Lacrimi de krokodil

Nu degeaba se spune „exilat în Siberia”. Am învățat asta încă din prima zi a excursiei noastre la Novokuznețk, în partea vestică a acestei regiuni din Rusia, care se întinde pe aproximativ 12 milioane de kilometri pătrați. Vara, frigul face loc unui sezon înnorat și înmiresmat, plin de țânțari de mărimea degetului mic.

Un aer de sărăcie din era sovietică însoțește fiecare aspect al vieții orașului: blocurile gri putrezinde, urletele câinilor vagabonzi, micul-dejun din hoteluri la șase dimineața, cu carne de porc din conservă și ouă ochiuri cu mărar. Dar să te plângi aici de aceste mărunte inconveniente e ca și cum ai vizita Siria și te-ai plânge că e prea multă gălăgie atunci când armata împușcă protestatarii pe stradă. N-am venit să ne distrăm. Nimeni nu se prea distrează aici.

Filmăm un documentar despre cum și de ce tinerii din Novokuznețk sunt în gheara unei epidemii de heroină, o poveste care îi cam pune bețe în roate lui Vladimir Putin, în încercarea lui de a reface imaginea tineretului rus ca fiind superuman și prosper, trăind într-o lume liberă, a banilor și a succesului. În realitate, în Rusia se consumă în momentul de față 21% din toată heroina din lume. Drogurile în Novokuznețk sunt albe ca smântâna, mai pure decât oriunde altundeva. Vin din Afghanistan și o legendă locală spune că sunt trimise prin granița Kazahstanului de către talibani, drept răzbunare pentru invazia rusă din 1979. Dar cauza celei mai recente probleme a Rusiei legate de droguri vine doar din interior.

Înainte să pornim în această călătorie, auzisem niște zvonuri despre un nou drog numit krokodil – o versiune home made a heroinei, făcută din benzină și codeină –, care se cheamă așa pentru că le face dependenților pielea solzoasă, în timp ce îi mănâncă din interior, le descompune creierul și membrele, înainte de a-i ucide în mod invariabil.

Când am ajuns acolo, am descoperit că zvonurile despre krokodil deveneau din ce în ce mai zgomotoase și mai insistente, aproape ca niște ușoare țipete, ca sunetul pe care-l scoți atunci când te trezești brusc dintr-un coșmar, cu ochii larg deschiși.

Punctul de intrare în Gorgovski. Un cartier de blocuri turn părăsite, populat de tineri, majoritatea dependenți de heroină și krokodil. Aici, un tânăr vomită după ce și-a injectat heroină într-un șanțîmpuțit, plin de țânțari. Hamsterdam-ul de la The Wire pare un ceai dansant englezesc pe lângă asta.

VICE: Salut, Alison. Ai prezentat și ai co-produs documentarul ăsta. Ce ai afl at despre krokodil? 
Alison Severs: Poveștile pe care le auzisem despre krokodil păreau niște mituri urbane, dar când am ajuns în Siberia am constatat că erau mult mai reale decât ne așteptam. Am cunoscut consumatori de krokodil care își pierduseră abilitatea de a merge sau de a vorbi normal. Și am vizitat un atelier de pompe funebre unde prindeau catifeaua cu capse și crucile cu lipici, pe sicrie ieft ine din furnir, ca să facă față numărului mare de cereri. Antreprenorii mi-au spus că în fi ecare săptămână mor câte doi, trei dependenți de heroină din fi ecare comunitate.

De ce a crescut atât de mult consumul de droguri? 
În anii ’80, după invazia Afghanistanului, oamenii au început să consume opiu. În anii ’90, au dat-o pe heroină. Acum bagă heroină și krokodil. Există mai multe teorii despre cum s-a ajuns la asta, depinde cu cine stai de vorbă. Una dintre ele este așa-zisa teorie a narco-terorismului – cum că ar fi răzbunarea pentru invazia sovietică în Afghanistan. O alta ar fi că e imposibil să păzești o graniță de mărimea celei ruse. Bodyguard-ul nostru, Alec, mi-a spus că „dacă chiar ai chef, poți trece și un elefant peste graniță, la negru”.

Omniprezentele blocuri turn turcoaz din Gorgovski reflectate într-o baltă.

Am fost la „piață”, centrul trafi cului de droguri din zonă. 
Mă așteptam să văd niște bătrânele care stau pe jos și vând dovlecei și pepeni, și poate un camion suspect. Când am ajuns, am găsit 35 de camioane din Kazahstan, iar șoferii negociau pe față cu țiganii. Cineva ne-a observat aparatele foto și a început să claxoneze ca să-i atenționeze pe țigani și pe șoferi. Ne-am prins că trebuia s-o ștergem.

