Frații care au descoperit cosmonauții pierduți de Uniunea Sovietică în spațiu

Articolul e despre cel mai nou episod din Extremes, un podcast VICE exclusiv pentru Spotify. Găsești toată emisiunea aici.

Era 1957, iar sovieticii doar ce lansaseră pe orbită o minge de plajă din aluminiu pe nume Sputnik 1. Pentru mulți, asta a însemnat o escaladare a Războiului Rece. Dar pentru doi frați din Italia pasionați de radio, a reprezentat o provocare fascinantă.

Se numeau Achille și Giovanni Judica-Cordiglia. Aveau în jur de 20 și ceva de ani, locuiau în orașul nordic Torino, unde echipamentul militar în plus era vândut la kilogram. Când a fost anunțată lansarea, ei deja aveau la activ ani de zile de cumpărat și reparat receptoare radio, așa că au ascultat emisia. Și atunci s-a întâmplat. A fost slab, dar de neconfundat: un sunet venit din spațiu.

„Dumnezeule, a fost incredibil”, își amintește Giovanni. „Am fost primii oameni din toată Europa care am auzit semnalul de la Sputnik 1.”

De atunci, Achille și Giovanni au dezvoltat o obsesie. Zi și noapte cârpeau echipamentele lor radio, iar acoperișul blocului în care locuiau părinții lor se umplea de antene improvizate. La fiecare lansare în spațiu pe care cei doi au ascultat-o, au captat transmisiuni de la Sputnik 1, 2 și Explorer 1 din 1958.

Dar pe 28 noiembrie 1960, Achille și Giovanni au interceptat ceva care le-a schimbat viața complet. Era pe o frecvență sovietică, dar nu era vorba de o lansare. În loc să audă semnale ca-n cazul altor sateliți, au sesizat un apel SOS în codul morse. Trei puncte, două linii, trei puncte, și era transmis dintr-un vehicul aerospațial care părea să se îndepărteze de Pământ.

„Era din ce în ce mai rapid”, spune Giovanni, „și se îndepărta de Pământ la viteza cosmică. D-aia ne-am gândit că în loc să se apropie de Pământ… se ducea în spațiu.”

În momentul ăsta, sovieticii deja lansaseră un câine în spațiu, dar nici ei și nici americanii nu reușiseră să trimită un om dincolo de stratosferă. Și cu toate astea exista un vehicul aerospațial care emitea un mesaj de ajutor, lucru care n-avea niciun sens.

„Poate că sovieticii au reușit să lanseze un cosmonaut pe orbită, dar l-au pierdut în spațiu. Nu aveam nicio dovadă, dar era singura teorie care avea sens. De ce ar trimite un vehicul aerospațial anonim un asemenea semnal?”

Pentru frați, a fost primul mesaj dintr-o serie de apeluri misterioase de salvare interceptate din spațiu. Au înregistrat chiar și bătăile inimii umane, transmise ca date biometrice, după care o intervenție în rusă care cerea ajutor.

Mesajul ăsta a fost interceptat de frați pe 17 mai 1961, fără vreun indiciu de unde venea:

„Condițiile sunt din ce în ce mai dure, de ce nu răspundeți? Încetinim… lumea nu va ști de noi.”

În ciuda acestor lucruri, Uniunea Sovietică a anunțat doar o misiune încheiată cu succes, cea a lui Yuri Gagarin de pe 12 aprilie 1961. Celelalte operațiuni cu oameni auzite de frați n-au fost niciodată menționate. Pentru Achille și Giovanni, asta nu însemna decât un lucru: sovieticii lansau oameni în spațiu, îi pierdeau, apoi mușamalizau tot.

E o poveste care a fost dezbătută mulți ani de atunci. Am citit prima dată despre afirmațiile fraților într-un thread de pe Quora, ca apoi să găsesc o versiune online a unui articol Reader's Digest din 1965 care le prezenta povestea ca o dovadă de necontestat. Unii sceptici cred că frații și-au contrafăcut înregistrările, în timp ce alții spun că-s credibile și arată cu degetul spre istoria plină de mușamalizări a Rusiei ca validare.

Oricum ar fi, când am citit prima dată povestea lor, am fost atât de intrigat încât am vrut să fac un episod de podcast despre ei. M-am gândit că ar fi interesant să-l aduc pe Giovanni Judica-Cordiglia la emisiune și să-l întreb direct. Am reușit să-l găsesc în Torino, unde locuiește și-n prezent. Fratele mai mare, Achille, a murit cu câțiva ani în urmă, dar Giovanni se ține bine la 80 și ceva de ani și a fost foarte bucuros să ne spună povestea lui.

Dacă vrei să auzi toată varianta, alături de niște înregistrări dubioase, trebuie să asculți episodul. Dar trebuie să o spun: după ce Giovanni mi-a răspuns la întrebări și am citit traducerile și am pus cap la cap povestea, am ajuns la concluzia că există șanse slabe să fi inventat ceva. Și nu pentru că omul ține la principii, ci pentru că s-a axat atât de mult pe procesul științific încât părea incapabil să exagereze.

În timpul interviului l-am pus pe traducătorul nostru să întrebe de mai multe ori „și cum te-ai simțit?” sau „poți să îmi spui care a fost reacția ta la asta?” și de fiecare dată Giovanni a evitat să vorbească despre emoții. În schimb voia să discute la nesfârșit despre antene și frecvențe radio. Când îl întrebam ceva non-tehnic era ca și cum încercam să scot apă din piatră seacă. Și nu cred că o făcea pentru că avea ceva de ascuns, ci pentru că nu era interesat de asta. Pentru Giovanni, tehnologia a fost aventura, iar mesajele misterioase doar o notă marginală. Așadar, îți prezint povestea lui Giovanni Judica-Cordiglia, convis că a zis adevărul.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.