Deși am votat „nu” la primul referendum din Scoția, de data asta voi vota „da”

Referendumul scoțian din 2014, la fel ca și Brexitul, n-avea șanse să fie câștigat decât pe bază de pasiune. Două alegeri: da și nu – și un ocean de opoziție de fiecare parte. Oricâte informații afli și oricât reflectezi la argumente, studiile au dovedit că e foarte greu să faci pe cineva hotărât să se răzgândească.

Și totuși, iată-mă, un votant cu „Nu", trei ani mai târziu, gândindu-mă să votez „da" la următorul referendum care va avea loc în primăvară. Prim-ministra l-a propus pentru că Theresa May n-a reușit să găsească un compromis pentru Scoția în negocierile guvernului pe tema Brexit și vrea să le ofere scoțienilor alegerea de a trăi într-o Britanie post-Brexit sau o Scoție independentă care rămâne în UE.

Desigur, e o situație similară cu cea de acum trei ani. Pe atunci, alegerea mea de a vota „nu" ca un mic socialist de 19 ani a fost motivată de trei lucruri:

Primul a fost că sunt englez și am crescut în Scoția. Îmi amintesc, de exemplu, că o profesoară de istorie ne-a întrebat câți dintre noi am aclama Anglia la Cupa Mondială din 2006. Am ridicat repede mâna și am primit o palmă peste cap de la un coleg. Accentul meu englezesc, care a rămas cu mine toată perioada în care am stat în Edinburgh, m-a transformat într-o țintă ușoară. Nici măcar prietenii mei care aveau un părinte englez n-ar fi recunoscut niciodată că au vreo afiliere cu cealaltă parte a țării.

Naționalismul scoțian e adesea inofensiv, dar are și o latură mai intunecată la periferia mișcării de independență. Ca adolescent captiv într-o identitate divizată – alb și negru, englez și scoțian – nu voiam să văd latura asta. Nu suportam ideea de patriotism și naționalism de orice fel și n-aveam chef să văd încurajate sentimentele anti-englezești.

Al doilea motiv e că nu eram convins că Scoția are vederi atât de stângiste pe cât pare. Nu puteam avea încredere că SNP-ul va putea aplica viziunea utopică pe care o promovase în campanie.

Iar al treilea motiv a fost pragmatismul: Făceam facultatea în Londra și îmi făceam griji că o să intervină bariere și n-o să-mi pot vizita părinții în Edinburgh.

Voturile binare scot la suprafață emoții puternice din oameni. Acum, în 2017, emoțiile mele s-au schimbat. Nu-mi regret decizia de a fi votat nu, dar Brexit a șters total imaginea delicată pe care o aveam în minte despre Marea Britanie. Ca minoritate etnică, m-a consolat să văd că scoțienii au votat cu 62 la 38 de voturi să rămână în Uniunea Europeană și că fuseseră mai puțin influențați decât restul țării de campania rasistă și xenofobă.

Arogantul macho de Alex Salmond – liderul de atunci al partidului – nu mi-a inspirat niciodată încredere. Dar acum, cu niște personalități feminine puternice la conducere – Nicola Sturgeon și socialista de 22 de ani Mhairi Black – încrederea mea în partid a crescut.

De exemplu, a reușit să mențină educația universitară gratuită și au îmbunătățit concediile de maternitate. Au respins discursul toxic, anti-imigranți, al conservatorilor și au promis să ofere avorturi gratuite femeilor care vin din Irlanda, unde procedura e ilegală. Exact la genul ăsta de politici stângiste populiste pun eu botul cu plăcere.

Deși sunt multe lucruri care nu-mi plac la SNP, în prezent, e singurul partid în care își poate pune speranța Scoția. În mod interesant, un sondaj din 2016 pe 10 000 de persoane a descoperit că votanții SNP erau mult mai de stânga decât votanții laburiști. Aproape trei sferturi dintre ei susțin politici de stânga.

Acum sunt pregătit să îmi asum un risc și să cred în independența Scoției și nu sunt singurul care s-a răzgândit după Brexit. Până și vedetele ca Ewan McGregor și JK Rowling, care inițiau susțineau campania „Nu", au zis că s-au răzgândit.

Când vine vorba despre Brexit și independența Scoției, dacă ar fi depins în întregime de tineri, lucrurile ar fi stat altfel. Scoția ar fi afară din Marea Britanie și Brexitul n-ar fi avut loc. Încă mai trebuie să mă documentez cu privire la al doilea referendum scoțian, dar, după cum știm, e greu să faci o minte care s-a hotărât să se răzgândească. Iar dacă referendumul s-ar ține mâine, știu ce mi-ar spune inima: să mă alătur celorlalți tineri din generația mea și să votez Da.

@CharlieBCuff

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia