Cum să ai cazare gratuită oriunde în lume

Vrei să locuiești într-un castel? Să locuiești gratis într-un castel normand din Franța? Normal că vrei, mai ales dacă e un castel mic și vine la pachet cu doi câini și trei pisici de care trebuie să ai grijă – astea sunt niște griji mărunte față de faptul că locuiești în propriul tău castel.

Pare o oportunitate care apare o dată-n viață, dar genul ăsta de înțelegeri sunt relativ obișnuite pe site-urile internaționale de housesitting, unde necunoscuții conving alți necunoscuți să aibă grijă de vilele și pisicile lor în schimbul locuirii acolo fără chirie. Înțelegerea de care vorbeam e una reală și e activă în momentul de față pe unul dintre site-urile mele preferate de housesitting, Mind My House. Și dacă te înscrii pentru suma de douăzeci de dolari și îți creezi un profil convingător, ai putea hrăni un labrador într-un castel francez în două săptămâni.

Am aflat de treaba asta acum un an, când eram studentă la Universitatea din Chicago, care se află într-un pustiu înghețat. Îmi luasem timp liber să-mi termin lucrarea de diplomă și nu mă lega nimic de Chicago. După ce am aflat că pot zbura în Europa cu doar 180 de dolari cu Norwegian Air, singura problemă de rezolvat a fost să găsesc un loc unde să mă cazez.

Așa că am început căutările în partea internetului specializată în călătorii gratuite și am găsit răspunsul. Era o hartă a lumii acoperită cu lacrimi din alea întoarse invers, fiecare dintre ele fiind o oportunitate de a locui fără chirie într-o altă țară.

Site-ul pe care l-am ales eu e Mind My House, dar acesta nu e singurul. Nomador, Trusted Housesitters și House Carers sunt mai cunoscute și specializate în oferte în Statele Unite, Canada, Australia și Europa.

Un anunț tipic sună cam așa: „Vilă franțuzească frumoasă în sudul Franței: Eu și soțul meu vom călători pe perioada vacanței și avem nevoie de o persoană responsabilă sau un cuplu care să aibă grijă de câinele nostru Snookypuss. E un golden retriever drăgăstos care are nevoie de multă afecțiune. " Le trimiți un mesaj ca să-i convingi că ești persoana potrivită pentru Snookypuss și apoi aștepți.

Mind My House are o selecție mai mică de anunțuri, dar e cel mai relaxat și mai ieftin (înscrierea costă doar douăzeci de dolari pe an, față de cincizeci de dolari pe House Carers, 89 pentru Nomador și o sută pentru Trusted Housesitters). Spre deosebire de Nomador, un site specializat în case din Franța, nu îți cere dovada identității, domiciliu și informațiile bancare. Iar concurența e mai mică decât pe site-urile precum Trusted Housesitters, unde proprietarii pot primi sute de răspunsuri la anunț în câteva ore și fiecare sitter are un rating. Cu un astfel de proces de selecție, proprietarii sunt mai prudenți, iar tu ai mai puține șanse să fii ales. Mind My House e ca un fel de Couchsurfing.com, cu o comunitate mai restrânsă construită pe încredere.

Dar rămâne întrebarea: Ce fel de persoană își împrumută castelul unui necunoscut?

Când ajung la noi, deja nu i-aș mai numi necunoscuți, a zis Paul Nash, un proprietar care folosește Trusted Housesitters. După schimbul inițial de e-mailuri, conversăm întotdeauna pe Skype cu potențialii sitteri înainte să luăm o decizie în privința lor. Ne-a atras foarte mult ideea de a putea pleca în vacanță cu gândul că animalele noastre vor fi îngrijite și nu vor fi traumatizate că le-am dus în creșe pentru animale până ne întoarcem. În plus, te simți mai bine când știi că nu ți-ai lăsat casa goală mai multe săptămâni la rând. Iar când te întorci, casa e curată, pisicile sunt fericite și relaxate și de cele mai multe ori ne așteaptă și o masă caldă.

„Sitterii au și referințe și cazier, dacă li se cere ", a adăugat el.

