Am schizofrenie, dar tot vreau ca drogurile să fie legale

Uneori, situații foarte banale se transformă într-un haos din care nu mai știu cum să ies. Iată ce am pățit acum câteva săptămâni: eram cu prietenii la băut într-un bar din Berlin. Beam cocktailuri, fumam și povesteam despre tatuaje. Mi-am ridicat blugii și le-am arătat cutia de pe piciorul meu. Le-am povestit mândru cum am făcut-o singur, în India, cu zece ani în urmă. Prietenii mei au fost dați pe spate. Am realizat că nu gândisem anecdota până la capăt. Practic, în ziua aia luasem LSD pe plajele din Goa și în perioada respectivă fumam iarbă zilnic, cred că vreo trei grame pe zi. Urma să am primul meu episod psihotic. Dar nu știam asta încă.

Goa a fost o perioadă nebună pentru mine. N-o regret deloc. La scurt timp după ce am absolvit liceul, am plecat în India. Fără plan, fără ghid, fără însoțitori. M-am împrietenit rapid cu alți călători. Unii erau înscriși în programe de work and travel, dar majoritatea renunțaseră la școală sau la un stil de viață care nu-i mai reprezenta: erau persoane de treizeci și ceva de ani care voiau timp liber pentru ele după un burnout sau pensionari care locuiau acolo din 1968. Mergeam împreună la petreceri organizate de foști soldați din Israel, luam MDMA, ketamină și ciuperci. Totul era cum trebuie să fie la 19 ani. Mă distram, mă bucuram de libertate și eram departe de oamenii care voiau să aibă grijă de mine.

Dar apoi m-a luat paranoia. Nu mai aveam încredere nici în mine, nici în alții. M-am plimbat săptămâni în șir. Și a trebuit să zbor înapoi în Frankfurt după trei luni. Părinții m-au luat de la aeroport, m-au băgat în mașină și m-au dus direct la spitalul de psihiatrie. Am vorbit pentru prima oară cu un doctor despre dependențele mele și psihicul meu. Simțeam că iarba îmi cauzează psihozele, mai degrabă decât LSD-ul. Suspiciunea mi-a fost confirmată de doctor, căruia i-am zis în timpul consultației: „Drogurile mă fac paranoic pe trei aspecte: mă sperie efectele lor, mă tem de părinți și mă tem de poliție.” 

De obicei, oamenilor care nu consumă droguri li se pare ciudat când le spun că eu consum. Când eram în aeroport în Frankfurt, maică-mea m-a întrebat dacă m-am injectat. Nu înțelegeam care e problema. Și dacă mă injectam, ce? Eram psihotic și nu puteam înțelege groaza familiei mele. 

Oricine ia droguri trăiește cu grija să nu fie prins. Teama de poliție mă însoțea peste tot, în drum spre muncă, în plimbările cu prietenii sau în metrou spre un party. De câte ori treceam pe lângă polițiști și aveam droguri la mine, o luam razna. Îmi imaginam cum mă prind, cum mă țintuiesc la pământ și îmi pun cătușele. Terapia m-a ajutat enorm să depășesc treaba asta. 

Ideea e că legalizarea tuturor drogurilor ar ajuta toate persoanele care au dependențe sau diverse tulburări mintale. Ar trăi mai sănătos și s-ar recupera mai repede, fără teama constantă că ar putea ajunge la închisoare.

La o petrecere de pe o plajă din Arambol, în nordul statului Goa, LSD-ul m-a luat brusc. E un sentiment minunat, ți se ridică părul de pe brațe, îți strălucesc ochii și totul e amuzant. Deodată, o cunoștință a fugit. N-am aflat ce se întâmplase decât după câteva zile, când mi-a povestit: niște gabori în civil îi ceruseră droguri, el le dăduse și ăia îl arestaseră. Dar a reușit să fugă și nu a pățit nimic. În orice caz, povestea ne-a speriat pe toți și ne-a făcut să fim mai precauți.

Legalizarea drogurilor ar ajuta atâtea persoane să nu-și mai distrugă viitorul. Pentru că, atunci când ești dependent și ai nevoie de drog, ești în stare să furi, să înșeli sau chiar să te prostituezi ca să faci rost de bani. Legalizarea ar duce la scăderea numărului de infracțiuni, iar poliția ar avea mai mult timp să rezolve alte infracțiuni serioase, precum crime sau violuri.

