Locul în care oamenii din Bangladesh își îndeplinesc cele mai mari dorințe

Dacă ai putea să-ți aduci la viață cea mai mare fantezie, în doar o oră, cum ar arăta? În Dhaka, capitala Bangladeshului, fotograful Samsul Alam Helal le oferă muncitorilor de la fabrică șansa să facă asta. În „Love Studio”-ul său, Helal pregătește fundalul, costumele și accesoriile și fotografiază rezultatul. Într-o imagine, un bărbat în chiloți ține amenințător un pistol și fixează o țintă în depărtare. În alta, e doar o capră.

Helal spune că fotografiile sale suprind visurile sugrumate de sărăcie și muncă silnică. Jurain, cartierul în care se află Love Studio, e plin de fabrici care dau pe afară de muncitori din zone rurale, cu visuri împrumutate din filme de la Bollywood și Dhallywood (filme făcute chiar în capitala Dhaka). Din cauza monotoniei din fabrică, e normal să-ajungi să-ți dorești să vezi o capră sau să mergi pe o motocicletă.

Am stat de vorbă cu Helal despre visurile pe care le-a fotografiat.

VICE: Bună, Helal, să-ncepem cu zona. Povestește-mi, te rog, cum e viața în Jurain?
Samsul Alam Helal: Jurain, unde am crescut, e zona veche e Dhaka. Majoritatea e industrială și plină cu fabrici de confecții, cosmetice și argint. În ultimii 30 de ani, am văzut cum trăiesc și cum muncesc oamenii. Obișnuiam să stau într-o farmacie de la colțul unei străzi, deținută de un amic, și să vorbesc cu persoanele care veneau să cumpere ceva. Am observat că mulți veneau cu mâini tăiate și răni la picioare. Se răniseră la muncă. Farmacistul le punea copci, iar ei cumpărau medicamente ieftine. Alții veneau cu febră sau altceva, dar cereau doar o pastilă. Pentru mine, scenele astea erau dureroase. Nu-și puteau permite nici măcar medicamente.

Cine sunt oamenii ăștia? S-au născut în afara orașului?
Majoritatea vin din zona rurală în Dhaka și au visuri mari. Și-au vândut terenurile, afacerile, tot. Filmele de la televizor i-au făcut să creadă că-ntr-o zi vor deveni și ei eroi sau oameni de afaceri. Mulți spun că aveau impresia că, odată ajunși în Dhaka, vor obține locuri de muncă bune, vor deschide afaceri și vor avea o viață frumoasă și bogată. Dar, din ce am văzut, nu se întâmplă așa ceva. Dhaka e ca o capcană pentru ei. Nici nu se mai pot întoarce la sat pentru că și-au vândut casele.

Care-i povestea studio-ului tău?
În trecut, în Bangladesh oamenii obișnuiau să meargă la studio-uri cu fundal pictat. Pentru asta erau cunoscute studio-urile tradiționale. Dar în ultimii 10-15 ani, s-a trecut la digital. Iar studio-urile astea tradiționale, cu fundaluri și decorațiuni, nu mai există. Acum îți fac o poză cu un perete alb în spate, iar restul e construit pe calculator. Aveam o relație bună cu un proprietar de studio care era vecin cu mine, așa că i-am zis de ideea mea: Voiam să decorez spațiul ca unul tradițional. După care am vorbit cu oamenii de pe strada mea, de la farmacie și din zonă și i-am invitat la studio. Le-am explicat că vreau să le îndeplinesc visurile, așa că i-am întrebat ce-și doreau.

Te-a surprins ceva?
Ai văzut imaginea cu tipul în chiloți? Sunt o groază de oameni fără serviciu în Dhaka. Vor să muncească, dar nu găsesc un loc de muncă. Urăsc sistemul, pentru că ei nu fac parte din el. Iar în Bangladesh, există multă corupție. Oamenii văd că afacerile lor nu înfloresc, deși muncesc pe brânci, în timp ce alții duc vieți lipsite de griji datorită legăturilor lor cu statul. Tipul ăsta voia să fie pozat într-o poziție de putere, pentru că-n realitate n-are așa ceva. I-am zis, „studio-ul e un spațiu în care poți fi oricine îți dorești. Cine ai vrea să fii?”. Mi-a spus că vrea să pozeze cu un pistol și a continuat, „urăsc corupția. Dacă aș avea o armă, aș omorî toți corupții”. Visul ăsta m-a surprins, felul în care și-a exprimat ura față de sistem și corupția din oraș.

Dar de ce doar în chiloți?
Ai văzut filme de la Bollywood? Actorii merg la sală și își lucrează mușchii. Iar tipul ăsta era slab. Dar înainte de ședința foto, mi-a zis că uneori merge și el la sală. Cred că a vrut să se dea în spectacol, ca-ntr-o scenă de film din Bangladesh.

Sunt ceva oameni cu arme în seria asta. Violența e o fantezie des întâlnită?
Studio-ul s-a comportat ca un spațiu în care au putut face orice nu le este permis în afară. E o femeie pe o motocicletă cu prietenul el în spate. În Bangladesh asta e imposibil. I-am făcut poza în 2011 sau 2012. Abia recent femeile au început să meargă cu motocicletele, dar atunci nu exista așa ceva. În majoritatea cazurilor, erau doar bărbați.

Și femeile sunt atrase de arme?
Atât femeile, cât și bărbații sunt interesați să-și facă poze cu arme. Cred că are de-a face cu puterea. În afară, nu au puterea să facă nimic. Suferă. Primesc sume infime pe hainele pe care le fac. Trăiesc în camere înghesuite, fără electricitate sau apă. Nici măcar nu pot vorbi tare, cum fac bogații în casele lor. Așa că atunci când vin la studio, vor să fie fotografiați cu puterea pe care nu o au.

Lor cum li se pare la studio? E plăcut să-i vezi cum se bucură de visurile lor, chiar și temporar, sau le și amintește de ce duc lipsă?
Toată lumea e fericită și se distrează. Câțiva au descoperit că am publicat online pozele și s-au bucurat și mai tare, pentru că apar în ele fix cum și-au dorit. În timpul ședinței, unii spun, „vedem jurnaliști pe străzi care fac poze, dar ce faci tu e diferit”.

Știi cumva dacă cei care ți-au pozat și-au îndeplinit dorințele și-n viața reală?
Ai văzut imaginea cu bărbatul în fața avionului? De atunci a mers în Bahrain! I s-a îndeplinit visul.

Găsești mai multe lucruri de-ale lui Samsul aici.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.