Ce se întâmplă cu Erasmus în Marea Britanie

Nu-i așa că Brexitul e tare amuzant? Tot aștept să văd cam cât de nasol poate să mai fie, mai ales că mii de persoane riscă să fie alungate din casele lor. În stilul clasic britanic și în numele politicii regresive și șoviniste care separă insula asta idioată de restul lumii. Bravo, băieți!

Desigur că Brexitul a făcut deja multe daune, iar săptămâna trecută a trecut la alt nivel. Pe 8 ianuarie, guvernul a respins un amendament pentru continuarea programului Eramus: o inițiativă europeană care permite studenților să meargă la facultăți din afară și le oferă și un sprijin material în fiecare lună. Milioane de studenți au beneficiat de pe urma programului în ultimii ani. Nu e ceva tipic britanicilor să meargă în Barcelona pentru un an, să bea Sangria și să și-o tragă cu un Carlos. Erasmus aduce și beneficii economice țării, pentru că mulți cetățeni europeni ajung să rămână în Marea Britanie și să plătească taxele.

Deși Marea Britanie poate bate în retragere mai târziu (Departamentul pentru Educație a zis că va ține morțiș să rămână în acest program, în ciuda votului), anularea șansei la Erasmus e încă un memento al tuturor pierderilor financiare și culturale aduse de ieșirea din UE. Încă o bomboană pe colivă.

Eu am stat un an la Universitatea Oslo, unde am studiat literatura engleză, am mâncat vaffler și brünost. La 20 de ani, am ales țara asta nordică pentru istoria sa socialistă și caracterul progresist, știam că e unul dintre locurile în care se pune cel mai mult accentul pe egalitate.

Iar alcoolul e extrem de scump: știu că am dat șapte lire pe un pahar de bere ieftină într-un bar de studenți. Șapte lire în 2014. În schimb, în anul ăla am alergat pe lângă lac. Am scris o postare de blog dubioasă despre cafea, pentru că dădeam cinci lire pe una la filtru. Am mers în mijlocul pustietății cu o familie de norvegieni care mi-au zis că „am prea multă încredere în ei”, iar asta m-a făcut să cred că mă vor ucide și mă vor arunca într-un fiord. Și am pornit și o afacere mică cu hotdogi în campus, care a dat faliment ușor. Eram destul de singură în majoritatea timpului, însă chiar și așa nu regret nimic.

Nu sunt singura care plânge după programul ăsta de schimb. „Într-o seară, umblam prin Madrid după iarbă”, mi-a spus Matt*, care a stat un an în orașul spaniol. „Am auzit că era o cafenea cu canabis prin zonă și-n timp ce căutam, am văzut grupuri de oameni care distrugeau ferestre și intrau în magazine.”

A continuat: „Am rămas și ne-am holbat până am auzit împușcături. Nu cred că era de focuri de armă, ci mai mult gloanțe de cauciuc. După asta, ne-am întors la apartament. Se pare că era o revoltă.”

Pentru alții experiența în afară a fost mult mai romantică. „Odată m-a luat un tip necunoscut pe bicicleta lui și ne-am făcut praf în drumul spre club”, mi-a spus Niamh Smith, care a stat un an în Maastricht, Olanda. „Când am ajuns acolo a fost ceva de genul: ce mă bucur că am reușit, sunt spart rău de la cox.”

RIP Erasmus, ne-ai oferit atât de multe amintiri. Nu te vom uita niciodată.

*Unele nume au fost schimbate.

A contribuit și Kathryn Jenkins.

Articolul a apărut inițial în VICE UK.