E OK să lucrezi într-o fabrică de oțel și să fii prost plătit – deoarece o faci pentru tipii ăștia

Câteva grupuri de oameni alergau spre mașină. 
Poate voiau doar să ne salute, dar mă îndoiesc.

Co-producătoarea noastră Alison Severs glumește cu echipa după o zi întreagă de stat printre adolescenți dependenți de krokodil.

Deci la piață a fost cam stresant. Cum a fost în restul orașului? 
Deprimant. Cartierele sunt alcătuite din complexe imense de blocuri, lipite unele de altele, care au fost construite pentru muncitorii din fabrici. Nu prea există un centru al orașului. În jurul fabricii e propagandă: bărbați puternici care muncesc din greu, supraviețuirea celui mai puternic, extracția de metale pentru binele Mamei Rusia etc. Dar tinerii nu mai vor să lucreze în fabrici.

Ciobăneștii germani imenși sunt prezenți la tot pasul prin zonele cu țigani ale cartierului, sar la tine peste garduri și îți provoacă atacuri de cord.

Nu vor să lucreze sau nu există joburi? 
Înainte să ajung acolo credeam că economia proastă și lipsa locurilor de muncă sunt cele care încurajează consumul de droguri. Dar nu este așa. Sunt joburi destule, și mulți heroinomani sunt, de fapt, destul de funcționali cât să fi e angajați. Dar se pare că nu toată lumea vrea să lucreze. N-am idee ce așfi făcut dacă m-așfi născut aici.

Un rezident al centrului de reabilitare Forshtadt își arată tatuajele făcute în pușcărie.

Și acum s-a dezvoltat o subcultură a drogurilor pentru care Rusia nu e pregătită cu adevărat. 
Nu cred deloc că e o subcultură. Asta ar însemna că numai o mică parte a societății ar lua heroină, dar de fapt e vorba de o parte mult mai mare. Nu e restrânsă la nivelul unei zone sau a unei populații, așa cum este o subcultură. Sunt zone mai OK, zone mai rele, dar heroinomani există în fi ecare cartier.

Alicia pozează în dormitorul ei din Forshtadt.

Dar sunt mulți oameni care încearcă să dea o mână de ajutor. 
Am cunoscut un tip pe nume Sașa, a cărui organizație Pererozhdenie Rossii („Regenerarea Rusiei”), este unul dintre puținele centre de reabilitare non-religioase, deși am văzut icoane și în acest centru. Multe dintre biserici sunt protestante, iar oamenii care conduc centrele de reabilitare sunt pastori. Unii membri ai Bisericii Ortodoxe ruse consideră aceste clinici „servitoare ale Anticristului”, pentru că lucrează cu consumatori de heroină. Nu sunt eu expertă în Biblie, dar nu mi se pare foarte creștinească chestia asta.

O pacientă adolescentă la un centru de reabilitare pentru femei. Mama ei a obligat-o să se prostitueze și să consume heroină de la vârsta de 12 ani.

Mi s-au părut oameni buni. 
Așa și erau. Sașa ne-a dus la câteva dintre clinicile sale, inclusiv la una în care oamenii erau curați de destul timp cât să poată vorbi deschis și sincer despre trecutul lor. În Rusia, cele mai multe clinici de reabilitare sunt independente de guvern și nu furnizează metadonă sau alte opiacee dependenților care suferă de sevraj. Sună nebunesc, dar ei ziceau că renunțarea abruptă la heroină e cea mai bună metodă.

Alexei ține o întâlnire pentru rugăciuni în apartamentul său.

Și acolo am făcut cunoștință cu noua ta prietenă. 
Avea 21 de ani și o chema Alicia. M-am înțeles grozav cu ea; parcă comunicam prin telepatie – am vorbit fără translator și am povestit despre grădina ei.

Un colecționar de metale își injectează trei pungi de heroină afgană într-o rană deschisă, aflată chiar deasupra tatuajului de pușcăriaș, care reprezintă un dragon.

Care era povestea ei? 
Când avea 13 ani, iubitul ei a făcut-o dependentă de droguri tari. A spus că a luat droguri diverse și că a făcut lucruri „neplăcute” pentru bani. Drogul ei preferat era heroina. A fost prima persoană cu care am vorbit despre krokodil. A spus că distruge țesuturile consumatorilor, dar în rest nu e așa mare diferență între krokodil și heroină, ca efect. Mi-a spus că avea rude care muriseră din cauza krokodilului și a heroinei. Apoi am plâns împreună.