Cu alte cuvinte, din perspectiva proprietarului e o variantă ieftină care îl asigură că nimeni n-o să-i spargă casa și că pisica lui nu va trebui trimisă la o creșă pentru pisici. Și, deși există și servicii plătite de housesitting, se aplică aici una dintre marile legi ale economiei: De ce să plătești pentru ceva când sunt oameni dispuși s-o facă gratis?

Majoritatea, dacă nu chiar toți, dintre oamenii de a căror case am avut grijă sunt genul de persoane nomade, a zis Dalene Heck, un housesitter cu experiență. Anul trecut, ea și soțul ei au câștigat premiul Călătorul Anului acordat de National Geographic pentru stilul lor de viață nomad. În prezent, Heck își primește misiunile datorită recomandărilor prin prieteni. Casa ei stabilă e în Canada, dar în ultimii ani a călătorit în toată lumea dintr-o casă în alta.

„Sunt oameni care înțeleg foarte bine conceptul unei simbioze economice și au încredere în persoane nomade, lucru pe care l-ar înțelege mai greu persoanele care nu călătoresc mult", mi-a zis ea.

Heck a zis că majoritatea proprietarilor sunt expați din clasa de mijloc care vor să-și viziteze familiile pe perioada vacanțelor. „Multe oferte sunt la țară, unde oamenii n-au chef să-și lase casa goală multă vreme, pentru că nu prea au vecini și zona e destul de pustie."

Când am întrebat-o ce vârstă are un housesitter tipic, mi-a zis că aproximativ cincizeci de ani. „Cred că e o activitate tentantă pentru pensionari."

„În general, e o activitate populară printre persoane ajunse la vârsta de mijloc, deși există și housesitteri tineri", a confirmat și Andy Peck, fondator și CEO al Trusted Housesitters.

La 21 de ani, eu am fost mult mai tânără decât majoritatea housesitterilor și știam că va trebui să-mi fac un profil atrăgător. M-am documentat pe site pentru inspirație și m-am descris cu ajutorul celor mai răspândite cuvinte și expresii pe care le-am găsit în anunțuri (de încredere, independentă, pasionată de călătorii etc.) și am scris 17 mesaje personalizate. Le-am spus animalelor pe nume și m-am arătat gata să prezint referințe în caz de nevoie. N-am aplicat doar la anunțurile cu vile, ci la orice suna aventuros.

Simone Gribble, o bloggeriță australiană specializată în călătorii, m-a sfătuit să le găsesc pe cele care nu sună excelent. În sensul că începătorii ar trebui să înceapă cu anunțuri la case mai puțin luxoase ca să-și construiască credibilitatea. E o strategie bună, mai ales că site-urile precum Trusted Housesitters au și un sistem de rating. Ai slabe șanse să pui mâna din prima pe o vilă toscană, mi-a explicat Gribble. Cheia e să eviți vilele opulente și să găsești adevăratele comori, cum ar fi asta:

Supercasă regală la țară: „Departe de oraș, bucură-te de lumea noastră verde în sânul unui sătuc sovietic. Casă mare cu două etaje și multe camere. Toaleta e afară, într-o anexă, fără apă. Nimeni nu vorbește engleza și casa nu are baie. Iarna e frig în casă și trebuie făcut focul și curățată zăpada."

Era singurul anunț din Letonia și am aplicat imediat. Ce alt loc mai bun unde să-mi construiesc reputația?

La cele 17 mesaje pe care le-am trimis, am primit patru răspunsuri: casa din Copenhaga era disponibilă doar pentru două săptămâni (cam prea scurtă șederea); cea din Toscana nu era complet nelocuită; iar cea din Gibraltar era prea izolată și părea greu de ajuns la ea.

Dar mai era, bineînțeles, și casa regală de la țară: „Michaela, casa noastră te așteaptă. Numai să ai grijă la informațiile despre condițiile pe timp de iarnă. Pace, dragoste și bucurie, Janis. "

Două luni mai târziu, m-am prezentat în satul Sidrabini, Letonia, cu o populație de 115 persoane, împreună cu un prieten. Primisem instrucțiuni să-l caut pe „bărbatul cu pulover cu monstrul prăjiturelelor ". Janis nu mi-a cerut alte informații în afară de data sosirii și nici eu n-am întrebat nimic altceva în afară de cum dracu' să ajung acolo. După o scurtă ședere cu prietenii în Anglia, am luat un zbor Ryanair până în Riga și am ajuns în stația de autobuz unde abia am reușit s-o conving pe vânzătoarea de bilete că vreau, într-adevăr, să ajung în Ergli.

