Un psiholog român îți explică de ce te simți atât de singur și cum poți scăpa de asta

Ai ziua ocupată de interacțiuni la muncă, seara ești prea obosit pentru contact uman. Dai drumul la Netflix și adormi pe canapea. A doua zi te trezești năuc și o iei de la capăt, respingi apelul că e prea mult de explicat prin ce treci la muncă, nu ieși în oraș, că ai nervii prea întinși și te obosește. Așa trăiesc mulți oameni în lumea hipertehnologizată.

Singurătatea este epidemică azi. E paradoxul în care trăim: ne înghesuim în orașe mari, suntem mai condensați ca oricând, și cu toate astea ne simțim mai singuri ca oricând.

Studiile arată că singurătatea în sine este mai periculoasă ca obezitatea, fumatul, problemele cardiovasculare, pentru că poate cauza depresie, anxietate severă, alte tulburări psihice severe sau chiar moartea prematură. Este atât de alarmant faptul că trăim izolați, încât la un moment dat, se luase în calcul varianta de a crea medicație pentru sentimentul de singurătate.

Dar realitatea este că, deși cultura alfa (independent, profitabil, strălucitor și plimbat în zeci de vacanțe) este puternic încurajată, nu ești făcut să funcționezi așa. Creierul tău este cablat pentru contact, este un organ relațional, iar când contactul uman autentic lipsește, starea ta fizică și psihică încep să se deterioreze.

Devii dezrădăcinat: te dezrădăcinezi intenționat, pentru școli mai bune, joburi mai ok, oameni mai frumoși, oportunități mai multe. E normal, ele nu sunt lângă tine și casa în care ai trăit o bună parte din viață. Dacă în perioada asta nu ai legături afective semnificative cu ceilalți, te simți izolat și deconectat. Iar dacă ești respins și stigmatizat, durerea e cu atât mai profundă.

Nu te integrezi/nu ești cu oamenii potriviți: fie că ești un adolescent venit la oraș pentru liceu sau un tânăr la facultate, o persoană singură între cupluri, un copil supradotat într-o clasă în care nici profesoara nu știe ce să-ți predea, singurul om din încăpere fără studii superioare, singurul gay între persoane straight, singura tipă care a ales să nu facă copii între prietenele mămici sau pierdut într-o familie care nu înțelege cum funcționezi sau de ce mănânci vegetarian, când e carne pe masă - oricând te afli exclusiv înconjurat de oameni care nu îți împărtășesc valorile sau interesele, apare sentimentul de singurătate și inadecvare.

Cultura: cultura capitalistă, pe care am îmbrățișat-o nediscriminat, ca o scăpare din sărăcie, comunism, din claustrofobia în care trăiam, a alterat, în lumea civilizată, noțiunea de fericire sau împlinire și a schimbat-o pe cea de contact cu noțiunea de conexiune profitabilă. Nu mai ai grupuri de oameni semnificativi și apropiați, ai grupuri cu care lucrezi/colaborezi, iar asta îți dă falsa impresie că ești cu alții.

Mentalitatea de alfa: sunt câteva generații crescute fie sub imperiul copilului prodigios (copii sufocați de iubire familială, care acum trăiesc cu presiunea că trebuie să demonstreze, să devină cineva) sau a copiilor neglijați (cărora le lipsește efectiv un model pentru apropiere, copiii care au fost părăsiți de părinți, copiii care n-au primit iubire acasă). Doar că presiunea socială, mediul în care acum trăiești, offline și online, îți arată că trebuie să fii independent/ă, pentru că doar așa vei reuși. „Nu ai nevoie de alții ca să te simți bine” se referă la încrederea și asumarea de sine, nu la izolare și respingere.

Nu știi cum să modulezi depărtarea și apropierea: dacă ai avut părinți intruzivi sau neglijenți, nu știi cum să te apropii sau că e necesar să o faci. Prin urmare, nu știi ce ți se întâmplă sau că nu asta ar trebui să fie normalitatea. Locuiești singur pentru că te sperie gândul că cineva te-ar toca la cap mereu, (aka nu știi cum să modulezi perioade de contact și de spațiu personal în relație cu altcineva), lucrezi pe cont propriu pentru că ți-e frică să nu fii respins, criticat sau cu „oameni proști”, refuzi să fii într-un cuplu sau alegi sistematic relațiile dezastruoase etc..

