Filmul despre feminism care rupe și după 20 de ani

Pentru mine și toți ceilalți mileniali născuți la jumătatea anilor 80, 1999 n-a punctat finalul unei ere. A fost începutul anilor de adolescență, plini de dramele compulsive mânate de hormoni, care aveau, în cele din urmă, să ne formeze în adulții care aveam să devenim.

1999 a fost anul în care am început liceul; anul în care am primit ceea ce era, la momentul respectiv, un CD player de ultimă generație, la care ascultam încontinuu la maximum albumul TLC FanMail, cel de la Backstreet Boys, Millennium, și albumul Sugar Ray 14:59. E, de asemenea, anul binecuvântat în care a apărut 10 lucruri nu-mi plac la tine.

Bănuiesc că multe adolescente - și adolescenți, dacă tot veni vorba - la momentul respectiv puteau să relaționeze măcar cu unul dintre personajele din 10 lucruri nu-mi plac la tine. Era amicul Michael (David Krumholtz), puștiul cel nou cu părul mare Cameron (Joseph Gordon-Levitt), tipa drăgălașă fără să depună vreun efort, până-n punctul în care era enervantă Bianca (Larisa Oleynik), Mandella, cea tragic de subapreciată (Susan May Pratt) și desigur, poznașa și plângăcioasa Kat (Julia Stiles).

Ca și Kat, și eu viețuiam la marginile societății din școala mea publică, relativ bogată și preponderent albă, deși exilarea mea era mai puțin autoindusă decât a ei. Da, vânam librăriile în timpul liber și-mi tapetasem camera cu pagini rupte din Bust Magazine și cataloage dELiA*s, dar nu eram nici slabă, nici blondă, nici membră în vreo echipă de sport. Nu puteam să înțeleg cum o persoană care putea să afișeze o talie dezgolită și musculoasă, fără pic de efort, ar putea să fie atât de îndrăzneață încât să refuze atenția bărbaților, singurul lucru după care tânjeam ca puștoaică măslinie de 13 ani care încă nu fusese sărutată.

Dar faptul că sfida atitudini convenționale feminine mă captiva. Ideea că poți să subscrii propriilor idealuri, în loc să te conformezi la așteptările altcuiva era un concept complet nou, într-o perioadă în care abia începeam să mă descopăr. Mie îmi păsa de reputația mea… dar poate că nu era nevoie.

În 1999, tipul de feminism al lui Kat părea destul de extrem. Dar când privesc în urmă, 20 de ani mai târziu, e surprinzător cât de mainstream par acum unele aspecte ale acestuia.

„De fiecare dată când văd filmul ăsta, parcă relaționez din ce în ce mai mult cu Kat”, explică Sarah Barson, prezentatoare a Bad Feminist Film Club, un podcast de critică de film dintr-o perspectivă feministă. „La momentul când a apărut filmul, cred că Kat trebuia să pară o feministă radicală, dar chestiile despre care vorbește par foarte relevante pentru conversațiile moderne despre cultură și drepturile sau chiar responsabilitatea femeii de a deschide gura și de a chestiona normele sociale.”

Dar conform scenaristelor 10 lucruri nu-mi plac la tine, Karen McCullah și Kirsten „Kiwi” Smith, Kat e posibil să fi fost altfel, dac-ar fi fost scrisă pentru publicul de azi.

„Cred că Kat ar fi trebuit să afișeze o formă și mai extremă de rebeliune”, spune Smith. „Ar trebui s-o ancorăm și mai profund într-o contra-cultură, pentru că, în epoca aia, lucrurile erau destul de simple.”

În loc ca doar să viseze la a cânta într-o trupă de punk riot grrrl, Smith spune că Kat ar fi rupt deja chitara ei alb-imaculată pe cântecele ei furioase, la diverse concerte. Dacă 10 lucruri… ar fi fost scris în 2019, McCullah vede o variantă de Kat care e mai conectată la activismul adolescenților din ziua de azi.

