Leonard: În copilărie, simțeam că se ascund prea multe chestii în spatele unor porți ale obligației. Știi, gen, după ce deja ai investit și te-ai așezat pe calea asta, atunci încep pe bune să scoată la iveală dubioșeniile și sexismul.
K. Parker: Simt că e ceva ce trebuia scos la iveală, ca să arate discrepanța modului în care sunt tratate femeile în templu. Am avut dintotdeauna o problemă cu „rolurile" femeilor în mormonism.
Leonard: De acord.
Parker: Un profesor de la seminar mi-a spus că rolul femeii în viață e să facă bebeluși. Aveam 16 ani. O să zic doar că a fost ultima dată când m-am dus la seminar.

Ce de căcat. Spuneți-mi despre experiențele voastre la seminar.
Leonard: Aici în Utah, toate gimnaziile și liceele au o bucată de pământ care, tehnic, nu e în incinta școlii, dar practic cam e. Deci conform școlii publice, îți „dau drumul" timp de o oră de curs ca să te duci la școala bisericească. Acolo, autoritățile din cadrul bisericii predau cartea lui Mormon. Iar oamenii ăștia nu sunt evaluați după aceleași standarde ca și ceilalți profesori de la școală, îți predau doctrina Sfinților din Zilele din Urmă.
Parker: Există roluri foarte sexiste, care ți se predau de la o vârstă fragedă, că bărbații trebuie să plece în misiune, să se ducă la școală și să asigure existența familiilor lor. Pentru femei e mai degrabă că poți să pleci în misiune, poți să te duci la școală, dar, de fapt, ar trebui să-ți cauți un soț și să faci copii.

Uau! Dar, din câte înțeleg eu, nu-i tocmai obligatoriu să termini seminarul, nu? Nu-ți afectează media generală sau ceva?
Leonard: Mda. Eu m-am ținut de seminar pentru că era cursul perfect să tragi un pui de somn. Sfor, sfor.
Parker: Maică-mea a fost OK să nu mă mai duc, pentru că, în schimb, am făcut istoria pentru avansați. (Râde.) Însă Salt Lake City e, gen, 99% mormon, deci există o tonă de presiune din familie și din societate să faci seminarul.
Leonard: Poate să fie foarte alienant pentru puștii non-mormoni sau pentru cei care aleg să nu se ducă.
Parker: Știam un puști care s-a convertit într-a unșpea, ca să fie acceptat. A fost atât de trist. Era deja destul de popular, dar a devenit și mai și când s-a făcut mormon. Fetele se entuziasmaseră că pleacă și el în misiune. Există un termen, „bun de PE", pe care-l auzeam des despre tipi care-ar fi fost buni de parteneri eterni. (Nota editorului: Religia mormonă descrie bărbații și femeile căsătorite drept parteneri întru eternitate.)
Leonard: Probabil a avut parte și de mai mult „amor Levi". Așa se spune în Utah la bulăneală cu hainele pe tine.

Ha! Ca blugii Levi?
Parker: Da, eu am stat în Provo în vara de după liceu și era pe lista de reguli ale apartamentului: „Fără amor Levi!" Haha! În principal pentru că locuința era aprobată de Universitatea Brigham Young. Costa doar 88 de dolari pe lună, așa că m-am conformat.

Deci pare că amândoi ați fost crescuți religios, dar v-ați alienat destul de devreme. Puteți să-mi spuneți cum ați trecut de la a fi mormoni practicanți la a fi muzicieni în Salt Lake City?
Parker: Eu mi-am petrecut toată adolescența mergând la concerte în Salt Lake, deci când au început Muzzle Tung să dea concerte aici, mi s-a părut foarte firesc.
Leonard: Scena muzicală din Salt Lake e foarte deschisă. E destul de prietenoasă și e relativ ușor să alcătuiești line-up-ul unui concert. Am o gașcă de prieteni care fac muzică și într-o zi am început să particip și eu.

Sună a oază deschisă la minte și cool. Am mai auzit că sunt și multe OZN-uri?
Leonard: Mmmhmm. Bateristul nostru e foarte pasionat să-l observe pe „celălalt". Există patternuri luminoase, povești comparabile ale aborigenilor, baze militare în proximitate, observații repetate ale unor fenomene ciudate. Cerul pare foarte mare când e îngrădit de munți.

Credeți că există vreo legătură între fondul religios din Salt Lake City și pasionații de observat OZN-uri?
Leonard: Nu m-am gândit niciodată la asta. Tot ce se poate! Valea Salt Lake e adăpostită de două lanțuri muntoase. E super ușor să experimentezi natura în profunzime – sunt mai puțone puncte de poluare luminoasă.

