Fotografii din inima pământului

Întotdeauna am fost atrasă de ce nu pot controla, iar natura e o forță tare greu de stăpânit. Cel mai adesea ajungi doar s-o admiri în timp ce-și face de cap. Fotograful Monica Răduță lucrează cu natura, dar în loc să te împingă către înaltul cerului, te afundă cât mai adânc în pământ. Proiectul ei Microcosmos, la care lucrează de vreun an, m-a învațat ce înseamnă claustrofobia aproape de râme, insecte, ciuperci și mizerie. Chiar dacă simțeam că mă sufoci, psihologia inversă a lovit și am rămas blocată în fața fotografiilor în care subiecții par să se miște în orice moment.

Cu un Nikon D7000 și un burduf pentru macro Monica pătrunde în porii pământului și scormonește cu orele după subiecți. Prima fotografie făcută cu burduful surprinde un păianjen care, pierdut în detaliile unei flori, devine una cu ea. Culmea este că Monica suferă de arahnofobie. Și totuși, continuă să-i fotografieze, ca parte din terapia ei zilnică împotriva propriei fobii. Nu se consideră un voyeur, deși dă impresia că ia din oxigenul subiecților imortalizați. Nu m-am putut abține până nu am scormonit și eu în creierul din spatele fotografiilor.

VICE: Când ai simțit că te atrage lumea asta a târâtoarelor?

Monica Răduță: În momentul în care am făcut prima fotografie macro. Atunci am descoperit că există un întreg univers acolo în iarbă, care așteaptă să fie explorat și care poate fi o mare sursă de inspirație. Microcosmosul este o incursiune în structura universului. Estetica macro este complet diferită. Lumina este diferită, culorile, texturile; sunt elemente pe care nu le surprinzi dacă faci fotografii la scară normală.

Ce găsești acolo special față de lumea oamenilor?

Este o apropiere de esență, de structură. În cazul structurilor macro, ordinea naturală este cea mai pură formă de inteligență a naturii. Nu ai cum să nu te îndrăgostești de insecte, de frunze, de flori, de larve, odată ce ai avut ocazia să le percepi la scara lor. Este o lume mult mai complexă decât a noastră, pe care ochiul uman pur și simplu o trece cu vederea zi de zi.

Cât de mult timp stai la pândă?

Am stat și cinci, șase ore cu aparatul de gât. Odată ce mă „scufund”, nu mai există timp. Este o obsesie, chiar dacă fac și altceva, întotdeauna ochiul tinde să coboare spre macro. Este foarte addictive, pentru că percepția se schimbă când încerci să prinzi un cadru care te fascinează, timpul se dilată și nu ai cum să te oprești sau să observi altceva în jur. Trag sute de cadre. Chiar dacă am impresia că am tras cadrul perfect, continui.

Pregătești un nou proiect, prin tehnica anthotype. Ce presupune?

Procesul a fost descoperit de Sir John Herschel în 1842. Anthotype este o imagine creată cu ajutorul unui material sensibil făcut dintr-o emulsie din petale de flori, fructe sau alte vegetale zdrobite, la care adaugi apă deionizată sau alcool etilic cu care se tratează hârtia. Apoi se expune direct în soare, până când apare imaginea. Este un proiect-experiment care implică multă răbdare, pentru că expunerea durează între una, trei zile sau mai mult, în funcție de materialul folosit.

Cum știi că un melc este mai frumos decât un altul?

Sincer, mi-aș călca pe inima să spun că un melc e mai frumos dacât celălalt, toți sunt la fel și aș vrea să fotografiez toți melcii din lume. Fotografiile mele sunt parte din mine. E ca și când m-aș uita în oglindă. Sunt gândurile mele, sunt fragmente dintr-o realitate ascunsă, ca cele dintr-un puzzle pe care vrei să-l faci fără să ai și imaginea ghid.