FYI.

This story is over 5 years old.

Identitate

Cele mai sinistre abuzuri ale Bisericii Catolice

Din iunie, Biserica a trebuit să se confrunte cu ieșirea la lumină a unor scandaluri uriașe legate de abuzuri, în epoca #MeToo.
Foto de Alessandra Benedetti Corbis/Corbis via Getty 

Biserica Catolică se confruntă cu o serie de scandaluri care, adunate, i-au provocat una dintre cele mai nasoale crize de ani de zile. În iunie, Theodore McCarrick, un cardinal ieșit la pensie și fost arhiepiscop de Washington, consilier al Papei, până de curând, a fost eliminat din funcție după ce a fost acuzat că a abuzat sexual un adolescent preț de ani de zile. La o lună după, New York Times a scris despre presupusul abuz comis de McCarrick's asupra elevilor de seminar. Ulterior, și-a dat demisia și toate titulaturile i-au fost retrase – e oficialul catolic cel mai înalt în rang care să sufere asemenea consecințe în urma unor acuzații de abuz. Pune la socoteală și raportul exploziv al Curții de punere sub acuzare din Pennsylvania, conform căruia 300 de preoți au abuzat 1 000 de copii, timp de zeci de ani, publicat în august, investigația BuzzFeed News asupra acuzațiilor că la un orfelinat din Vermont, călugărițele ar fi ucis copii și acuzația că Papa Francis știa despre – și a acoperit – acțiunile lui McCarrick, și-ți iese o condamnare un pic confuză, dar decisivă, a întregii Biserici Catolice.

Publicitate

Lumea știe, evident, de abuzurile preoților catolici de ceva vreme. În 2002, echipa secțiunii Spotlight de la Boston Globe a dat publicității o serie de articole negative despre mai mulți preoți din Boston care aveau să fie ulterior condamnați și trimiși la închisoare. Deși e probabil cea mai cunoscută investigație, și datorită faptului că s-a făcut un film de Oscar după ea, au mai fost și altele. De exemplu, zece ani mai târziu, Alex Gibney a publicat Mea Maxima Culpa: Tăcere în Casa Domnului, în care a intervievat patru băieți surzi, abuzați de preotul șef de la școala lor. În februarie 2013, Papa dinaintea lui Francis, Benedict al XVI-lea (adică Joseph Ratzinger), a fost primul pontif după aproape 600 de ani care și-a dat demisia din funcție, poate, s-a insinuat, din cauza rolului său în camuflarea scandalurilor legate de viol. Biserica a încercat, în principal, să facă față scandalului mușamalizându-l – a mutat abuzatori acuzați în altă parohie, uneori în altă țară. (Pe unul chiar l-au trimis să muncească la Disney World.)

Dar încă n-au existat schimbări reale, sistematice, în Biserica Romano-Catolică, nici măcar într-o perioadă în care abuzul și comportamentul sexual condamnabil e o chestie de interes public ridicat, datorită #MeToo. Pe măsură ce din ce în ce mai mulți tineri abandonează religia, un Vatican împărțit se află în poziția precară de a apăra principiile unei instituții care pare să implodeze.

Publicitate

Ca să te ajutăm să deslușești toate astea – ce s-a întâmplat mai exact în ultimele luni și de ce – ai mai jos o cronologie a evenimentelor de la jumătatea lui iunie până azi.

20 iunie: Cardinalul McCarrick e eliminat din funcție

După ce o investigație internă a scos la iveală dovezi credibile că McCarrick a abuzat sexual un adolescent pe vremea când era preot în Manhattan acum zeci de ani, cardinalul pensionat a fost eliminat din post, „conform instrucțiunilor Papei Francisc”, reiese dintr-o declarație dată de Arhdioceza din New York.

McCarrick și-a afirmat nevinovăția și a zis că nu-și amintește nimic. Acuzațiile cum că și-ar fi băgat de mai multe ori mâna în pantalonii adolescentului, o dată în timp ce-i măsura sutana de Crăciun a tânărului băiat de altar în 1971 și încă o dată peste un an, când, după luni întregi în care i-a zis că „arată bine”, l-a încolțit într-o baie. (Ambele incidente au avut loc la Catedrala St. Patrick din New York.)