Episodul psihotic m-a lovit prima oară ca un camion. Nu mai înțelegeam ce vorbește lumea, ce vrea de la mine. 

E distractiv să iei droguri. Dar e clar că psihoza cauzată de droguri nu se poate trata cu medicamente. Oricine suferă de psihoză trebuie să ia medicamente zilnic, iar medicamentele alea te îngrașă și te fac letargic. Doctorii m-au diagnosticat cu o tulburare schizo-afectivă. Nu e infracțiune să fii bolnav. Și aș vrea să iau droguri din nou, să simt cum îmi dă fiori LSD-ul sau ketamina, fără să mă tem că o să ajung la închisoare.

De asta e atât de importantă educația despre droguri. Eu n-am avut astfel de educație în școală și n-am crezut toate tâmpeniile care se spuneau despre droguri. Nu i-am crezut nici pe prietenii care mi-au zis că am greșit că am luat droguri în India.

Da, am avut un episod psihotic și am probleme cu dependențele în continuare, în special cu cocaina. Da, am cheltuit mulți bani și am pierdut mulți prieteni din cauza drogurilor. Dar care e alternativa? Să nu fac greșeli? Să trăiesc mereu lucid? 

Am învățat cum să gestionez efectele drogurilor asupra corpului meu în ultimii ani. De când am venit din India, am mai avut doar două episoade psihotice. Îmi iau medicamentele și merg la doctor regulat. Observ din timp când apar problemele.

După ce m-am mutat în Germania din nou, după excursia în India, am fost suficient de prost încât să fumez iar canabis zilnic timp de un an. Următorul episod psihotic a apărut fix când am renunțat. Apoi, la vârsta de 21 de ani, am renunțat de tot la iarbă. Până azi. Apoi a venit un alt episod psihotic, legat de stres.

Mi-ar plăcea să știu ce influență au THC-ul și alte substanțe asupra dezvoltării psihozelor, ce rol are genetica în treaba asta. Ar trebui să existe studii despre lucrurile astea, dar e imposibil dacă nu se legalizează drogurile. 

Așa că, deocamdată, caut singur răspunsurile. Pionierii substanțelor psihedelice au scris cărți care mă ajută să înțeleg multe despre droguri. Liderul spiritual Alan Watts a zis: „Dacă ai primit mesajul, închide telefonul”. Prin asta a vrut să spună că uneori trebuie să iei pauză de la droguri. Nu trebuie să te faci praf în fiecare zi. Doar atunci când iei o pauză, realizezi care sunt efectele lor asupra ta. Dar mie mi-a fost foarte greu să iau pauză de la iarbă. Multă vreme am fost amorțit, nu mai puteam vorbi cu nimeni. Și eram disperat după un joint. Uneori reușeam să nu fumez până seara, dar mereu cedam la finalul zilei. Până când n-a mai avut sens. 

Regret profund că mi-am irosit cei mai buni ani din viață cu iarba. Cum se poate face ca să nu mai pățească asta și alți tineri? Păi, în primul rând, drogurile trebuie să fie curate, pure. Să fie accesibile tuturor și să le putem testa înainte să mergem în club sau chiar în club. Trebuie să aibă prețuri ok, astfel încât oamenii să nu intre în faliment din cauza lor, ci doar să învețe să le utilizeze în folosul lor.

Nimeni n-ar trebui să facă profit de pe urma oamenilor care vor să-și exploreze psihicul sau să-și urmeze dependențele. 

Acum, familia și prietenii mei știu ce știu și eu: că viața merge mai departe, chiar și după un episod psihotic. Psihozele se tratează și poți trăi cu ele. Stigmatizarea nu ajută la nimic. Și ar trebui să învățăm despre droguri din cărți și cursuri la școală, nu din poveștile altora.

Revenind la episodul din bar, prietenilor mei nu le-am spus nimic despre boala mea și nici despre droguri. Nu era timpul și nici locul potrivit. Am făcut o glumă despre tatuaj și am trecut mai departe.

Dar nu pot să nu mă gândesc că se poate întâmpla oricând să intru în psihoză și o să aud din nou întrebările pe care le urăsc: „Fiule, iar ai fumat iarbă? Iar ai băgat cocaină?”

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.