Primarul din Timișoara știe să se bucure de viață mai mult decât tine, amărâtule

Nicolae Robu e la al doilea mandat ca primar al Timișoarei. E un personaj și nimeni nu poate contesta asta. Nici măcar ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea.

Din postările lui de Facebook, domnul Robu pare c-are ceva din esența lui Liviu Dragnea. Adică se luptă c-un dușman imaginar care nu-l lasă să-și pună proiectele în aplicare, să-și ducă inițiativele până la capăt, să aducă bunăstare oamenilor, să facă din România adevărata Grădina Maicii Domnului. El îi numește pe aceștia „hateri”, iar Dragnea „statul paralel”. Fiecare după plăceri și posibilități.

Dar să lăsam politica la o parte, că suntem sătui. Să vorbim despre Nicolae Robu OMUL. Când nu mai înțelegi nimic din viață, e de ajuns doar să te uiți la clipuri cu domnul primar Robu și-o să te simți mai bine.

Să zicem realitatea. Datorită lui Nicolae Robu, care se autointitulează „un om ultrapașnic și ultratolerant”, locuitorii Timișoarei și-au recăpătat încrederea, mândria și valorile de altădată care le-au adus statutul de frunce a țării. „Make Banatul great again” a fost dus la îndeplinire. Iar asta mulțumită exclusiv domnului primar.

Reușește, prin simple activități cotidiene să îți arate bucuria de a trăi. Spre exemplu, mâncatul de dude. Poate pare un lucru atât de infim pentru hateri, însă felul în care le culege, cum le aruncă în gură, poziția în care stă, rapiditatea cu care se mișcă, dar mai ales exclamația provocată de gustul dudei duc la o scenă demnă de urmărit, când ai impresia că viața e împotriva ta.

Îți dai seama cum mergea el prin Beba-Veche și a văzut un dud. Entuziasmat și calm, probabil că i-a spus aghiotantului lui, să-i zicem „Marian”: „Marian, oprește mașina. Vreau să mânânc dude de aici. Filmează-mă!” Și așa a ieșit capodopera asta de clip.

Imaginează-ți un cadru cu domnul Robu în Vama Veche, încă de când nu se spunea că s-a stricat, adică acum mult timp. Se vede din atitudine și gesturi c-a fost boem veteran. Pare unul dintre idealiștii care au apreciat boschetăreala de altădată a Vamei. Sau poate au apreciat folkăria munțomană.

Să ne înțelegem. În clipul de mai sus, domnul Robu nu-și retrăiește melancolia din tinerețe, înconjurat de prieteni la foc de tabără și cântând folk. Nu, nicidecum, el rămâne un suflet etern tânăr. Un exemplu de urmat pentru toți tinerii țării.

Melodia pe care o cântă e de coraçon. Scârbit până peste cap de bătăliile politice ostile pe care trebuie să le ducă cu haterii, acesta se reculege cu muzica folk.

Tot ce pot să zic e că muzica pe care o cântă domnul Robu nu se ascultă, ci se simte! Bam!

Precizez că ultimele zece secunde sunt cele mai importante din clip și-l prezintă pe artist așa cum este el zi de zi, așa că uită-te atent.

Trebuie să recunosc, pentru vârsta de 62 de ani, Nicolae Robu are o condiție fizică excelentă. Pur și simplu am rămas uimit că știe să șuteze, driblează și se demarcă bine.

Ok. Pe de altă parte, n-am mai văzut un clip atât de manipulator, trunchiat și propagandistic de mult timp. Prima întrebare care te macină după ce termini de vizualizat clipul este: „De la ce azil de bătrâni sunt jucătorii de pe teren, că parcă-s sedați și n-au pic de suflu?”

Toate cadrele sunt filmate cât să devină el un fel de supererou. Enigma își găsește răspunsul la minutul 1:15. Cameramanul strigă: „A treia filmare”, moment în care domnul Robu primește mingea, iar jucătorii echipei adverse pur și simplu se opresc din alergat, devin jaloane, cât să poată Robu să-și evidențieze talentul a la Messi. El șutează spre poartă, înscrie chiar printre piciorele portarului (asta fiind o mare rușine în fotbal pentru adversari), iar apoi se întoarce la cameră și strânge pumnul în semn de bucurie.

Dacă ar mai fi trăit și ar fi văzut clipul ăsta Nicolae Ceaușescu, l-ar fi pupat pe frunte pe Nicolae Robu.

Tot ce mai lipsea era un comentator care să strige pe margine: „EXTRAORDINAR. GOOOOL ROBU. NICOLAE ROBU A REUȘIT SĂ-L PRINDĂ PE PICIOR GREȘIT PE PORTARUL GIANLUIGI BUFFON!”, și tacâmul de manipulare era complet.

Domnule Robu, data viitoare când mai încercați d-astea și nu vreți să deveniți doar subiect de făcut mișto pe internet, țineți minte, JOGA BONITO!

Atenție! Imagini care te pot afecta emoțional!

„Rugă la Fibiș”. Așa începe postarea de Facebook. E o metaforă prin care hora dansată la ziua comunei din Fibiș e echivalentul unei rugăciuni la ceva mare pelerinaj. Adică i-a plăcut, mai simplu.

Nu poți să nu ai un zâmbet absurd pe față când te uiți cum joacă hora. Bucuria sinceră de pe fața lui te mișcă. Unde mai pui că dansează cel mai bine din grup.

Nicolae Robu zici că-i rudă aia din provincie pe care o vezi rar, dar care atunci când vă întâlniți vine și te întreabă cum merge facultatea, te mângâie pe păr, îți zâmbește, iar apoi scoate din buzunar o bomboană și-ți face cu ochiul la plecare. Cu ce scop exact, nu știu.

E o adevărată plăcere să-i auzi vocea liniștitoare de folkist. Din nou, zâmbetul scurt de la finalul clipului face jumătate din doamnele Timișoarei să-l voteze. Omul ăsta chiar are har. Știe să-și folosească calitățile! Respect asta! În rest, personal, aștept cu mare drag să-l văd pe domnul Robu dansând pe trap. Să facă un dab.

Cum ar spune domnul primar, dacă vă place textul ăsta, dați like. Dacă nu vă place, postați textul „Dislike”. Dați, oricum, Share.

Poți să-l urmărești pe Mădălin Istrate pe pagina lui de fb, adică aici. Sau, dacă ești human multitasking, și pe Instagram.