McCarrick e acuzat și de comportament sexual nepotrivit cu trei adulți, când a fost arhiepiscop în Newark, New Jersey, conform Arhdiocezei din Newark și Diocezei din Methuchen.

În plus, New York Times citează doi foști preoți – Robert Hoatson, care deține un centru de recuperare pentru cei abuzați sexual de clerici, și Richard Sipe, care studiază astfel de cazuri de abuz sexual – care susțin că McCarrick forța seminariștii să se culce cu el pe tot parcursul anilor 80 și 90.

Publicitate

McCarrick a devenit oficialul catolic cel mai înalt în rang care a fost vreodată eliminat din post pentru abuz sexual împotriva unui minor.

16 iulie: New York Times publică un raport bombă despre abuzurile lui McCarrick asupra elevilor de la seminar și a unor minori

Articolele din ziar au pomenit și alte acuzații, cum că unii oficiali din biserică știau de zeci de ani despre abuzul sexual și hărțuirea comise de McCarrick asupra seminariștilor și că acesta a mai abuzat și un băiat de 11 ani„un prieten de familie” – preț de aproape 20 de ani. Conform New York Times, McCarrick, un superstar în cadrul Bisericii, era atât de carismatic și convingător încât se pare că o dată ar fi convins un bărbat să devină preot după ce a vorbit cu el într-un aeroport. Abuzurile sale împotriva bărbaților care studiau să devină preoți aveau loc în principal la casa lui din Sea Girt, New Jersey, unde invita o mână de studenți și – după pizza, bere și socializare în general – îl punea pe unul dintre ei să doarmă la el în pat și să-i facă masaj la spate.

Una dintre victime, Robert Ciolek, a mai povestit și că s-a dus la un meci al echipei Yankees cu McCarrick și că a stat în tribuna lui George Steinbrenner, cu Henry Kissinger. După, McCarrick l-ar fi dus pe Ciolek într-o cameră de spital pe care o folosea când stătea în oraș peste noapte și a cerut să împartă o saltea. Un alt preot, care a ales să rămână anonim, a povestit cum, pe vremea când era seminarist, McCarrick i-a cerut să-și pună „un tricou în dungi, marinăresc și o pereche de pantaloni scurți pe care-i avea la-ndemână”, înainte să se culce cu el.

Publicitate

New York Times scrie că, deși prima plângere scrisă și documentată împotriva lui McCarrick a fost înregistrată în 1994, el a continuat să fie promovat în cadrul Bisericii. Ascensiunea lui a culminat cu postul de arhiepiscop la Washington, DC, unde, ca unul dintre cei mai recognoscibili cardinali din lume, a devenit jucător pe scena politică – a vorbit, de exemplu, la înmormântările lui Ted Kennedy și Beau Biden.

În cele din urmă, McCarrick a ajuns la înțelegeri cu cei doi seminariști, de ordinul zecilor de mii de dolari, în 2005, respectiv 2007.

McCarrick cu Papa Francis în timpul vizitei din 2015 a Papei la Washington, DC. Fotografie de Jonathan Newton-Pool/Getty

28 iulie: McCarrick își dă demisia

Papa Francis a acceptat demisia cardinalui McCarrick din Colegiul Cardinalului, în ceea ce e, cel mai probabil, prima ocazie în care un cardinal a renunțat la post din cauza acuzațiilor de abuz sexual. McCarrick nu-l va mai consilia pe Papă, nu va mai călători cu el și, deși e în continuare preot, tehnic vorbind, i-a fost retras titlul de „cardinal”. Conform Părintelui James Martin, un preot progresist vocal, care a apărut adeseori la The Colbert Report, asta înseamnă că nici nu i se mai spune „Eminența Voastră” – ceea ce, după cum arată Martin, e o chestie mai importantă decât pare. Martin compară pedepsirea lui McCarrick cu cea a cardinalului Bernard Law, care și-a dat demisia din poziția de Arhiepiscop al Bostonului după ce a acoperit sistematic abuzurile sexuale față de minori, dar și-a păstrat titlurile (toate) și a fost „arhipreot” la Roma, până când a demisionat, în 2011. Cu alte cuvinte, pedeapsa aplicată de Francis lui McCarrick e fără precedent ca viteză și gravitate.

