Am încercat crema de față din iarbă ca să văd dacă e bună și fără s-o fumezi

Articolul a apărut inițial pe Broadly.

Când locuiam în Bushwick, hoinăritul pe străzi și cuiele palmate erau la ordinea zilei. Făceam asta pe furiș, chiar dacă se simțea mirosul în tot cartierul, iar pentru că puteam să rulez un cui și în mijlocul unei petreceri, mă consideram o fumătoare destul de avansată.

Însă vara trecută, după ce m-am mutat din New York în Los Angeles, am tras două concluzii: californienii consumă iarbă prin orice modalitate și orificiu al corpului, iar cele mai tari petreceri nu se țin în hale sau cluburi, ci în vile opulente din Hollywood, unde totul e sponsorizat de branduri, care nu vor decât să te îndoape cu kile de iarbă, ca în filmele cu traficanți.

Prima oară când am fost la o petrecere cu iarbă într-o vilă, găzduită de Snoop Dogg în fosta rezidență din Hollywood a lui Helen Mirren, am observat o masă plină de blonde bronzate lângă piscină. Când am realizat că jobul lor era să ruleze blunt-uri moca fără număr, am luat-o razna și am izbucnit isteric în lacrimi. (În fine, eram pe acid, dar a fost cel mai apropiat lucru de rai pe care l-am experimentat.)

Punkerii care s-au infectat cu HIV ca să nu moară pe străzi

De atunci, m-am strecurat la toate dezmățurile cu iarbă de care am aflat. De Halloween, am fost la una găzduită de Katie Partlow, populară pentru petrecerile ei cu iarbă, într-o vilă concepută să semene cu un cavou mayaș. Când am ajuns la petrecere, am gravitat în jurul unui cuplu de femei asiatice care păreau destul de chill.

Ele mi-au oferit un hit din pipa lor din ametist, după care mi-au spus că ele preferă să mediteze cu pipele din cristal, înainte să facă yoga fumate.

Eu am crescut în Singapore și Tokyo, două orașe cu politici severe față de marijuana, iar stonerilor cu care mai chiuleam câteodată de la școală le plăceau să se considere niște „asiatici duri”. Fumatul pe atunci mi se părea ca o mișcare anti stereotipului de copii asiatici silitori, care învață pe burtă. Dar oamenii ăștia erau diferiți. Mi s-a părut super cool să trag un hit într-un cerc de femei asiatice de carieră, care împreună conduceau site-ul Dank Gals, unde vindeau orice de la sticle de sos Sriracha la miere cu iarbă.

„Femeile asiatice nici nu ar trebui să fumeze, cu atât mai puțin iarbă”, mi-a spus Janice Buu, fondatoarea Dank Gals. „Eu cred că identitatea mea etnică încurajează și pe alții să depășească prejudecățile astea.” În ciuda atitudinii din ce în ce mai relaxate a societății față de iarbă, americanii asiatici rămân în continuarea grupul care sprijină cel mai puțin legalizarea, conform unui sondaj UC-Berkeley din 2016, despre suporterii din California.

De asemenea, o mare discrepanță dintre generații obligă mulți tineri americani-asiatici să se ascundă în privința fumatului, fără să poată vorbi deschis cu părinții despre consumul lor de marijuana.

Buu a lansat în noiembrie o cremă de noapte coreeană cu iarbă, intitulată KANA Skincare. Ingredientul cheie este uleiul de CBD, al doilea canabinol principal din iarbă, după THC. Studii anterioare de la USC, King’s College London și alte instituții de cercetare din ultimul deceniu au sugerat că CBD-ul ar putea ajuta la tratarea unui spectru mare de afecțiuni, de la epilepsie, la cancer, anxietate și schizofrenie. Deoarece este non-psihoactiv și pare să combată stările de anxietate și durere pentru mulți, fumătorii pe care i-am întâlnit în California ridică în slăvi CBD-ul, pentru că te ajută să te relaxezi, fără să te „spargă”.

Cel mai bun mod în care pot descrie legalitatea CBD-ului din Statele Unite este „ambiguu”. DEA a deliberat în decembrie 2016 că extractele de marijuana nu sunt OK, deși există o întreagă industrie în jurul cânepii, planta legală din care poate fi derivat CBD. Datorită acestei zone legale incerte, poți cumpăra tot felul de produse cu CBD de pe internet, inclusiv creme. Însă KANA ar putea fi prima cremă care a folosit proprietățile antiinflamatorii ale CBD-ului din gama de produse de îngrijire a tenului din Coreea.

