Pagans in Russia_PAVEL VOLKOV_8-min
Fotografii de Pavel Volkov

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Sărbătoarea păgână în care rușii ard chestii și aduc jertfe zeilor

Nimic nu se compară cu ritualul ăsta rusesc.

Articolul a apărut inițial în VICE Australia

Înainte de creștinism, Rusia avea o varietate de practici religioase, aparținând păgânismului slav. Acestea erau sisteme de credință care apăruseră încă din timpul trecutului tribal al țării și, ca în alte tradiții din întreaga lume, animalele, caracteristicile geologice și, bineînțeles, corpurile celeste aveau semnificații spirituale.

Când creștinismul a sosit în Rusia, păgânii eretici s-au confruntat cu o combinație standard de ostracism și maltratare, care a împins credincioșii în underground. Abia după prăbușirea Uniunii Sovietice a ieșit la suprafață păgânismul slav.

Publicitate

În ziua de azi, sistemul de credințe este cunoscut sub numele de „Credință Nativă Slavă” sau, mai popular, Rodnoverie. Din nou, această iterație a credinței a creat o reputație negativă în Rusia, mișcarea fiind încă în contradicție cu Biserica Ortodoxă Rusă, care îi acuză în mod regulat ca fiind naționaliști de dreapta sau degenerați, în mass-media controlată de stat.

Această reputație negativă a atras atenția fotografului documentarist rus Pavel Volkov. Intrigat de ceea ce auzise, Pavel a participat la o adunare Rodnover, unde a fotografiat practica. Am discutat cu Pavel, pentru a afla ce a descoperit despre grupul controversat.

1551231799452-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_9-min

VICE: A fost dificil să pătrunzi în lumea rodnoverilor?
Pavel Volkov: Da, a fost dificil. Rodnoverii nu mai au încredere în jurnaliști, deoarece susțin că presa rusă a afectat reputația lor pe nedrept. Acest lucru i-a determinat pe unii oameni să creadă că ei sunt fasciști care sacrifică animale sau chiar oameni. Deci a durat ceva timp pentru a le câștiga încrederea. A trebuit să-i conving că voi documenta evenimentele cât mai sincer posibil. În cele din urmă, am călătorit în jurul Rusiei împreună cu ei, făcând fotografii în anumite locuri specifice din Rusia, unde de obicei se țin sărbătorile lor principale. O mulțime de oameni merg acolo pentru festivități. Am ajuns și eu la câteva dintre ele.

Spune-mi despre prima ta zi cu rodnoverii?
Fotografiile de aici sunt din prima vizită la Rodnoveri în decembrie, în timpul Kolyada, un vechi festival de dinaintea iernii și una dintre principalele lor festivități. Mi-au dat o insignă specială, ca să am acces și să fac fotografii. Anvergura evenimentelor a fost cu adevărat surprinzătoare. Acolo erau chiar și magazine unde adepții vindeau haine tradiționale, produse de casă și alte obiecte culturale. Erau, de asemenea, și oameni care cântau muzică tradițională și țineau prelegeri istorice. Aveau chiar și propria revistă care le spunea oamenilor despre credința lor.

Publicitate

Cam vreo 300 de persoane din toată Rusia au călătorit pentru sărbătorile păgâne. Festivitatea a durat o zi întreagă, deși partea principală a început atunci când s-a întunecat. Au făcut un foc uriaș, iar oamenii s-au adunat în jurul lui, în cercuri și fugeau în jurul focului în timp ce recitau ritualuri. A fost spectaculos. Chiar am avut sentimentul unei comunități unitare.

1551231980664-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_2-min

Care sunt unele din credințele și sărbătorile principale ale Rodnoverilor?
Oamenii sunt foarte atenți în ceea ce privește respectarea strămoșilor lor și menținerea unei legături profunde cu natura. De aceea, festivitățile rodnoverilor sunt strâns legate de anotimpuri. Pentru rodnoveri, este o tradiție să țină festivități solare, cum ar fi echinocțiul și solstițiile, chiar dacă majoritatea locuiesc în oraș și petrec puțin timp în aer liber. Ei simt că natura și întreaga lume din jurul lor este plină de spirite și zei. Este adevărat că rodnoverii practică sacrificiul, dar jertfele lor nu sunt de sânge. De obicei este vorba doar de pâine, carne sau alte produse.

Ai mai fotografiat și femei în rochii elaborate. Există vreo semnificație pentru aceste fotografii?
Da, Rodnoverii cred că femeile joacă un rol foarte special, pentru că dau naștere unei vieți noi. În panteonul de zei rodnoveri, zeițele sunt foarte importante.

1551231680446-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_11-min

Ai menționat că oamenii vin de pretutindeni. De unde se trage un rodnover obișnuit?
Rodnoverii diferă de păgânii care trăiesc în Siberia sau în regiunile Volga. Cei mai mulți rodnoveri trăiesc în orașe mari, unde lucrează și studiază. Chiar sunt ca și alți ruși obișnuiți. Am făcut câteva fotografii unui Rodnover lângă zgârie-norii din Moscova, pentru a arăta că este un rus integrat în cotidian, dar care care încă respectă credințele Rodnovere.

Publicitate

De ce aleg oamenii să adopte credința rodnoveră?
Rodnoverii spun că vor să protejeze credințele și tradițiile strămoșilor lor. Ei cred că adoptarea creștinismului a rupt o dezvoltare normală a vechiului stat rus, deoarece a influențat în mod semnificativ fiecare aspect al vieții rusești. Rodnoverii cred că, astfel, ei păstrează o parte unică a identității ruse.

1551231718785-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_15-min

Rodnoverii au fost asociați cu organizațiile de extremă dreaptă din Rusia. Ai întâlnit pe cineva implicat în politica de extremă dreaptă cât timp ai lucrat la proiect?
Nu, nu am întâlnit. Comunitatea pe care am fotografiat-o nu era implicată în politică. Aceștia cred că este mai important să respecte propriile lor tradiții și credințe. Așa că au adoptat o poziție foarte apolitică.

Cum ai compara această temă cu unele dintre lucrările tale anterioare privind religia?
Cu câțiva ani în urmă am lucrat la o poveste despre tinerii creștini ortodocși ruși. Deci, a fost interesant să compar cele două grupuri. Ambele grupuri au fost învăluite în mister și înțelese greșit de societatea rusă și am vrut să aflu totul despre modul în care trăiau, ce simțeau și cum acționau. Voiam să sap mai adânc și să îi cunosc în profunzime.

Interviu de Stephen Smit: îl găsești pe Twitter. Fotograful Pavel Volkov e pe Instagram

1551231817418-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_12-min
1551231830045-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_7-min
1551231845473-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_6-min
1551231870811-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_3-min
1551231881082-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_4-min
1551231891621-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_5-min
1551231923529-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_10-min
1551231940886-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_13-min
1551232013799-Pagans-in-Russia_PAVEL-VOLKOV_1-min

Articolul a apărut inițial în VICE AU.