​De ce oare presupunem că pedofilii arată într-un anumit fel?

Imaginează-ți că e Crăciunul și joci echivalentul mimei, dar cu desenat. Acum imaginează-ți că cineva îți cere să desenezi un pedofil.

Ce-ai desena? Probabil o combinație de clișee: un trenci cu pete dubioase pe el, ochelari cu rame groase și lentile funduri de borcan, păr rar și slinos și un rânjet sinistru pe mutră.

Dar de unde vine imaginea asta mentală? De ce, atunci când vedem o fotografie cu un violator într-un ziar sau la TV, ne întoarcem spre un prieten și-i zicem: „Clar pare genul."

Dezvăluirile îngrozitoare ale Operațiunii Yewtree indică adevărata scară la care se petrec abuzuri sexuale asupra copiilor în Marea Britanie. Unele estimări plasează numărul pedofililor din ziua de azi din Marea Britanie pe la 250 000 , iar unele studii sugerează că un procent din toți bărbații din lume ar putea avea sentimente sexuale față de minori. Am întrebat-o pe doamna sociolog dr. Sarah Goode, autoarea cărții Pedofilii în societate , dacă asta are legătură cu felul în care presupunem că arată molestatorii de copii.

„Cred că ne dăm seama doar pe jumătate că atracția sexuală pentru copii se ascunde în persoane care arată exact ca noi", a spus dr. Goode. „Problema e că această informație e inconfortabilă și atunci preferăm să ne prefacem că undeva într-un colț de lume îndepărtat există niște monștri dubioși."

„Îi transformăm în niște siluete distante – tipul dubios de la colțul străzii. Iar asta nu ne-a ajutat, până acum, să înțelegem riscurile sau să protejăm copiii. Cred că genul acesta de reprezentări mitologice ale pedofililor monstruoși există ca să-i facă pe adulți să se simtă mai bine."

Înainte să desființez total stereotipul, m-am întrebat despre tehnica întocmirii de profile după trăsăturile faciale. Există niște ponturi utile care să ne ajute să identificăm rapid necunoscuții periculoși?

Umanitatea are o istorie lungă cu recunoașterea trăsăturilor faciale care trădează înclinația spre devieri comportamentale. Pseudo-știința fizionomiei datează din Grecia antică și a reînflorit înainte de Renaștere. Învățatul italian Giambattista Della Porta credea că temperamentul unei persoane are efect asupra fizionomiei acesteia.

Cartea lui, Fizionomia umană (1586), include comparații vizuale cu animale, pentru a ilustra caracteristicile de personalitate scrise pe fața unei persoane, așa cum se vede, de exemplu, înclinația bovină spre agresiune a băiatului urâțel din imaginea de mai jos.

Deși oamenii au râs de ideile astea în secolul XIX, pe când se credea că Pământul e plat, în zilele noastre a înviat un nou curent al fizionomiei. Mai multe studii recente sugerează că verdictele morale instinctive pe care le dăm în funcție de trăsăturile faciale n-ar fi chiar niște tâmpenii. Când cercetătorii de la Universitatea Cornell din New York le-au prezentat oamenilor o serie de fotografii neexpresive cu bărbați caucazieni de douăzeci și ceva de ani, au descoperit că participanții puteau distinge infractorii de persoane nevinovate cu mare acuratețe.

Se pare că observatorul caută instinctiv cu privirea o rație facială mare a lățimii și lungimii, un indicator al nivelului crescut de testosteron. Potrivit studiului, capacitatea crescută de agresivitate și predilecția pentru încălcarea regulilor pot fi determinate de lățimea feței.

Am întrebat-o pe Cheryl McCormick, profesoară canadian de neurologie, ce înseamnă aceste descoperiri.

Am fost puțin îngrijorați când am fost comparați cu fizionomiștii de pe timpuri, a recunoscut ea. Dar am descoperit că verdictele impulsive erau atât de consistente de la o persoană la alta încât chiar ar putea exista o corelație între lățimea relativă a feței și felul în care oamenii își formează impresii despre o persoană.

