De ce apar Isus și Fecioara Maria în Coran, cartea sfântă a musulmanilor

Weekendul ăsta am tras cu ochiul la TV și am auzit prima reclamă care îmi urează Crăciun fericit! La supermarket, când să iau o pungă de chipsuri, mai că le-am spart globurile.

Așa că mi-am adus aminte că, undeva la sfârșitul lui noiembrie 2014, eram prin Anglia, ca orice român imigrant. În ciuda faptului că veneam dintr-o familie de musulmani români, aș fi ipocrit să spun că nu simțeam lipsa obsesivei preocupări a edililor noștri cu luminițe de Crăciun.

În drum spre lucru, treceam în fiecare zi pe lângă o moschee pakistaneză, unde, având în vedere separarea pe etnii a comunităților musulmane din Occident, nu am intrat niciodată. Undeva prin decembrie, am trecut din nou pe lângă aceeași moschee, dar cu o mică surpriză: toată era scăldată în luminițe, de zici ca venise Fuego cu maică-sa și o împodobise. A fost momentul cheie când mi-am luat inima în dinți și am intrat să îl întreb pe primul tip care-mi iese în cale care e treaba cu ele.

Răspunsul a fost foarte tare, omul fiind chiar puțin mirat de întrebarea mea: „Păi vine Crăciunul!” zice el. Eu, ca un mare ignorant, îl întreb: „Sărbătoriți Crăciunul?”, iar el, puțin contrariat mi-a explicat respectul față de vecinii lui creștini și despre Fecioara Maria și Isus în Coran. Deși eram familiar cu asta, pentru că la ai mei în casă se sărbătorește și Crăciunul, am primit o mare lecție despre prejudecăți și clișee, direct în inima orașului Manchester, unde ulterior a avut loc un atentat terorist.

Ceea ce mi-a explicat fratele pakistanez era adevărat. Indiferent ce formă a Islamului e practicată, prezența lui Isus și a Fecioarei Maria în Coran e indubitabilă.

Stai calm, nu e o încercare de promovare a multiculturalismului, doar că islamul, creștinismul și iudaismul au pornit de la o sursă comună: patriarhul Avraam. Astfel, fiecare carte sfântă preia, adaptează și adaugă pe povestea cărții anterioare. La fel cum a făcut creștinismul cu religia mozaică, așa a făcut și islamul.

Fecioara Maria, sau Maryam‎, apare de șaptezeci de ori în Coran și are o sură (capitol) numită „Capitolul Mariei” (Sūrat Maryam) unde se expune povestea ei și a nașterii miraculoase a lui Isus. Este singura femeie din Coran căreia i se menționează numele, și de care nu se povestește doar prin prisma relației ei cu un bărbat, a cărui soție sau rudă este.

Isus, cunoscut și cu numele ʿĪsā sau ʿĪsā ibn Maryam în Coran, este considerat penultimul profet și precursorul lui Mohammed. Isus are o importanță centrală în Islam, la fel ca în creștinism, se naște dintr-o fecioară, face miracole și se înalță la ceruri. Dar aspectul cel mai important constă, din nou, la fel ca și în creștinism, în Parusia sau A doua venire a lui Isus Hristos la Judecata de Apoi, similară cu cea din „Noul Testament”.

În hadis, care redă fapte sau spuse ale profetului Mohammed, a doua venire a lui Isus este povestită în mod explicit și chiar vizual. Se precizează până și culorile robei pe care o va purta când va coborî din cer, locul – undeva la est de Damasc – și faptul că va lupta cu al-Masīh ad-Dajjāl sau Antihristul, îl va învinge și va instaura pacea mondială. Hadisul numărul 41, Kitab Al- Fitan wa Ashrat As-Sa` ah, cartea care se referă la tulburările și semnele rele ale ultimei ore, capitolul 21, este dedicat bătăliei lui Isus cu Antihristul.

Poveștile sunt aproape identice, iar abordarea Islamului față de moartea lui Isus (nu se crede că a murit crucificat, ci a fost înălțat viu direct în ceruri), sau problema datării nașterii (musulmanii nu cred că s-a născut pe 25 decembrie) nu reflectă o particularitate doar în Islam, ci mai degrabă o problemă universală și comună în scindarea creștinismului.

Ce vreau să zic? Religia ta, fie ortodoxă, fie catolică, seamănă mai mult decât ai crede cu islamul. Și sigur ai vreun coleg sau tovarăș care e baptist sau martorul lui Iehova și nu sărbătorește oficial Crăciunul, dar pe 25 decembrie mănâncă și bea de ajunge să cheme ambulanța. Astfel, nu ține prea
mult de religia în sine, ci mai degrabă de diferitele interpretări sau tradiții locale sau regionale.

Dialogul interconfesional nu ține doar de discursuri politice și instituționale, așa cum mi-a arătat fratele pakistanez, nu trebuie să-ți fie ciudat să întrebi și să discuți. În București nu te împiedici foarte des de vreo moschee. Dar, dacă treci pe lângă vreo clădire cu semilună în turn, merită să intri, să-ți înfrunți, la fel ca mine, prejudecățile.