De ce nu va intra Moldova în Uniunea Europeană în următorii 20 de ani

La întrebarea dacă Republica Moldova are vreo șansă să intre în Uniunea Europeană într-un viitor apropiat răspunsul este un ferm nu.

Prima explicație e foarte simplă: Uniunea Europeană nu poate primi o țară cu frontiere neclare și care are trupe străine pe teritoriul său (forțele rusești din Transnistria, în cazul Moldovei).

Singurul alt caz care putea constitui un precedent este Cipru, primit în UE în 2004, în pachetul de zece țări de atunci, dintre care opt est-europene. E ceea ce a fost numit atunci un Big Bang politic, dar e limpede azi că acel Big Bang din 2004 a fost o greșeală. Majoritatea acelor țări nu erau pregătite politic, economic, social și cultural să intre în UE, o vezi din derivele actuale ale Poloniei și Ungariei.

Apoi, Moldova are mari probleme cu Rusia, care ocupă Transnistria. O ţară nu poate fi candidată oficial la aderarea la UE, câtă vreme are asemenea probleme teritoriale. Cazurile recente au fost foarte educative. Croaţia, de exemplu, şi-a văzut negocierile blocate multă vreme, pentru că Slovenia, membru al UE, avea o problemă de frontieră maritimă cu Croaţia.

Tot aşa, candidatura Macedoniei nu este acceptabilă pentru că Grecia, membru al UE, a opus un veto. Macedonia corespunde criteriilor europene în foarte multe privinţe: legislaţia economică, socială, ş.a.m.d. Însă Grecia are acest drept de veto şi îi cere Macedoniei să-şi schimbe numele. Macedonia are așadar o problemă de frontieră, de identitate, de relaţie reciprocă cu un membru al UE. Moldova nici măcar nu intră în această categorie. Conflictul ei e cu Rusia.

Rămâne, desigur, cazul Ciprului, intrat în UE în 2004, în ciuda faptului că partea de nord a insulei e ocupată de Turcia. Situația e însă diferită acolo: Cipru a beneficiat de sprijinul Greciei, a fost un caz unic și irepetabil, iar Turcia, membră în NATO, pe atunci nu era atât de ostilă occidentului pe cât e azi sub Erdogan, și este ea însăși candidată la intrarea în UE, deși negocierile au fost oprite. Pe deasupra, atunci când s-a organizat un referendum de reunificare în ambele jumătăți ale insulei, turcii au votat în favoare, iar grecii s-au opus.

Moldova a fost vârâtă așadar într-o structură numită Parteneriatul Estic, în cadrul „Politicii de vecinătate a UE”. Anual acesta, Parteneriatul Estic ține întâlnirea de la vârf, anuală, pe 24 noiembrie, la Bruxelles.

„Politica de vecinătate a UE” a fost lansată în 2003, acoperind țările limitrofe ale Mării Mediterane și șase republici foste sovietice vecine cu Europa. Din 2009, acestea șase au fost regrupate într-un program separat, „Parteneriatul Estic”: Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan.

Cele şase ţări s-au împărţit în două grupe: cele care continuă să se apropie de Europa şi care au semnat câte un Acord de asociere cu UE (Moldova, Georgia şi Ucraina) şi celelalte trei – Armenia, Azerbaidjan şi Belarus, care au trebuit să renunţe la această apropiere de UE.

Trei dintre ele: Moldova, Georgia și Ucraina au mai semnat și Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană, iar cetățenii lor nu mai au nevoie de vize pentru a circula în Europa. Acestea trei sunt, de altfel, tocmai țările cu părți din teritoriu ocupate de Rusia, care încurajează tendințele separatiste. Câtă vreme asta durează, ele nu vor putea intra în UE.

Apoi, acest Parteneriat Estic, acele acorduri de asociere semnate de Moldova cu UE, precum și ridicarea obligativității vizelor nu sunt câtuși de puțin pași spre o aderare la UE. Uniunea Europeană are un Acord de asociere și cu Marocul, de pildă. Apoi, s-a creat un precedent pentru a respinge noi candidaturi: pentru prima oară, în 2014, în momentul în care și-a preluat funcția de președintele al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a spus limpede că în timpul mandatului său în fruntea executivului european nu va avea loc nicio extindere a Uniunii, niciun fel de primire de noi state.

Juncker ținea cont acolo de ceea ce a fost numit „oboseala extinderii”. Populația UE este ostilă extinderii, iar capitalele și partidele politice nu mai doresc o continuare a primirii de noi membri, în special țări sărace est-europene, foste comuniste.

Uniunea Europeană se află chiar într-o situație mai bună decât NATO, care mai nu știe cum să scape de promisiunea făcută Georgiei la summitul de la București din 2008 că într-o zi va fi primită în Alianță.

Apoi, chiar dacă presupui că Parteneriatul Estic și Acordurile de asociere ar fi pași spre UE (ceea ce nu sunt), ar trebui obținut mai întâi statutul de candidat. La fel, nici statutul de candidat nu garantează că vor începe negocierile de aderare. Și Serbia are statutul de candidat, ceea ce nu înseamnă că UE e gata să înceapă negocierile cu ea.

Această ierarhie a pașilor spre aderare este atât de complexă, încât în viitorul apropiat, care înseamnă, să zicem, poate chiar mai bine de un deceniu, Moldova nu are vreo o şansă de a intra în categoria de ţări candidate la intrarea în UE.

Dacă e adevărat că un Acord de asociere nu garantează obținerea statutului de candidat, în schimb statutul de candidat nu poate fi obținut în absența Acordului de asociere. Este vorba de etape obligatorii. Cel mai probabil este însă aceea că Moldova nu va putea obține statutul de candidat până mult după anul 2020, poate chiar spre 2030. Motivele sunt multiple. Vor trebui găsite așa numitele „fonduri de preaderare” la care are dreptul orice candidat care începe să negocieze cu Comisia Europeană.

Apoi, nu există o durată precisă a negocierilor. Ele pot dura ani, ba chiar decenii. Ele pot fi blocate pe termen nedefinit, la cererea uneia sau alteia din țările membre. Cazul Turciei, de pildă, este revelator. Turcia a semnat un acord de asociere cu UE - cum e cel pe care l-a semnat Moldova - acum mai bine de jumătate de secol, în 1963. Turcia a căpătat apoi statutul de țară candidată în 1999 și și-a început negocierile în 2005.

Până acum, însă, în 12 ani, doar 12 capitole au fost deschise, din cele 35 acoperite de negocieri, și doar un singur capitol a fost închis, știința și cercetarea. Croația, în schimb, care și-a început negocierile exact în același timp cu Turcia, în 2005, le-a încheiat în 2011 și este deja membră în UE din iulie 2013.

Cam un deceniu de negocieri a fost până acum media, odată primit statutul de candidat, pe care, dacă Moldova l-ar primi prin anii 2020-2030, ar însemna să intre în UE, în cel mai bun caz, undeva spre 2040. Așa încât, singura soluție, ba chiar cea mai rapidă, ar fi unirea cu România. Eventual după metoda Cuza, având aceiași candidați de o parte și de alta a Prutului.

Cum? UE nu ar fi de acord cu o asemenea primire a Moldovei pe ușa din dos? Dar marile puteri nu fuseseră de acord nici cu unirea de la 1859, punând condiția să fie doar pe durata mandatului lui Cuza, ba chiar la fel a fost primită și fosta Germanie comunistă DDR/RDG, care nu a avut de negociat absolut nimic.