Ce e variola maimuței și la ce să fii atent când vor începe să apară cazuri și-n România

Veștile despre variola maimuței se înmulțesc și dilemele despre boala asta sporesc. Ce e? Cum te afectează? Cum se tratează? După pandemia generată de coronavirus, e de înțeles de ce lumea se uită cu îngrijorare către variola maimuței caracterizată de simptome severe și care ar putea să pună probleme serioase. 

Această boală produce o erupție care apare întâi pe față, apoi pe mâini, similară cu cea de varicelă, dar care persistă mult – suficient de mult cât să-i infectezi pe apropiații cu care împarți patul; se ia și dacă folosești obiecte personale în comun.

Sunt câteva boli infecțioase care dau simptome similare: variola – eradicată prin vaccinare în anii ‘70 – varicela sau zona zoster. Toate au în comun manifestări cutanate, adică niște băsici cumplite și care ustură destul de rău. Diferența între variola maimuței și celelalte boli infecțioase este că aceste pustule cu lichid rămân pe piele, în unele cazuri, chiar și șase săptămâni. Și lasă semne, chiar dacă nu te scarpini. 

Boala nu este nouă. Variola maimuței e cunoscută în special în zonele vest-centrale din Africa. Problema acum este că a început să se răspândească destul de mult în Europa și în Statele Unite ale Americii printre cei care nu au venit din zonele africane în care sunt deja mici focare. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, din 13 mai până pe 21 mai au fost raportate cazuri în trei regiuni monitorizate.

Până pe 22 mai, Ministerul Sănătății din România nu a identificat niciun caz de variola maimuței sau suspiciune de îmbolnăvire. Asta nu înseamnă însă că suntem feriți. În Europa, alerta este ridicată. Marea Britanie a confirmat primul caz, dar au urmat și alte țări: Italia, Suedia, Grecia, Spania și Portugalia. De asemenea, sunt cazuri în SUA și Canada. Până pe 21 mai, au fost confirmate în afara Africii 92 de cazuri, iar alți aproape 30 de oameni erau considerați suspecți. Variola maimuței nu se răspândește însă cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale. Cel puțin din punctul ăsta de vedere pot fi luate niște măsuri de protecție.

Variola maimuței are o perioadă de incubație de la șapte până la 14 zile, dar în unele cazuri poate fi vorba și de cinci până la 21 de zile. Boala propriu-zisă ține între două și patru săptămâni, iar pe baza experienței din Africa rata de decese este de zece la sută, conform CDC. 

Simptomele inițiale sunt asemănătoare gripei, de la febră, epuizare și frisoane până la dureri de cap, slăbiciune a mușchilor și chiar umflarea ganglionilor limfatici (ajută organismul să lupte împotriva infecțiilor și bolilor). Urmează o erupție răspândită pe față și pe corp, inclusiv în interiorul gurii și pe palme și tălpi. Pustulele sunt dureroase, sidefate și pline de lichid, adesea înconjurate de cercuri roșii. În cele din urmă, acestea se usucă și dispar, dar lasă urme. Ca tratament, deocamdată nu există niciunul care să fie aplicat tuturor. Vaccinul este însă soluția care s-a dovedit eficientă până acum.

Ca să aflu mai multe despre noua boală care sperie, dar și de ce prudența e – ca de fiecare dată în astfel de cazuri – extrem de importantă, am vorbit cu medicul infecționist Ion Ștefan, șef al secției de boli infecțioase a Spitalului Militar din București.

VICE: Variola maimuței sperie întreaga lume. Este însă o boală nouă sau doar una care se transmite mai mult acum?
Ion Ștefan: Variola maimuței nu este chiar o noutate și nu ar trebui să ne ia prin surprindere. Ea a fost pentru prima dată confirmată la om în Republica Congo în 1970. Deși a fost identificată inițial la o maimuță din specia macac, rezervorul natural al virusului este, de fapt, în natură și ar fi niște rozătoare mici, un fel de șobolani africani. Este determinată de un orthopox virus, care este înrudit cu virusul variolei, dar și cu virusul varicelo-zosterian, adică cu smallpox virus și cu chickenpox virus. 

Are comportament similar, dar, din fericire, nu are virulența virusului variolei, deși prezintă multe similitudini clinice și de comportament. 

