Povestea ciudată și înfricoșătoare a ultimei vrăjitoare din Marea Britanie

Acest articol a apărut inițial în Broadly VICE.

În 1944, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, un grup mic de persoane s-a adunat la etajul unei farmacii din Portsmouth pentru a lua parte la o şedință de spiritism. Cei prezenți au plătit puțin peste 12 şilingi (în jur de 17 lire) pentru această plăcere. În timp ce se aşezau, o scoțiancă de statură mică, în vârstă de 46 de ani, şi-a făcut apariția. Era Helen Duncan.

Pentru asta merseseră: s-o vadă pe ea. Faimosul „medium de materializare”, o femeie care putea invoca atât spiritele morților, cât şi manifestările lor fizice formate din ectoplasma albă strălucitoare, care îi ieşeau pe gură şi nas, totul într-o lumină roşiatică slabă.

Dar doi membri ai acelui grup nu erau interesați să fie martorii aşa-ziselor talente ale lui Duncan. În acea zi din ianuarie 1944, ofițerii navali s-au infiltrat în cadrul sesiunii de spiritism pentru a o lua în custodie. A fost eliberat un mandat pentru arestarea ei şi Duncan a fost acuzată inițial de încălcarea secțiunii patru din Legea Vagabondajului şi de tentativă de înșelare a publicului.

Dar această presupusă păcălire a publicului nu a fost motivul principal al acestei misiuni sub acoperire. Helen Duncan era de asemenea suspectată de către autorități că ar fi în posesia unor secrete de stat. Se zvonea că ea i-a spus brigadierului Roy C. Firebrace, un ofițer de rang înalt din Armata Britanică, despre scufundarea unei nave de luptă Royal Naval HMS Hood în 1941 înainte ca el să primească măcar apelul de confirmare.

În cadrul altei sesiuni de spiritism din Portsmouth (sediul Marinei Regale la acea vreme), care a avut loc cu trei ani înainte, a apărut spiritul unui marinar care i-a spus lui Duncan şi publicului prezent că nava lui, HMS Barham, a fost scufundată. Şi avea dreptate: nava de război, clasă Regina Elisabeta, a fost distrusă de un U-Boat nemțesc, care a omorât aproape 800 de bărbați aflați la bord.

Guvernul a ținut secretă vestea scufundării pentru a nu demoraliza populația. A fost făcută publică abia după trei luni, deci cum a aflat Duncan? Poate că era într-adevăr un medium talentat sau poate că a auzit de la una dintre rudele vreunei persoane decedate, care a primit vestea tragediei într-un mod discret. Oricum s-a întâmplat, a pus Marina Britanică în alertă maximă. În zilele predominate de sentimente de paranoia din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Marina nu îşi putea permite un risc de securitate, chiar dacă era vorba despre o ectoplasmă regurgitată. Duncan trebuia să fie arestată.

Cazurile similare erau de obicei judecate după Legea Vababondajului (care era deseori folosită pentru a-i aduce în instanță pe ghicitorii și spiritualiștii care încercau să înșele publicul) și nu erau aduse în fața Curții de Justiție Criminală. Pentru că autoritățile voiau o sentință definitivă și mai dură pentru Duncan, ea a fost judecată după Legea Vrăjitoriei din 1735.

Ca răspuns la îngrijorarea unui coleg despre utilizarea unei legi vechi de 200 de ani într-o instanță judecătorească modernă, E. H. Tindall Atkinson, Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat: „Consiliul a fost de părere, am impresia, că totul ar putea fi dovedit mult mai ușor dacă ar fi prezentat sub forma unei conspirații decât dacă s-ar face demersuri pentru a se dovedi o conspirație frauduloasă a unui drept jurisprudențial”. Curțile judecătorești au vrut să dea un exemplu pentru toată lumea prin condamnarea ei la închisoare și asta a fost cea mai ușoară cale. Această lege învechită nu ar fi fost readusă niciodată în actualitate dacă nu ar fi apărut acest caz.

Procesul lui Duncan s-a transformat într-un scandal care a apărut pe primele pagini ale ziarelor naționale. Spiritualiștii din Marea Britanie i-au scris lui Eleanor Rathbone, parlamentar al Partidului Laburist, s-o elibereze din închisoare. „În mod clar este o denaturare a justiției incompatibilă cu libertatea pentru care se presupune că luptăm”, a scris cineva.

Ziarul Daily Mail a publicat un articol cu titlul „Women Tell of Spirit Kisses”, care prezintă testimonialele susținătorilor lui Duncan. Aproximativ 30 de persoane i-au luat apărarea. Unii au spus că au văzut-o cum a readus la viață spirite care vorbeau limba spaniolă, reciteau cântece de leagăn și îi sărutau pe cei de față. Un critic de teatru pe nume Fred Swaffer a ieșit în față pentru a susține veridicitatea ectoplasmei, despre care el spune că ieșea din Duncan precum „zăpada abia așternută”. Chiar și Winston Churchill a scris un bilet către Ministerul de Interne în care numea cazul „o prostie învechită” și cerea să știe câte resurse și câți bani au fost cheltuiți pe acest proces.

Duncan nu a fost acuzată de fraudă, dar a fost găsită vinovată de încălcarea secțiunii patru din Legea Vrăjitoriei și a fost condamnată la nouă luni de închisoare la HMS Holloway. Ea s-a prăbușit în boxa acuzaților și a suspinat: „Oh, n-am făcut nimic, n-am făcut niciodată nimic. Există oare un Dumnezeu?”. Ea a promis atunci că nu va mai face o altă ședință de spiritism, deși a mai fost arestată la un an după eliberare. A murit în 1956, chiar înainte să împlinească 60 de ani.

Cazul „mediumului de materializare” Helen Duncan a fost unul complex. Unii cred că ședințele ei de spiritism erau saturate de o artă excentrică a punerii în scenă și o înșelătorie aproape cinematică. Toate făceau parte din atmosfera perioadei de război, când divinația prospera pe măsură ce rudele disperate căutau o metodă de a lua legătura cu cei dragi. Unii susțin că folosea un amestec de tifon, șervețele și albuș pentru a-și crea ectoplasma, pe care o reținea în stomac, iar fețele spiritelor pe care le contacta ea erau făcute din papier-mâché. Alții nu s-au îndoit de talentele ei, și chiar și în ziua de astăzi are adepți incredibil de loiali în lumea spiritismului.

Duncan este deseori numită „ultima vrăjitoare condamnată”, dar, de fapt, a mai fost una: Jane Rebecca Yorke, un medium din estul Londrei. Ea a fost declarată vinovată de șapte capete de acuzare în același an și a primit o amendă de 5 lire. Dar Legea Vrăjitoriei a fost într-un final abrogată în 1951, o decizie influențată foarte mult de publicitatea care a fost făcută în jurul procesului lui Duncan.

Familia lui Duncan s-a chinuit ani de zile să-i înlăture acuzațiile de vrăjitorie. Până acum, nu a existat nicio soluționare în acest sens.