Un loc folosit de dependenții de heroină și krokodil atunci când au chef de party.

După care am făcut o plimbare în cartierele țiganilor. 
Sașa ne-a dus într-un loc numit Forshtadt, ca să vedem cât de obișnuit era consumul de heroină printre tineri. Puștii își vedeau de treburile zilnice, doar că total drogați. Casele erau făcute din tablă ondulată și lemn. Peste tot erau câini uriași care lătrau. Erau prinși în lanț, dar tot încercau să sară peste garduri să te omoare. Podelele erau pline cu ace. Prostituatele se plimbau pe străzi în sus și în jos, trăgeau bărbații în tufi șuri, după care alergau să ia o punguță de heroină sau de krokodil.

Dumnezeu plânge de mila lumii: pictură dintr-un centru de reabilitare pentru adolescente dependente de heroină.

Nu era un loc prea grozav. Dar apoi am fost într-un loc și mai rău. 
Gorgovski. O proprietate abandonată de pe care s-a vândut tot ce se putea vinde, inclusiv aproape tot metalul. Când am intrat într-una dintre clădiri, am văzut ace folosite peste tot și cineva pictase cu spray cranii și oase încrucișate, deasupra cărora scria „SIDA”. N-am fi putut merge acolo fără Alexei, un pastor creștin fost dependent de droguri, care se ocupă de reabilitare și face muncă evanghelică cu tinerii.

Dima și Pașa, după ce și-au injectat un amestec de heroină, picături de ochi și pastile.

Ce-ți amintești despre plimbarea noastră pe scările din clădire? 
Cred că a fost a doua oară în viață când am călcat în rahat de om. Scările nu aveau balustrade și abia se țineau. Păreau că ar putea cădea în orice clipă.

Îmi amintesc că am călcat peste niște grămezi de gunoi care păreau să fi e acolo de cel puțin două luni. Și era cineva în apartament. 
Erau și țânțari peste tot, imenși și cu dungi ca de tigru. În apartament ne-am întâlnit cu niște puștani: Pașa, Serioga, Dima și Serghei. Casa nu avea apă curentă.

Puștii păreau să aibă între 15 și 17 ani, dar de fapt aveau 19–20. Iar fața și mâinile lui Dima erau pline de răni deschise, supurânde. 
L-ai întrebat de ce nu merge la un doctor, și ți-a spus: „De ce să merg la doctor? N-am nimic”. Cred că în Novokuznețk consumul de heroină e privit ca o alegere morală și doctorii nu au de gând să îi ajute pe cei care au hotărât să se autodistrugă. Serviciile publice sunt proaste, oricum. Îmi amintesc că Dima a zis: „Nu-mi pasă că mă filmați, oricum o să mor săptămâna viitoare”. Datora bani dealer-ilor de droguri.

Sicrie din furnir, capsate, așezate unele peste altele, într-un atelier de pompe funebre din Novokuznețk.

Și apoi am avut cel mai înspăimântător trip. 
Prin biserica lui Alexei, am aranjat o întâlnire cu niște oameni care consumaseră krokodil și locuiau într-una din casele mamei lor. Erau complet neajutorați după un an de consum, iar părintele avea grijă de ei. Au fost dependenți de heroină o vreme, apoi au început să se lase – avem o fi lmare cu ei curați, și păreau destul de OK. Nu știu din ce motive, s-au hotărât apoi să învețe cum se prepară krokodil și au petrecut o lună și jumătate căutând rețete pe internet.

Doi ex-dependenți de krokodil în casa mamei lor. Niciodată în viața noastră n-am văzut ochi mai sticloși ca ai lor.

Și în timp ce preparau krokodil în bucătărie, urlau la ea și încercau să o dea afară din propria casă. 
Cred că până la urmă au reușit să găsească formula, pentru că atunci când ne-am întors la ei, post-krokodil, niciunul nu putea comunica prea bine. Erau zombie krokodil. Aveau ochii complet goi.

În seara aceea am fost acasă la Alexei, la o întâlnire de rugăciune cu niște foști dependenți de heroină și krokodil. 
Unii spun că declinul societății și comportamentul imoral și hedonist al oamenilor se datorează anilor sovietici „fără Dumnezeu”, când religia era considerată opiul maselor. Acum, mulți foști consumatori devin oile Domnului, își înlocuiesc dependențele cu religia. Alexei spune că Satana a domnit în Rusia între sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, de aceea oamenii au devenit dependenți de heroină. Mi-a spus că heroina e un război cu sufl etele. Așa că în fi ecare dimineață se trezește și se pregătește să meargă să se lupte cu Diavolul.