Iarba și bunele maniere - Am sunat la linia de ajutor pentru dependenți de marijuana

În tot timpul ăsta în care ne-am bucurat de ea, marijuana a fost ilegală, chestie care a transformat-o în mai mult decât un hobby. Ca utilizator de marijuana în America, sunt automat un susținător al ei și pentru că sunt de părere că ar trebui să putem fuma cu toții iarbă, am fumat foarte mult timp fără să mă gândesc dacă am sau nu o problemă de dependență.

Datorită zonei în care trăiesc, lucrez și socializez, n-am fost ostracizat aproape niciodată pentru că fumez iarbă. Sunt foarte deschis în legătură cu asta și cea mai nasoală reacție de care am avut parte a fost să fiu considerat prăjit de către un idiot căruia îi plăcea să eticheteze oamenii. Nu-mi place chestia asta, dar măcar nimeni nu mi-a ținut predici până acum și mă îndoiesc că prietenii își fac griji pe la spatele meu. Puțini oameni pe care îi cunosc consideră fumatul de iarbă o problemă reală.

Dar nu toată lumea e de aceeași părere. Există oameni care sunt atât de dezgustați de fumatul de iarbă încât înființează programe, linii de ajutor și centre de reabilitare pentru oamenii care vor să se lase de iarbă. Chiar dacă locurile astea sunt destul de rezonabile cât să admită că fumatul de marijuana nu e la fel de rău ca și consumul de cocaină sau heroină, tot îl consideră problematic. La faza asta nu pot fi de acord cu ei.

Am sunat la o linie de dependenți de marijuana, nu ca să le spun că am o problemă, ci ca să le dezvălui obiceiurile mele și să-i las pe ei să hotărască dacă am nevoie sau nu de serviciile lor.

Am dat de un tip pe nume Dennis (nu e numele lui real). I-am povestit în detaliu cum fumez – de trei-cinci ori pe seară în zilele lucrătoare, de opt-zece ori pe zi în zilele libere, asta cam de zece ani. A concluzionat imediat că am o problemă. Dennis mi-a spus că atunci când e vorba de droguri precum cocaina sau marijuana, dependența nu e fizică, ci psihologică. Auzisem asta de multe ori până atunci, dar nu auzisem de simptomele cauzate de renunțarea la iarbă pe care a început să mie le descrie. Tot folosea pronumele „tu”, ca să facă predicțiile să pară cât mai personale.

„Te-ai simți rău. Te-ai simți rău și ai fi confuz. Te-ai simți ciudat, nu te-ai simți tu însuți. Ai fi anxios. Chestii din astea. Ai avea multe probleme psihologice.”

Am încercat să-i spun lui Dennis că acestea sunt de fapt simptomele atunci când nu ai destulă experiență cu fumatul de iarbă, dar n-am reușit să strecor un cuvânt. Mi-a spus că ar trebui să încerc să renunț și să văd ce se întâmplă. N-am înțeles de ce aș vrea să-mi provoc singur stări de anxietate și tocmai când eram pe cale să-l rog pe Dennis să mă lămurească în privința asta, m-a pus pe hold. Am folosit cele două minute și treisprezece secunde pentru a termina de rulat cuiul pe care îl aveam în fața mea. Dennis a revenit și s-a lansat într-un discurs dement despre ce aș putea păți dacă mă las de fumat.

„Vei percepe realitatea în mod foarte anxios. Vei simți că ți-ai irosit viața și că depinde doar de tine să rezolvi această problemă. Vei fi foarte vigilent. Singurul mod în care te poți calma și simți normal e să tragi un fum de iarbă și să-l dai afară prelung: fuuuuuuuuuu.”

Oftatul pasional pe care l-a scos Dennis spunea multe despre el. De exemplu, faptul că iubea iarba la nebunie și, dintr-un motiv sau altul, își nega această plăcere. Simțeam că stau de vorbă cu un consilier care vrea să convertească un homosexual, dar e homosexual chiar el, în mod evident. Unul dintre aceia căruia îți vine să-i zici“Hai frate, ce căcat!?” Dar Dennis continua la infinit…

„Vei fi obsedat de situația ta și îngrijorat de ce se petrece în jurul tău. Asta îți va crea un nivel crescut de anxietate și disconfort în viața de zi cu zi. O să vrei să schimbi felul în care te simți și nu vei avea niciun fel de capacitate organică internă de a-ți schimba starea pentru că n-ai învățat asta. Așa că recurgi la substanțe, care s-ar putea să funcționeze, sau recurgi la sex sau la cumpărături sau la rock’n’roll. Recurgi la orice mijloc din afara ta pentru a reuși să-ți reduci anxietatea.”

În discursul lui trăznit, Dennis nu mi-a recomandat doar să folosesc droguri care să mă elibereze de anxietatea cruntă cu care mă diagnosticase, ci chiar mi-a recomandat câteva alte dependențe, dintre care unele îmi plac destul de mult cât să mă gândesc să le transform într-un obicei.

Până la urmă a rămas fără combustibil, așa că m-am gândit să-l alimentez un pic. I-am spus că lucram în industria muzicii. Că drogurile erau o parte importantă din stilul meu de viață și că dacă mă opream din consum, mi-aș fi pus în pericol cariera. A insistat că, de fapt, acest obicei îmi va distruge cariera și apoi mi-a explicat cum s-au dus pe pulă Stone Temple Pilots din cauza problemelor lui Scott Weiland cu drogurile. Îmi plac la nebunie Stone Temple Pilots. Pentru o scurtă clipă, aproape m-am gândit să renunț la iarbă. Aș fi devastat dacă problema mea cu drogurile ar fi măcar puțin responsabilă de spargerea trupei Stone Temple Pilots.

Mi-am aprins cuiul și m-am lăsat pe spate, reflectând la sfaturile lui Dennis și nimicindu-le unul câte unul. În primul rând, Stone Temple Pilots n-ar fi fost ce au fost dacă Scott Weiland n-ar fi luat droguri și, deși aceleași circumstanțe au dus și la înființarea trupei Velvet Revolver, sunt destul de mulțumit de nostalgia pe care o am pentru acele trei prime albume. În al doilea rând, ÎN NICIUN CAZ n-am de gând să renunț la fumat iarbă. Sigur că sunt dependent psihologic de ea, dar toată lumea e dependentă psihologic de ceva, fie că e vorba de gimnastică, televizor, fast food, sex, cumpărături sau rock’n’roll. Abia aștept ca viciul meu să devină la fel de accesibil ca și toate celelalte și între timp o să mă țin de el. N-ai decât să-ți torni ce cenușă-n cap, Dennis.

@ImYourKid

Traducere: Oana Maria Zaharia