Zece lucruri pe care copiii mei n-o să le creadă despre 2013

Fetița mea are un an și jumătate și a început să vorbească. Deja mă poate întreba, prin propoziții de câte două cuvinte, dacă Buni tocmai a plecat din cameră ca să se cace. Asta înseamnă că mai am cam 12 ani până o să înceapă să-și dezvolte conștiința istorică și să mă întrebe cum era viața pe când era ea bebeluș. Cred că ar trebui să-mi pregătesc răspunsurile de pe acum.

Deci, copile, iată zece chestii pe care n-o să le crezi despre 2013 când ți le voi spune în viitor.

#1: Pornografia se găsea încă în format de print în 2013! Situată pe rafturile înalte ale magazinelor, obligând fiecare om în scaun cu rotile să o ceară în gura mare, ceea ce încă era jenant, la fe de jenant ca și cumpăratul prezervativelor. Jenant era și să folosești ață dentară, așa că – dacă erai britanic – preferai să-ți sângereze puțin gingiile decât s-o folosești.

#2:În 2013, eram nevoiți să reîncărcăm totul non-stop ca să ne putem bucura de câteva ore de companie. Telefoane, laptopuri și camere, toate se înfigeau într-o gaură în perete, de unde își trăgeau seva magică. Freelancerii ca mine erau mereu în căutare de prize în pereții cafenelelor, iar cablurile de la MacBookuri erau mereu încâlcite ca șerpii din capul Medusei. După aia trebuia să băgăm parola pentru wifi, care era ceva de genul „wackaccino128” și pe care o găseai lipită pe o oglindă, scrisă pe o hârtiuță, cu un scris de doctor. Comandam două ceaiuri și un sandviș prin care închiriam scaunul pe care stăteam timp de șase ore. Chelnerul venea și-ți punea sandvișul lângă tine și tu uitai de el și de lumea exterioară timp de câteva ore, pentru că te citeai despre Nietzsche. Apoi petreceai cinci ore pe Facebook, spionând ce fac oamenii pe care nu-i plăceai, după care lucrai din greu 25 de minute la un text conceptual transgresiv despre un dulap.

#3: Toată lumea își făcea poze cu telefonul și le punea pe net. Draga mea fiică, mama ta nu și-a făcut multe astfel de fotografii pentru că mereu avea impresia că îi stă părul ca dracu', dar iubitul ei i-a spus „DE CE tot spui că ai păr nasol? Ai păr foarte mișto, e o versiune mai bună a părului meu.” Și atunci s-au uitat în oglindă împreună și și-au dat seama că arătau ciudat de asemănător și că amândoi erau din Yorkshire, deci probabil erau înrudiți. A fost un moment fericit. Așa că acum îți pot dezvălui secretul stimei de sine în secolul 21: ia-ți un iubit înrudit cu tine, dar nu și cu copilul tău, și care are un păr ca al tău, dar un pic mai rău de atât.

#4:La începutul lui 2013, un bebeluș a fost vindecat de HIV și apoi revista TIME a anunțat că imediat urmează și un leac împotriva cancerului. M-am rugat la zeii medicinei să se grăbească cu leacul ăla, pentru că prietena mea Matilda, o artistă faină de 30 de ani, tocmai trecea prin chimioterapie. De când a făcut operația, umblă cu o pungă de colostomie atașată de stomac și o doare tot corpul – spune că doar durerea dintr-un singur deget o face să se simtă ca și cum a participat la un flashmob cu ukulele de zece ore. Acum a intrat pe un forum de colostomie și și-a făcut „prieteni noi, care au 70 de ani și poartă pungi de colostomie din dantelă cu diamante și se fut în cur liniștiți prin anusul care e tot timpul curat, pentru că nu mai e folosit.” Și toată chestia asta cu cancerul de colon e foarte nasoală, având în vedere că Matilda mai e și însărcinată în câteva luni.

#5:Dragul meu copil, în 2013, mama ta avea sentimente amestecate despre albumul Daft Punk după care toată lumea era înnebunită. Deși era, fără dubiu, o capodoperă, ea și-a amintit perioada în care au făcut albumul, lângă fosta ei casă din Hollywood, unde tot auzea știri palpitante din studioul lor, dar apoi a aflat că e însărcinată cu tine și a trebuit să se mute înapoi în Anglia și să intre într-o iarnă sufletească perpetuă. Glumesc!! Doar că e foarte frig în timp ce scriu asta și sufăr de scorbut și nu-mi amintesc cum arăta cerul înainte să se apuce să ningă încontinuu.

#6: În 2013, internetul era plin de nenorociți răutăcioși și ofuscați și puteai deveni unul dintre ei fără să-ți dai seama, cât ai zice „troll”.

#7:Canalul patru dădea documentare despre sexul în public.

#8:Oamenii care se ocupau de publicitate pentru Rihanna au dus cu avionul o grămadă de jurnaliști ca să se uite la popstarul cu ochi obosiți.

#9: Nu am avut nume pentru decade timp de 20 de ani (2000 – 2020).

#10: Primăvara arabă continua undeva în spate, ca un fundal al vieților noastre; Siria s-a transformat într-un corb gigant care a devorat mâna unui bebeluș. Assad n-a fost doborât nici pe 5 aprilie 2013, dar o să-l ajungă karma și pe el. Între timp, un tip pe nume David Cameron a rămas în memoria tuturor, ca cel care a dezamorsat NHS și ne-a adus un sistem de asigurări de sănătate ca cel din America. Unul prin care, deși nu poți plăti sute de dolari în fiecare lună în caz că ți se întâmplă ceva nasol, totuși poți să reîncepi să plătești atunci când ți se întâmplă ceva nasol, doar că e mai puțin decât ar costa dacă n-ai fi asigurat. Dar uneori, dacă nu ești asigurat, poți face o înțelegere cu doctorii din spital pentru că sunt angajați ca și prestatori de servicii individuali, așa că poți, de exemplu, s-o întrebi pe anestezistă dacă acceptă cash și să-i strecori o sumă bunicică. Am văzut așa ceva în Cedars Sinai, cel mai luxos spital din Los Angeles, unde am fost obligată să-mi petrec o zi interminabilă ca să fac niște teste, iar asiguratorii mei au fost taxați cu 30 000 de dolari. Cineva a venit lângă patul meu de spital cu un aparat pentru cărți de credit ca să ia suma. Mi-au pus reclame la căști în timpul scanării MRI – reclame de recrutare în armată. „FII PUTERNIC!” Mi-a bubuit în urechi vocea, în timp ce eu încercam să nu mișc în tunelul întunecos și tăcut. „FII PUTERNIC PENTRU ȚARA TA!” Și astfel, micuța mea, îți pot explica cel puțin un mister al începutului secolului 21: de ce cheltuiesc americanii atâția bani în războaie și nu le câștigă. Din cauză că încearcă să recruteze soldați din paturile de spital.

Totuși, când îți voi povesti toate acestea, războaiele o să se facă prin drone, care vor fi trimise să bușească alte drone, controlate de oameni aflați peste mări și țări. Să sperăm că dronele vor avea asigurări de sănătate și baterii care să țină mai mult de două ore.

Urmăriți-o pe Sophie pe Twitter: @heawood

Traducere: Oana Maria Zaharia