vama veche preturi litoral alcool bar local petreceri mare romania vacanta
Viața în Vama Veche are un fel al ei de-a fi trăită. Și n-aș vrea să n-ai surse de inspirație și resurse de recomandări pentru vacanța pe litoral, așa că iată. Fotografie de autorul articolului

FYI.

This story is over 5 years old.

Vama Veche

Totul despre Vama Veche și cum să te pui în cap ieftin, ghidul complet

Vama Veche e încă acolo, te așteaptă. Și ca să nu te duci nepregătit pe litoral, ți-am făcut un frumos, dar deosebit ghid care să te ajute la mare.

Vama Veche este un loc bun pentru orice, numai plajă nu, cu cea mai proastă apă de pe litoralul românesc. Și cine îți spune că „Vama s-a stricat” e doar un pensionar care a uitat cum să se distreze. Sigur, s-a schimbat între timp, cu bune și rele; eu merg de vreo 15 ani aici și am văzut-o cum se transformă de la an la an. Poate cel mai nasol e că lasă toți meltenii să intre cu mașina pe strada principală, în loc să o închidă și să treacă pe acolo doar mașinile care țin de serviciile locale și aprovizionare sau că în locul fostului Pirați acum sunt două supermarketuri unul lângă altul.

Publicitate

Vama Veche s-a schimbat, dar nu neapărat în rău

Dacă tot zici că s-a schimbat, uite ceva pozitiv: s-a mai civilizat puțin și nu mai e bătaie între rocări și pancări de trei ori pe zi la intersecția de la BazArt. Și au dispărut și ratații care făceau chetă agresiv, au rămas doar câțiva rocări pașnici și simpatici, cum e băiatul cu „Muie PSD – 1 leu”.

Pentru că merg aici de când eram copil, ți-am alcătuit un scurt ghid despre cum să mergi în Vamă în funcție de buget și să nu pleci acasă cu buzunarul gol și mațul plin de Imodium.

Lasă fițele și dormi câteva nopți la cort, în camping

Uită de Booking și AirBnb. Dacă vrei să mergi în Vama Veche, turistinfo.ro e prietenul tău de nădejde. Ai acolo peste o sută de case, vile și pensiuni din care să alegi.

Nu e așa prietenoasă platforma ca aplicațiile cu care ești obișnuit, dar după puțin browsing pe site și câteva telefoane, trebuie să rezolvi. Fii atent la tabelul cu prețuri în funcție de perioade, pentru că cei mai mulți urcă mult costul cazării în weekend (nopțile de vineri și sâmbătă) și le lasă mai mici în timpul săptămânii. Așa că dacă nu ții în mod special să prinzi nebunia de sfârșit de săptămână, o să ieși mult mai ieftin luând cazare în celelalte zile. Stai liniștit, e și atunci destulă distracție cât să te țină treaz până la răsărit.

Dacă nu ești prea detectiv pe internet, o cameră decentă (baie proprie, aer condiționat, frigider în cameră) te ajunge la vreo 200 de lei pe noapte în weekend în august, din septembrie mai scad prețurile. Dacă ai răbdare să cauți ceva mai mult, găsești și mai ieftine la aceleași condiții. Dacă nici pretențios nu ești și te descurci și fără AC și nu te deranjează să împarți frigiderul cu lumea de pe palier, găsești să stai și cu 150 pe noapte în weekend sau chiar cu 70 pe cameră în timpul săptămânii în septembrie.

Publicitate

Sigur, dacă nu vrei să arunci cu banii pe cazări la suprapreț, cel mai bine ieși dacă stai la cort. Găsești un camping decent, unde ai baie, dușuri, frigider și o mică bucătărie să-ți prepari una alta, de la 20 de lei în sus pe noapte, de om.