Produsele de înfrumusețare coreene sunt pe val acum, și pe bună dreptate. „Coreea e pentru îngrijirea tenului cum e Parisul pentru modă, toată lumea știe asta”, mi-a spus Buu, făcând referire la un articol din Marie Claire, care susține că brandurile de cosmetice din Coreea de Sud sunt cel puțin cu șapte ani înaintea celor din Vest, datorită dezvoltărilor tehnologice finanțate de investițiile guvernului coreean. Anul ăsta, conform agenției de informații de piață, Mintel, industria produselor de înfrumusețate din Coreea de Sud valora peste 13 miliarde de dolari, ceea ce o face cea mai mare din lume.

Însă combinația de produse de îngrijire a tenului cu canabis nu a fost una ușoară, explică Buu, deoarece orice companie din Coreea pe care a abordat-o a fost reticentă. „Eticheta de canabis îi sperie”, s-a lamentat ea. Într-un sfârșit, a găsit o bunică antreprenorială din Coreea care produce creme pentru unele dintre cele mai mari magazine din țară. Împreună, au conceput o formulă complet organică și naturală, care include CBD, extract din semințe de canabis sativa și alte 28 de ingrediente botanice, inclusiv uleiuri de lavandă și mușețel, acid hialuronic hidratant și beta-glucan împotriva ridurilor.

Kana este ambalată în borcănașe cu stickere pe care le poți dezlipi ușor (care m-a ajutat când am mers cu avionul în Asia). Pielea mea a luat-o razna după un zbor de 18 ore, iar mâncarea din avion, plină de sare, combinată cu lipsa de odihnă, m-a lăsat cu pielea plină de pete uscate și iritații, plus multe coșuri dureroase. Imediat ce-am aterizat, am exagerat un pic și m-am dat cu cremă de două ori pe zi, ignorând recomandările de pe website de a folosi doar noaptea.

Buu, care este un aroma-terapeut certificat și chimist în îngrijirea tenului, mi-a spus că măștile de noapte coreene sunt menite a fi între un gel și o cremă, așa că ea și bunicuța au muncit din greu pentru a obține textura potrivită. KANA are o consistență ușoară și lăptoasă, care sincer, m-a dus cu gândul la o spermă pentru ten, cu aromă de lavandă. Nimic rău în asta, din moment ce mereu am crezut un pic că proteina din spermă e bună pentru ten. Din fericire, era mai puțin lipicioasă. Crema intră în piele ca o peliculă fină și se simte înviorătoare.

În trei zile, iritațiile mele au dispărut, dar coșurile au devenit mai grave, probabil din cauza regimului meu de vacanță plin de carbohidrați și mâncăruri uleioase (nu regret nimic!). Am decis să încep să urmăresc instrucțiunile și să aplic crema doar noaptea, în speranța că pielea mea o să se calmeze. După o săptămână și jumătate nu am observat nicio schimbare notabilă.

În a 11-a noaptea, am fost la club și am stat până prea târziu, pe cocktailuri pline de zahăr, țigări și flirturi aleatorii, lucruri care probabil nu sunt atât de bune pentru sănătatea mea.

Când m-am trezit a doua zi, cu o durere de cap apăsătoare, m-am uitat în oglindă și am rămas șocată să văd un ten care radia. A fost ca și cum ceva s-a legat între pielea mea și cremă. Chiar și cearcănele păreau mai puțin evidente. Aparent și alții au observat asta, iar când m-am dus într-un magazin coreean de cosmetice, un bărbat tot îmi făcea ocheade, deși nu eram deloc machiată, iar părul meu era complet răvășit, lăsat așa din noaptea anterioară. (Din păcate, eram prea zombie să port o conversație așa că m-am sustras.)

Deci, cam asta e treaba: o mască de față coreeană cu CBD îți poate calma pielea și chiar te poate ajuta să-ți revii după o noaptea de decizii proaste. În retrospectivă, să te dai cu iarbă pe față nu pare mare lucru. De ce nu am făcut asta mai devreme?