Biserica are vreo părere despre extratereștri?
Leonard: Da, nițel. În Cartea lui Abraham, despre care se spune că ar fi fost tradusă dintr-un text egiptean, zice că o planetă fizică numită Kolob e cel mai apropiat lucru de Dumnezeu. Deci aspectul fizic inclus în faptul că e o planetă, cu o poziție anume, îi cam face pe locuitorii acesteia extratereștri.

Mă gândesc că majoritatea religiilor îți cer să crezi chestii extraordinare, dar mormonismul pare în mod special dubios. Ce v-a făcut să îl luați în piept în clipul ăsta?
Leonard: În cultul Sfinților din Zilele din Urmă ești dus de mic la Școala de Duminică. La opt ani – considerată vârsta responsabilității – ești botezat și devii membru oficial. Îți dau o petrecere pentru că ai luat decizia „corectă". Intri într-un acord care poate să dureze și toată viața la vârsta de opt ani?! Ce altă instituție în afară de religie le cere oamenilor să ia genul ăsta de decizii? E o demență.

„Sexismul fățiș mi se pare atât de clar, dar e mai greu de văzut de cei implicați profund."
În fine, după ce te botezi, câțiva ani mai târziu te trimit la Templu să faci o ceremonie pentru tineri numită „Botezul morților". În ceremonia asta, corpul tău e folosit drept mediu de a primi botezul pentru oamenii morți. Te pun pe o cale de la o vârstă mică și nu poți fi sigur la nicio poartă la ce să te aștepți. Amploarea chestiilor dubioase care se petrec nu devine evidentă decât după ce ai făcut pașii și ți-ai luat angajamentul să participi. Nu cred că ar trebui să poți să te înscrii într-o organizație religioasă – sau o corporație, pentru că asta e grupul bisericilor Sfinților din Zilele din Urmă – până nu ești adult. Adulții pot să se-nscrie în ce sectă vor ei. Ideea cu clipul ăsta e să dezvăluie chestii pe care mi-aș fi dorit să le știu mai devreme în copilărie. Eu am fentat biserica cu mult timp înainte de ritualurile din clipul ăsta, dar aș bănui că mulți tineri de ieri și de azi ar vrea să știe către ce se îndreaptă.

Parker: Când te botezi la opt ani chiar nu ești expus la probleme mai profunde ale bisericii, care includ și ce se petrece în templu. Eu încă-mi amintesc versurile de la imnurile de bază pe care le cântam în copilărie, care vorbesc în continuu despre templu și te învață că acolo vrei să te duci, fără să înțelegi ce înseamnă asta pe bune. Cred că clipul e o metodă de a educa oamenii pur și simplu despre ce se-ntâmplă înăuntru. Trebuie să sapi ceva ca să dai de informațiile astea pe net sau să cunoști pe cineva care a trecut la rândul său prin templu, așa că clipul e o modalitate de a-ți arăta un pic din cum se desfășoară ceremoniile.

În ce fel e clipul influențat de sexismul din cadrul cultului?
Parker: Cultul consideră că femeile nu pot să vorbească cu Dumnezeu și să ajungă în regatul ceresc (cel mai înalt nivel al raiului) decât prin soții lor, iar în ceremonia de la templu fac un jurământ să li se supună. Asta m-a făcut să văd cu alți ochi cuplurile de mormoni pe care le cunosc, pentru că ambii parteneri au fost de acord cu prevederile astea. Sexismul fățiș mi se pare atât de clar, dar e mai greu de văzut de cei implicați profund.

Cu ce sperați să rămână oamenii după ce văd clipul de la „Kishin Pop!"?
Parker: Sper ca oamenii să fie motivați să-l vadă de câteva ori, ca să obțină toate informațiile care li se oferă, și să fie un pic speriați de ce văd. Cred că e ușor să urmezi orbește, să justifici și să alegi în ce aspecte ale cultului vrei să crezi, dar aș spera că poate acest clip poate să le dea oamenilor ocazia să reflecte, dacă e văzut de vreun membru.

Leonard: Dacă ești un membru tânăr al cultului, aș spera că o să sapi mai adânc, dincolo de ce încearcă ei să-ți vândă la Școala de Duminică. Pentru cei care nu sunt membri ai corporației Bisericii Sfinților din Zilele din Urmă, sper că o să-i intrige și o să învețe un pic despre cultura asta tristă, fascinantă și bizară.
Nu-i înjurăm cu clipul ăsta. Pur și simplu expunem unul dintre elementele patriarhatului din cultura religioasă în care am fost crescuți. Examinează-ți propria educație, afilierile religioase și cultura. Identifică chestiile care-ți dau cu virgulă, persoanele marginalizate și expune cât de multe din astea poți!

Administration tocmai s-a lansat.