Eu merg de când mă știu La Mariana, dar poți să încerci și La Tanti Elena sau La Nea Ion. Există și varianta de camping de fițe, Sandalandala, unde plătești ceva mai mult (dacă vii cu cortul tău, 15 lei pe zi taxa de cort mic și 30 pentru un cort mare, plus încă 31 de lei de om pe zi), dar ai și varianta leneșului, să te cazezi într-un cort gata ridicat, pus la dispoziție de ei (130 de lei pe zi de cort și ai și un mic dejun inclus).

Eu n-am stat niciodată aici, pentru că e împotriva principiilor mele de constănțean să dau prea mulți bani pe cazare în Vamă, dar părerile oamenilor cu care am vorbit sunt împărțite. Unii zic că merită pentru sentimentul de mai multă siguranță (deși am stat în alte campinguri de mai bine de zece ani și nu mi s-a furat niciodată nimic), alții spun că prețul e nejustificat, pentru că în weekendurile foarte aglomerate tot e dubios la budă / duș și destul de multă gălăgie de la Expirat. Oricum, oriunde ți-ai pune cortul, sună din timp și roagă-i pe oameni să-ți rezerve un loc undeva la umbră, sub copaci. Asta dacă nu ai cort Fresh & Black, care nu se face saună pe timp de zi. Și nu uita de saltea sau izopren, desigur.

Publicitate
vama veche dimineata alcool distractie preturi litoral romania

Fotografie de Eli Driu

Vama Veche nu te judecă dacă dormi în mașină

Dacă vii doar o noapte – două și nu te deranjează să dormi în mașină, poți s-o lași undeva într-o parcare cum e cea de lângă camping-ul Arrakis.

Dai vreo 10 – 15 lei pe noapte și o știi acolo până dimineața, când vii să-ți arunci hoitul în ea. Fii totuși gospodar și pune prosoape sau un cearșaf în geamuri, să nu te prindă soarele ăla nasol de prânz după câteva ore de somn. Dacă ajungi mai devreme în Vama Veche și nu te deranjează să te orientezi puțin prin stațiune, poți să găsești parcare și gratis și la umbră, cum e în spatele Tărâmului Pierzaniei de pe strada Delfinului, trebuie doar răbdare și îndemânare. Dacă alegi varianta dormitului în mașină, găsești dușuri și veceuri contra cost prin stațiune, cum ar fi alea de lângă Arca.

vama veche caine bar alcool distractie mare litoral romania

Fotografie de autorul articolului

Nu exclude nici varianta 2 Mai pentru cazare

O altă combinație e să cauți cazare în 2 Mai. Pe lângă faptul că găsești camere considerabil mai ieftine, plaja e mai curată și stațiunea mai chill pe timp de zi, nu așa aglomerată ca Vama, așa că poți să mănânci liniștit niște barbun prăjit sau o omletă la Micul Golf.

Oricum seara tot în Vamă ajungi, că acolo e distracția. Faci o plimbare de 30 – 40 de minute pe jos până acolo sau dai 2 lei la microbuz dacă te pornești până în ora 20.00. La întoarcere, dacă ești prea beat s-o dai tot pe jos, poți să te combini cu lumea la un taxi (vreo 20 – 30 de lei până în 2 Mai), dar mai bine păstrezi banii ăia, stai până la răsărit și te întorci cu microbuzul, care începe să circule la 5-5.30 și e din jumătate în jumătate de oră.

Publicitate
vama veche shaorma romania litoral mare viata de noapte

Fotografie de autorul articolului

Dacă n-ai bani de cazare și vrei s-o arzi old school, bagă câteva ore de somn la răsărit pe un șezlong, până vin băieții care le aranjează pe acolo, și apoi fugi Dincolo și poate mai prinzi un hamac liber.

Unde să mănânci în Vama Veche și ce să mănânci

Sunt locuri unde poți să mergi la sigur dacă vrei să mănânci bine, dar o să te cam rupă la buzunar, cum e la Lyana, de exemplu (te ajunge undeva la între 35 și 45 de lei un fel principal și o băutură).