Care sunt simptomele pe care le dă această boală și cum depistăm această infecție? Există teste de laborator specifice sau diagnosticul se pune doar pe baza simptomelor?
De pildă, ca în variolă, este definitorie o erupție veziculo-pustuloasă, centrifugă – adică este prezentă mai mult la extremități și inițierea se face la nivelul feței – la început poate să apară febra, stare de rău generală.

Erupția apare într-un  singur val, spre deosebire de erupția din varicelă care apare în mai multe straturi succesive.După ce apare la nivel feței, apare relativ repede și la nivelul extremităților. Ca în erupția din variolă, aceasta depășește stratul malpighian al pielii. Asta înseamnă că după erupție ne pot rămâne niște semne destul de urâte, spre deosebire de varicelă, acolo unde rămân mici urme, dacă ne scărpinăm.

Semnele date de variola maimuței pot genera îngrijorări de ordin estetic, mai degrabă. Pot exista și în acest caz teste imuno-enzimatice, teste serologice, dar în mod frecvent diagnosticul se pune prin teste moleculare de tipul PCR pentru cazurile suspecte.

Cum se transmite mai exact această boală și cum reacționează copiii, spre exemplu, la infecția aceasta?
Nu știu să fie momentan cazuri la copii, tot ce știu până acum este că în Europa și SUA s-au îmbolnăvit doar adulți. Leziunile caracteristice pot apărea și la nivelul mucoaselor, nu doar tegumentar; la nivelul mucoaselor orale, dar și la nivelul mucoaselor genitale.

Pentru că leziunile sunt mai rezistente, pot dura până la patru săptămâni, asta înseamnă că potențialul infecțios este mai persistent, iar contactul ipotetic cu astfel de leziuni pot da această infecție. De altfel, în afara primelor cazuri care au avut legături cu zona Republica Populară Congo, Nigeria, toate celelalte cazuri au fost ale contacților cu acele cazuri primare. Și se pare că ar fi și contacte sexuale, asta pentru că multe au apărut în comunități de homosexuali sau bisexuali. Ținând cont că leziunile apar inclusiv la nivelul mucoasei ano-genitale, o ipoteză care mie mi se pare validă este că transmiterea se face, în special, prin contact sexual pentru aceste persoane. Contagiozitatea ține și de stadiul leziunilor.

Toată lumea se teme de formele grave care pot apărea. Este variola maimuței o boală care ne poate ucide, poate da forme severe care să ducă la deces?
Letalitatea inițială în zona endemică era estimată la zece la sută, de astă dată, pe cazurile pe care le-am mediatizat noi, mortalitatea este de unu la sută, adică rezonabilă. O ipoteză care nu trebuie ignorată este legată de formele grave și sistemul imunitar slăbit. Cu siguranță însă infecția o fac cei care nu au fost vaccinați antivariolic.

Cât de eficient e însă vaccinul?
S-a observat că vaccinarea împotriva variolei a constituit o protecție semnificativă, de aproape 80 la sută, pentru infecția cu acest virus. Cei care au fost vaccinați, repet, nu s-au îmbolnăvit. Imvanex este un vaccin antivariolic care, după administrare, creează protecție. Sunt așadar metode profilactice încurajatoare, nu ne confruntăm cu situația dată de SARS-CoV-2 sub nicio formă. 

După toată nebunia dată de Covid pare că s-a deschis o cutie a Pandorei cu toate bolile. Pe lângă variola maimuței a mai apărut și o hepatită misterioasă pe care o fac copiii. A influențat în vreun fel pandemia modul în care s-au mișcat virusurile?
Vedeta rămâne COVID-19, pentru că pandemia nu s-a stins încă. Apar noi și noi variante. De astă dată tulpinile inițiale au fost dislocate de tulpinile noi. B.A.2 este ultima, cea care este prioritară acum și în China. Totuși, cred că acest sezon cald va fi mai liniștit.

Hepatita misterioasă este o provocare mai mare față de variola maimuței, momentan nici nu știm ce o provoacă, știm doar că sunt mai multe ipoteze, iar una dintre acestea ar fi că boala este dată de un adenovirus. Cu siguranță acest val de infecții și infectări are legătură și cu sistemul nostru imunitar care, în perioada pandemiei, nu prea a mai fost antrenat cu provocări infecțioase. Și apropo de ce spuneam mai devreme cu hepatita misterioasă, o ipoteză ar fi că aceste forme grave vin inclusiv o lipsă de antrenament a sistemului imunitar în rândul copiilor, ținuți sub umbrela pandemiei.