„Cum e vibe-ul studenților din Parkland, cred. Am fi adăugat un pic mai mult din așa ceva”, spune aceasta. „Puștii ăia mi se par extraordinari pentru ceea ce reușesc să facă. Când mă gândesc la adolescenții de acum, asta îmi vine prima dată-n minte.”

Smith e de acord. „E un argument bun, da. Când l-am scris, cumva eram într-o bulă lipsită de griji a anilor 90, nu prea ne gândeam la lumea mai mare din jurul nostru. Acum, așa cum a remarcat și Karen, experiența tinerilor e cu mult diferită. Gândesc mult mai global decât o făceam atunci.”

10 lucruri nu-mi plac la tine are doza lui de neajunsuri, deși a rezistat mai bine în timp decât alte filme cu adolescenți din epocile anterioare, precum Sixteen Candles. Sunt dispusă să pariez că un public proaspăt din zilele noastre n-ar mai râde la fel de tare, atunci când Kat îi arată sânii antrenorului ei de fotbal, ca să-l ajute pe Patrick (Heath Ledger) să evadeze din detenție - chiar și cu gropițele lui adorabile - sau n-o să mai lase de la ei când Bianca bagă cuvântul cu R într-o ceartă cu Kat. Și să nu uiți cum Cameron, „băiatul de treabă”, manipulează întreg triunghiul amoros, doar ca să aibă și el o șansă cu sora Stratford mai mică. Uff.

Chiar și-așa, relațiile dintre personaje și chiar și neajunsurile lor personale rămân destul de autentice, într-un fel în care puține alte filme au reușit s-o facă.

„The Craft a fost filmul perfect pentru orice femeie care se simțea privată de drepturi, iar Never Been Kissed chiar a accentuat importanța încrederii și a acceptării de sine, dar 10 lucruri nu-mi plac la tine a fost despre personaje reale, cu care puteau relaționa femeile obișnuite”, spune Dr. Randall Clark, autorul volumului La un cinema sau drive-in din apropiere: Istoria, cultura și politica filmului exploatator american și profesor asociat de Comunicare și Studii Media la Universitatea de Stat Clayton.

Studenții doctorului Clark și-au exprimat surpriza legat de faptul că Kat era deschisă pe tema experiențelor ei sexuale și, cu toate astea, a reușit să evite unele dintre consecințele pe care societatea tinde să le arunce asupra tinerelor care fac sex la ceea ce e considerată o vârstă fragedă.

„Era doar un adevăr din viața ei”, spune el, creditând filmul pentru că „nu-i judecă deloc trecutul”.

Portretul non-superficial pe care-l fac cineaștii unei feministe fără remușcări și activă sexual (o dată) a fost o realizare inovatoare, într-o perioadă în care puține alte lungmetraje îndrăzneau măcar să exploreze complexitățile relațiilor adolescentelor. În anii 90, și într-o oarecare măsură și azi, feminismul e adeseori echivalat greșit cu ura față de bărbați, o idee pe care ambele scenariste o resping vocal.

„Și feministele au nevoie de iubire!”, râde Smith.

Comediile anterioare centrate pe adolescenți, precum Clueless (1995), au pus bazele pentru 10 lucruri… pentru că au țesut scenarii inspirate din viața reală și miștouri obraznice, care au reușit și să distreze, dar și să scoată în evidență câțiva dintre stâlpii de bază ai feminismului modern. Faptul că ambele sunt remake-uri după clasici - Clueless e o versiune contemporană a romanului Emma, de Jane Austen, iar 10 lucruri nu-mi plac la tine e o adaptare modernă a Îmblânzirii scorpiei de William Shakespeare - care se învârt în jurul unor tinere cu personalități MARI are mult sens. Ideea cu femeile care-și găsesc locul în lume și sunt îmblânzite de bărbați nu e nici într-un caz una nouă.