McCarrick așteaptă să fie judecat pentru faptele sale de tribunalul Bisericii.

Publicitate

14 august: Un raport dezvăluie că 300 de preoți au abuzat o mie de copii în Pennsylvania

După ce trece prin două milioane de documente bisericești interne, o curte de punere sub acuzare decide că șase dioceze din Pennsylvania – în Allentown, Erie, Greensburg, Harrisburg, Pittsburgh și Scranton – au acoperit în trecut 300 de preoți care au abuzat cel puțin 1 000 de copii din 1947 încoace. Procurorul general din Pennsylvania, Josh Shapiro, spune că e „cel mai mare și mai complet raport despre abuzurile sexuale împotriva copiilor pe care l-a produs vreodată Biserica Catolică în Statele Unite”.

Raportul de 1 400 de pagini detaliază caz după caz de abuz – unul, de exemplu, în care un preot a pus o victimă să-și spele gura cu apă sfințită după un viol; altul în care un adolescent a fost abuzat atât de nasol încât a suferit leziuni ale coloanei și a devenit dependent de analgezice, pentru ca ulterior să moară de o supradoză de droguri; și unul în care un preot a lăsat o fată gravidă, după care i-a organizat avortul.

Slujbe la o biserică catolică din Pittsburgh. Fotografie de Jeff Swensen/Getty

20 august: Papa condamnă acțiunile bisericii cu privire la abuzurile sexuale asupra minorilor

În urma știrilor din Pennsylvania, Vaticanul a dat publicității o scrisoare de la Papa Francis, în care recunoaște eșecul Bisericii în a combate abuzurile sexuale comise de preoți asupra minorilor.

„N-am arătat niciun pic de grijă pentru cei mici”, scrie acesta. „I-am abandonat.”

25 august: În Missouri încep investigații asupra Bisericii

La mai puțin de o săptămână după raportul din Pennsylvania, procurorul general din Missouri, Josh Hawley, lansează o investigație a Bisericii Catolice din statul său și admite că Arhidioceza din St. Louis cooperează total.

25–26 august: Francis vizitează Irlanda în misiune papală

Francis se duce două zile în Irlanda, prima vizită papală în țară după aproape 40 de ani, pentru Întâlnirea Internațională a Familiilor, la care se adună catolicii ca să sărbătorească și să se roage. Are zile pline de activități papale – adică slujbe, plimbări pe-acolo cu papamobilul și opriri la adăposturile pentru homleși – într-o țară care a devenit din ce în ce mai seculară, din cauza scandalurilor din Biserică. Își petrece majoritatea șederii cerându-și scuze pentru lipsa de acțiune a Bisericii împotriva preoților violatori.

26 august: Papa își încheie vizita în Irlanda cu critici acide

Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò, un cunoscut critic conservator al Papei Francisc și fost diplomat al Vaticanului în Statele Unite, publică o scrisoare de 7 000 de cuvinte în ultima zi a pontifului în Irlanda, în care susține că Francis a contribuit la mușamalizarea abuzurilor sexuale din Biserică și îi cere demisia. În particular Viganò susține că Papa știa de ani de zile de acuzațiile împotriva lui McCarrick și n-a făcut nimic. Ramura conservatoare a Bisericii, care dă vina pe homosexualitate, în principal, pentru astfel de scandaluri, s-a contrat cu progresismul lui Francis, iar bătălia asta politică oferă o altă aură acuzațiilor în ochii publicului.

Însă când a fost întrebat de reporteri despre afirmațiile lui Viganò, Francis nici n-a recunoscut, nici n-a respins acuzațiile.

„N-o să spun niciun cuvânt pe tema asta”, a zis el. „Cred că declarația vorbește de la sine. Și sunteți jurnaliști suficient de înzestrați ca să trageți și singuri concluziile. E un gest de încredere.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.