Papa la Șoni e alt loc vestit și apreciat în Vamă unde poți să mănânci zdravăn, deși mie mereu mi s-a părut cam supraapreciat. Dacă nu ești prea pretențios, dar vrei totuși ceva gătit, poți să încerci La Canapele (mâncare mediocră, un 6 din 10), la Barba Neagră sau la Bibi. N-o să te dea pe spate, dar nici n-o să te strici la stomac.

Dacă ești fan pește cel mai bine dai o fugă până la Cherhana (în spate e și ușa aia dacă vrei niște poze de basic bitch să pui pe Instagram) și te rezolvă băieții cu niște midii și rapane.

Dacă vrei să faci economii sau pur și simplu nu ții în mod special să arunci cu bani pe mâncare mediocră la suprapreț la restaurant, cea mai bună soluție e un șuberec sau o clătită.

Ambele locuri sunt pe strada principală, Ion Creangă (deși localnicii și vamaioții mai vechi o știu de Magheru), în intersecția cu BazArt Hostel. Cum cobori spre mare, șuberecul e pe stânga (3 lei, cu carne sau cu brânză), doar că se închide seara ghereta. Vizavi, la clătitele de La Papa Bun, e deschis non stop, iar în weekendurile aglomerate sau de 1 Mai se fac cozi la care stai și o oră până apuci să-ți iei o clătită, așa că înarmează-te cu beri și răbdare.

Publicitate

De ce stă așa multă lume la coadă pentru o amărâtă de clătită, ai putea să te întrebi. Pentru că nu găsești în altă parte în Vamă un raport mai bun preț / calitate. E doar 4 lei o Îndopată cu urdă, smântână și mărar sau o Ciobănească cu telemea, smântână, pătrunjel și boia și 7 lei o Grăsană cu cașcaval, șuncă presată, ardei și sos. Și dacă ai obiceiul să îi râzi diabetului în nas, poți băga cu doar 5 lei o Dânsa-ntr-însa, adică o Cioară (ciocolată) într-o Aruncată (gem sau dulceață). Ideea e că pleci de-aici sătul și cu bugetul aproape nealterat, iar mâncarea e mereu bună.

vama veche plaja mare litoral vacanta

Fotografie de autorul articolului

Ce, cum și pe unde să bei ieftin în Vama Veche

Cu băutura în Vama Veche cel mai bine vii de acasă sau măcar te oprești la Lidl în Mangalia, care e chiar peste drum de stația unde oprește microbuzul care te duce în Vamă. În stațiune totul e ceva mai scump și nici nu ai așa multe opțiuni, în caz că nu ești băutor de bere. Așa că fii om gospodar și fă-ți stocurile de esențiale înainte să ajungi aici și ia-ți doar apa și gheața din Vamă, că cel mai probabil tot la Stuf sau la Expirat o să ajungi să bei.

Da, știu, mai sunt și alte cluburi care au apărut în Vamă, dar sunt mai degrabă contextuale, pilonii rămân astea două.

vama veche apus mare litoral romania vacanta calatorie

Fotografie de autorul articolului

La Expirat n-ai voie cu băutură de afară, dar în nopțile aglomerate se stă și se dansează și în fața barului, până la primul rând de baldachine, așa că nu trebuie să-ți faci griji în privința celor de la security.

Dacă nu vrei să stai să te complici, îți faci la cazare două sticle mari de Tatra de 72 cu suc de aloe vera sau de rom cu Cola în care arunci gheață și niște lime și măcar pentru prima parte a serii tu și tovarășii tăi sunteți asigurați. Sau desfaceți sticlele de vin și le luați cu voi și aia e.

În caz de urgență, găsești shot-uri și cocktail-uri ieftine la Sașa, lângă Stuf. Până la urmă tot o să ajungi să te împleticești la 3-4 dimineața pentru încă o sticlă de ceva de la supermarket, ca să nu prinzi răsăritul și Bolero - Ravel pe uscat cu tipa aia pe care ai uitat cum o cheamă.