„Tindem să generalizăm când stabilim cine pare agresiv și cine nu, dar totuși, de unde vine acest stereotip? Încerc să rămân sceptică, dar cred că am găsit destulă consistență în aceste rezultate."

„Probabil că aceste verdicte sunt importante când întâlnim un străin, pentru că, în istoria evoluției noastre, trebuia să facem alegeri impulsive dacă ar trebui să luptăm sau să fugim când întâlneam alți oameni… o alegere greșită ne-ar fi putut costa viața. "

Totuși, chiar dacă indicele lățime/lungime a feței ne spune ceva despre înclinația unei persoane de a-și urma dorințele la modul nesăbuit, nu ne spune nimic despre pedofili în special. Dar există un om de știință care a studiat creierele pedofililor și a tras concluzia că totuși, aceștia au creierul programat altfel decât noi.

Dr. James Cantor e un psiholog specializat în sexologie. Cu ajutorul tehnicilor de neuro-imagine, a descoperit că pedofilii de sex masculin au mult mai puțină materie albă, țesutul conector responsabil de comunicarea între diferite regiuni ale creierului.

În mod ciudat, a mai descoperit și că pedofilii sunt de obicei mai mici de înălțime și au de trei ori mai multe șanse să fie stângaci sau ambidextri.

„Când o persoană e stângace, mai multe tipare din creierului ei determină una dintre emisferele creierului să domine, ceea ce înseamnă că pedofilii sunt construiți altfel decât restul lumii de când se nasc. "

Deci ar fi total greșit să asociem stângacii cu pedofilia?

„Da, ar fi o tâmpenie – numărul de stângaci pedofili ar reprezenta un procent foarte mic ", a spus dr. Cantor.

Deci nu e o informație folositoare pentru detectarea infractorilor periculoși?

„Nu. Faptul că cineva e stângaci nu ne poate spune ceva semnificativ despre o persoană, deci nu ne putem baza pe asta ca să-i facem profilul. "

Apoi l-am întrebat pe specialistul în protecția copiilor Jon Brown, de la NSPCC, dacă e de părere că există anumiți factori comuni care ne-ar putea să facem niște generalizări utile. A menționat că violatorii nu reușesc de obicei să mențină o relație de lungă durată cu alți adulți. Deci asta sugerează că teoria ciudatului singuratic de la colțul străzii ar putea fi adevărată?

„Ar putea arăta ca ciudatul de la colțul străzii sau nu", a spus Brown. „Poate au reușit să aibă niște relații pe termen scurt și așa au reușit să obțină acces la copii. Dar modul în care arată sau se îmbracă cineva nu prea e de folos în astfel de situații. "

Deci argumentul doctoriței Goode rămâne nezdruncinat: această compulsivitate îngrozitoare se poate ascunde în persoane care arată ca noi. Iar dacă acceptăm și ideea că aceste persoane nu își pot controla dorințele – și că nu aleg să fie pedofile – poate reușim să gestionăm altfel această amenințare.

Dr. Goode, dr. Cantor și Jon Brown sunt de părere că soluția e Proiectul de Prevenire Dunkelfeld din Germania, un centru de tratament specializat în persoane care se luptă cu sentimentele sexuale pe care le simt față de copii. Prin terapie și medicație care reduce libidoul, șansele ca aceste persoane să acționeze pentru a-și împlini nevoile scad semnificativ.

Mie îmi sună a progres. E o atitudine mult mai matură decât să ne prefacem că pedofilii sunt niște ciudați ochelariști care le oferă copiilor bomboane în spatele școlii. E timpul să lăsăm stereotipurile în urmă și să avansăm spre ceva mai constructiv.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre pedofilie:
Cum să descoperi pedofili online pozând ca o fată generată pe calculator Papa Francisc e acuzat că îi apără pe preoții care au molestat copii