FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

De ce abstinența sexuală nu e bună la nimic

Oamenii de ştiinţă şi experţii în sănătate continuă să strângă dovezi că educația sexuală bazată pe abstinență nu e folositoare pentru tineri.

Ştii când citeşti un titlu de ştire despre un studiu ştiinţific, iar descoperirea e atât de evidentă încât te întrebi de ce s-au mai obosit să facă studiul? E, din categoria asta face parte acest nou studiu care confirmă încă o dată că educaţia sexuală care recomandă abstinenţa nu funcţionează.

Vezi să nu leşini de la şoc.

Dar ce e important la acest studiu e că cercetătorii au colectat de-a lungul mai multor decenii informaţii şi dovezi care arată că educaţia sexuală care recomandă doar abstinenţa nu e eficientă. Nu doar că nu reuşeşte să amâne vârsta la care adolescenţii fac sex prima oară, ci nu reuşeşte nici să reducă numărul sarcinilor nedorite şi răspândirea bolilor venerice. Din păcate, cercetările trebuie aprofundate pentru că, în ciuda tuturor dovezilor, unii legislatori tot sunt fani ai educaţiei sexuale pro-abstinenţă, care se predă în tot mai multe şcoli americane.

Publicitate

Citeşte şi: Cinci femei puternice mi-au spus cum au învățat să facă sex

Parţial, problema cu educaţia sexuală bazată pe abstinenţă e că nu ia în considerare că abstinenţa trebuie să fie perfectă ca să fie eficientă, conform studiului publicat marţi în Journal of Adolescent Health. Majoritatea metodelor contraceptive au două rate de eficienţă: una pentru utilizarea impecabilă şi una pentru utilizarea tipică (comportamentul cel mai des adoptat de oameni). De exemplu, pastila contraceptivă e eficientă în 99% din cazuri, dacă eşti un robot care nu-şi uită niciodată poşeta şi în 91% dintre cazuri dacă uiţi s-o iei sau o iei mai târziu. La fel, şi abstinenţa e o formă de contracepţie cu o eficienţă de 100% dacă o foloseşti la modul impecabil, dar e de ajuns să calci strâmb o dată sau de două ori ca eficienţa respectivă să se reducă la zero.

Adolescenţii care încearcă abstinenţa dau de obicei greş, iar când fac sex, nu folosesc prezervative sau alte metode contraceptive, conform studiului. Alte studii au arătat că rata HPV-ului şi a sarcinilor nedorite e mai mare printre adolescentele care au adoptat abstinenţa.



În schimb, programele de educaţie sexuală comprehensive - care includ lecţii despre siguranţa sexuală, cât şi informaţii despre abstinenţă - s-au dovedit a fi mult mai eficiente.

„În general, educaţia sexuală comprehensivă include lecţii despre abstinenţă", a zis John Santelli, profesor la Universitatea din Columbia şi principalul autor al studiului. „Multe dintre aceste programe sunt eficiente pe planul amânării primului act sexual la adolescenţi. Paradoxul e că programele comprehensive sunt eficiente în promovarea abstinenţei, pe când programele care mizează doar pe abstinenţă nu sunt."

Publicitate

Citeşte şi: Vedetele porno s-au apucat să-ți predea educație sexuală, pentru că școlile n-o fac

Santelli şi colegii lui au făcut deja un studiu sistematic al literaturii ştiinţifice pe această temă, în 2006. Au ajuns la rezultate similare, dar Santelli mi-a zis că e important să continuăm să studiem acest subiect cât timp în Statele Unite predomină educaţia sexuală bazată pe abstinenţă.

„Multe persoane sunt surprinse de faptul că guvernul federal şi de stat finanţează în continuare programele care susţin abstinenţa", a zis Santelli.

În prezent, guvernul american federal cheltuieşte 85 de milioane de dolari pe an pe programe pro-abstinenţă; între 1982 şi 2017 au cheltuit peste două miliarde de dolari.

Poate dacă se vor face mai multe studii cu rezultate atât de evidente, legislatorii americani vor înţelege în sfârşit mesajul. Dar administraţia Trump tocmai a numit-o pe susţinătoarea programelor de abstinenţă, Valerie Huber, într-o poziţie de top a Departamentului de Sănătate, iar ea a tăiat, luna trecută, peste două sute de milioane de dolari din fondurile pentru prevenirea sarcinilor nedorite la adolescente. E foarte posibil ca peste câţiva ani să avem un alt studiu pe această temă, cu rezultate mult mai îngrijorătoare.