Janis era o arhitectă hipsteriță în vârstă de 27 de ani, iar casa s-a dovedit a fi un fost depozit sovietic plin de praf. Când îmi zisese de condițiile pe timp de iarnă, Janis se referise că nu exista încălzire electrică. A trebuit să folosim o sobă de lemne ca să încălzim casa încontinuu, deci trebuia să aducem lemne din hambar la fiecare oră. Ne-a luat câteva zile să înțelegem cum funcționa soba; uneori făceam ceva greșit și ne trezeam înconjurați de fum sau înghețați. Pe canapea erau pete de sânge, iar când un prieten a venit în vizită, a fost alergat de lupi și a trebuit să se cațere într-un copac ca să scape de ei.

A fost fantastic. Casa era plină de cărți despre artă și arhitectură, iar noaptea bubuiam muzică tare prin sistemul audio sovietic. Am petrecut noaptea de Anul Nou cu familia lui Janis și am băut atâta țuică de casă încât letona a ajuns să sune ca engleza. Ne-am bătut cu bulgări de zăpadă. Prin decupajul în formă de inimioară al casei exterioare se vedea pădurea înzăpezită care strălucea în lumina lunii. Am poreclit căminul Casa Oaselor, din cauza culorii albe, iar după trei săptămâni ni s-a rupt inima că trebuie să plecăm.

Am cheltuit cam treizeci de dolari pe parcursul șederii noastre de trei săptămâni. Pe toți i-am dat pe mâncare de la singura băcănie din sat, unde vânzătoarea folosea o socotitoare. Iar biletele de avion au fost plătite de Janis. Mi-am dat seama că va fi super ieftin dacă reușesc să trăiesc așa tot restul anului.

Heck și soțul ei câștigă bani din blocul ei de călătorii și dintr-o carte despre housesitting. „Scriem în regim de freelance, filmăm – facem o grămadă de chestii, mi-a explicat ea. Așa funcționează nomazii digitali. Avem mai multe surse de venit care ne ajută să continuăm acest stil de viață."

Nomazii digitali sunt oameni care lucrează la laptop și călătoresc prin lume full-time. Housesitting-ul e o activitate perfectă pentru un astfel de stil de viață, pentru că sunt case unde poți sta luni de zile sau chiar ani. Deși majoritatea site-urilor de housesitting se laudă că le pot oferi oportunități de vacanță pensionarilor, le promit și un nou stil de viață tinerilor de azi, care nu mai sunt dispuși să-și cumpere o casă.

Desigur, odată cu aceste oportunități vin și responsabilități mari: Odată, Heck și soțul ei au fost nevoiți să eutanasieze un câine bolnav în timpul unei șederi într-o casă. Altădată, când s-au mutat o vreme într-un castel, au trebuit să facă curățenie zile în șir până să devină locuibil. Gribble mi-a povestit cum a stat odată într-o casă cu prea multe animale și într-o dimineață s-a trezit și a descoperit că unele animale le mâncaseră pe celelalte. Evident, dacă ai de îngrijit multe animale, nu poți pleca din casă pe perioade lungi de timp, oricând ai chef.

Dar de obicei nu trebuie să investești foarte mult timp în asta – Gribble estimează că ai nevoie de trei-patru ore pe zi pentru câini și una-două ore pentru pisici și nu e o misiune foarte grea. Cel mai important e ca animalele să aibă companie și să nu se simtă abandonate.

În plus, te alegi cu o grămadă de povești interesante și amuzante pe care le poți spune prietenilor la petreceri despre cum ai trăit ca un rege fără să cheltuiești vreun ban.

Urmărește-o pe Michaela Cross pe Twitter.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre călătorii pe VICE:
Cuba este ca o călătorie în România anilor `90
Când turismul se transformă în narcisism
România în anii '70 prin ochii turiștilor nemți
Ghidul VICE pentru călătorii