Contactul virtual: faptul că majoritatea contactului social se petrece în absența fizică a persoanei celeilalte creează, din nou, sentimentul de gol sau de incompletudine. Creierele noastre sunt relaționale, sistemul nostru nervos și cel cardiovascular se reglează în contact cu altă ființă.

Dificultățile de socializare: dacă ai trecut prin experiențe de creștere sărăcăcioase în contact (părinți absenți, violenți, traiul în grupuri agresive sau locuri cu criminalitate mare, de exemplu), orice formă de traumă relațională (abuz, viol, trădare etc.) sau ai dificultăți neurologice și psihice în jurul contactului, crearea de legături profunde devine dificilă. Nu știi cum să faci sau nu ai încredere în ceilalți suficient încât să construiești o relație de calitate. Trivia: soluția nu este să ai multe relații sociale, ci să ai câteva, dar profunde.

Bătrânețea sau boala: sunt o categorie specială și printre cele mai vulnerabile. Evolutiv, rămâi cu din ce în ce mai puțini oameni care te cunosc dintotdeauna pe măsură ce îmbătrânești, iar asta e o experiență greu de explicat cuiva mult mai tânăr. Sau, orice boală, fizică și psihică, vine cu multă rușine în jurul ei, de-asta mulți oameni se retrag până sunt din nou „apți”.

Un sondaj amplu despre singurătate, făcut de BBC în 2018, la care au răspuns peste 55 de mii de oameni, arată că tinerii sunt cei care se simt cei mai singuri. Studiul, realizat online, oferă și o serie de concluzii legate de singurătate: că oamenii singuri sunt mai empatici, că au prieteni mai degrabă online, că le este teamă să fie judecați, că au un nivel de încredere mai mic în alte persoane, că simt rușine pentru singurătatea lor sau că sentimentul de singurătate nu este același cu a fi singur.

Apariția sentimentului de singurătate nu este strict legată de lipsa oamenilor, ci de lipsa conexiunii semnificative. Când te simți deconectat de ceilalți, te simți singur sau neînțeles. Vine adesea cu sentimente de rușine, devalorizare de sine și gândul că ești cu mult prea izolat.

Multe persoane îmi povestesc despre cum au atacuri de panică, se tem că vor muri singuri, că vor păți ceva și nimeni nu va ști de ei, că sunt copleșiți sau epuizați - deși au oameni în preajmă. Multe persoane căsătorite se simt singure în relațiile lor, mulți adolescenți se simt singuri cu părinții lângă ei.

Dar, ca orice sentiment, și acesta vine și pleacă. Cei mai mulți oameni experimentează astfel de trăiri în diverse perioade ale vieții.

Sentimentul de singurătate poate fi de mai multe tipuri: existențial, emoțional, social și cronic.

Te naști singur, mori singur și afli tot singur ce înseamnă viața. Folosește gândul ăsta ca să te bucuri cu atât mai mult de existența ta. Și nu uita că ceilalți oameni din jurul tău trec prin asta, deci singur existențial nu înseamnă că nu poți fi însoțit. Dimpotrivă.

Uite, îți las aici un film, Paddleton, despre cum să-ți însoțești prietenul cel mai bun prin procesul unei boli incurabile și, totodată, să-i fi alături până la final. Uneori, să ții pe cineva de mână e îndeajuns pentru a alina durerea singurătății.

Pentru următoarele două - emoțional și social - există o soluție, anume să ieși din pasivitate și din zona de confort. Dacă nu ai ceea ce îți trebuie, mergi și ia-l: inițiază, cunoaște și alte persoane din alte grupuri, scrie cuiva, sună pe cineva drag, începe conversații. Nu trebuie să ai discuțiile vieții tale, trebuie să începi de undeva și să știi că disponibilitatea ta la contact deschide posibilitatea unei conexiuni mult mai profunde și mai satisfăcătoare.

Apoi, poți să iei legătura cu alți oameni singuri (dacă ai bunici, rude singure, prieteni plecați etc. fiindcă empatia pe care o simți față de ei te va umple de serotonină), să te înscrii la tot felul de cursuri, voluntariat, să-ți iei un animal de companie care te obligă să ieși din casă, să găsești un hobby care te mișcă, să călătorești, să mergi la familia ta, să dormi la un prieten, să te îngrijești de tine (pentru că și atunci când te deconectezi de tine, te simți singur și deplasat).

Dacă se cronicizează, însă, îți recomand să mergi să vorbești cu un profesionist, pentru că, din nou, sentimentul de singurătate și izolare poate afecta puternic orice, de la sănătatea fizică și psihică la structura personalității tale.

Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.