Să petreci o lună în Mongolia este ca şi cum ai petrece o lună pe Marte sau undeva la fel de nelumesc.Situaţia este dură, este foarte frig (-20 C în timpul zilei e ceva normal) şi aparent atât. Un cer imens, stânci imense şi distanţe imense între ele.Ulan Bator este capitala pe care peste o treime din populaţia ţării, în principal nomazi, o numesc vag "acasă". Este înconjurat de dealuri şi târguri întregi de Gers [corturi circulare] şi barăci improvizate. În tot timpul ăsta, o întreagă populaţie trăieşte în subteran, în canalizare [unde se află conductele de apă fierbinte ale oraşului], încercând să nu moară de frig. Este de la sine înţeles că arsurile oribile şi leziunile sunt aproape uniforme.
Publicitate
Restul mahalalelor sunt casa unei mişcări mongole naţionaliste, destul de agresive: zvastica şi graffiti-urile "neo-Pashist" de pe garduri indică lucrul ăsta.În mijlocul sărăciei, am întâlnit totuşi şi oameni care au fost calzi şi primitori, într-un fel total dur şi indiferent, specific lor.Cred că asta este o descriere destul de bună a ţării, în general.