Dar chestia care le lipsește multora dintre aceste filme celebre ale finalului de ani 90 și începutului lui 2000 e senzația de intersecționalitate. Prezentatoarea Bad Feminist Film Club Kelly Kauffman citează Bring It On drept un exemplu de film din epoca aia care se uită la probleme de rasă și clasă, de care altele - inclusiv 10 lucruri - s-ai ferit.

„Clar are anumite părți care n-au îmbătrânit la fel de bine, dar la o vizionare recentă, m-a frapat modul în care filmul [Bring It On] atinge niște probleme sensibile, pe care majoritatea filmelor mainstream încearcă în mod activ să le evite”, spune Kauffman.

E posibil ca 10 lucruri nu-mi plac la tine să fi contribuit la formarea definiției moderne asupra „puterii fetelor” și să fi inspirat filme precum Bend It Like Beckham să înfățișeze altfel de stereotipuri ale feminității, dar nu e perfect. Una dintre temele principale care mi se pare cu precădere problematică, după vizionare, e aparenta lipsă de înțelegere a consimțământului. Walter, tatăl lui Kat și al Biancăi (Larry Miller), nu pare să priceapă conceptul că sexul tinde să aibă loc între doi oameni care aleg să participe. Fricile lui sunt clar distorsionate pentru efectul comic, dar perspectiva sa greșită asupra lumii le ține ostatice pe fiicele lui (după cum remarcă Bianca), în loc să le tragă la răspundere partenerii.

Conceptul ăsta se extinde și asupra scenei de la bal, când fosta cea mai bună prietenă a Biancăi, actualmente dușmana ei de moarte, Chastity (Gabrielle Union), o informează cu aroganță pe Bianca că frumușelul personaj negativ Joey (Andrew Keegan) „ar fi vrut să ți-o tragă diseară”, ca și cum Bianca n-ar fi avut de ales în povestea asta. Și apoi mai există și toată povestea care a inspirat filmul: în Îmblânzirea scorpiei, mai mulți bărbați complotează și-și fac planuri ca să vadă care dintre ei va pune mâna pe cea mai supusă și docilă soție.

Dar scenaristele insistă că ideea de „îmblânzire” nu s-a transferat în film.

„Cred că, la finalul filmului, nu rămâi deloc cu impresia că personajul ei va fi controlat de Patrick, ca-n Îmblânzirea scorpiei”, spune McCullah. „Evident că nu e îmblânzită și nu ți se pare că Patrick e genul de tip care ar vrea s-o controleze. De-aia îl place.” Continuă prin a-l eticheta pe acesta drept aliat sau măcar un prototip.

Când am văzut o fată albă, privilegiată și furioasă ca mine făcând față unor probleme de încredere și relații m-a inspirat și pe mine să-mi urmez calea neconvențională. Până la finalul lui 1999 trecusem de la Sugar Ray la crust punk, îmi făcusem țepi și colecționasem Converși decorați cu pixul. În cele din urmă, mi-am încercat norocul cu întâlnirile și ideea de a face facultatea de artă, deși, din păcate, nu am intrat niciodată într-o formație. Dar a vedea pe cineva că-și urmează visurile neortodoxe într-o lume concepută ca să-i sufoce pe neadaptați mi-a permis să visez într-un mod pe care nu-l mai văzusem niciodată până atunci.

Prin comparație cu 2019, 1999 era un vid relativ în ce privește femeile. „Nu existau prea multe echipe de scenariste când ne-am apucat noi”, își amintește Smith. „Acum pare că apetitul pentru voci feminine și povești cu protagoniste e într-o continuă creștere.”

Filmele precum Mad Max: Fury Road și Captain Marvel, primul lungmetraj Marvel care are în centru o super-eroină, îți dovedesc că reprezentarea femeilor a evoluat din plin. Atât Smith, cât și McCullah speră ca trendul să continue, atât în ceea ce vor mai scrie ele, cât și în lumea divertismentului în general, cu impactul răsunător al 10 lucruri nu-mi plac la tine.

După cum spune McCullah, „sper să continue să inspire tinerele să nu se lase definite de alții”.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.