Fotografii cu fanii La Familia care au sărbătorit în parc revenirea trupei

Sunt doar puțin mai „bătrân" decât trupa La Familia și n-am fost niciodată fan, ca să știu melodii pe de rost sau să știu albumele, dar am aflat de ea pe când Puya și Sișu se certau cu cei din BUG Mafia pe nume. Un conflict similar, deși mai mic, a fost între Paraziții și Guess Who. Ăștia mari au pus nume și, cumva, s-au supărat când ăia mici au crescut și și-au vrut independența. Prin 2006 a început și o acțiune în instanță. Câțiva ani mai târziu câștiga Puya și avea dreptul să folosească numele. Acum, trupa s-a reunit și concertul ăsta a fost în pregătirea lansării unui nou album.

Cât Sișu era ocupat cu condamnările succesive la închisoare, Puya a schimbat puțin liga, și-a făcut renumele ăla cu care ești probabil cel mai familiarizat, și a venit cu albumul „Undeva-n Balcani". Că-ți place sau nu, a scos hip-hop-ul din cartier și l-a făcut de larg consum, acolo unde mai sperau și alții să ajungă, cum ar fi Guess Who care a lansat în același an. Dacă te gândești că-i de vină că „a dus totul pe comercial", nu cred că ai vrea să fii în situația în care să cânți „pentru cartier" și la 30-40 de ani să nu te mai asculte niciun puști, că ești trecut.

În fine, e irelevant ce decizii ia fiecare cântăreț pentru el și cum găsește să facă bani. La Familia a revenit și promite un album. Mi s-a părut stupid să facă evenimentul ăsta în parc, m-am obișnuit cu cluburui sau Arenele Romane, dar la începutul concertului mi-am dat seama de ce: până la urmă, ăsta e cartierul. Aici își pot zice iubirea față de el fără griji. Parcul ăla e celebru, ei sunt din Balta Albă - Sălăjan și acolo-și fac viața oamenii pentru care au cântat și pe care i-au reprezentat în piese. Ba chiar Puya și Sișu au început concertul „din iarbă", cu o probă de microfon lângă scenă.

N-au băgat nimic nou pe scena din parc, doar piese vechi pe care le știau oamenii. A fost, cumva, un concert dat pe nostalgie. Tipii ăștia au început să cânte pe la mijlocul anilor '90 în deschidere pentru BUG Mafia și acum pot să vorbească despre tradiție, despre fanii lor, despre melodiile mai cunoscute pe care le-au lansat. E ceva. Iar publicul a fost mai ales generația aia care a prins ură pe sistem prin melodii d-astea, prin vocea și versurile altora. Da, hainele s-au mai schimbat, dar inscripțiile au rămas, brandurile mari pe șepci încă se poartă și blugii cât de cât largi sunt și ei populari, chiar dacă e puțin ciudat să vezi un oarecare mix între ce era cool în anii 2000 și ce e mai „normal" acum.

Dacă ai căutat vreodată să vezi ce-i cu muzica hip-hop din anii '90, ai descoperit că era despre o oarecare supraviețuire, în special prin golăneală, bagabonțeală, șmecherie, dar și loialitate și frăție. Până la urmă, publicul și mulți copii bucureșteni din anii '90 și începutul anilor 2000 au crescut într-o stare incertă, cât clasa muncitoare nu știa exact în ce direcție s-o apuce, intrau drogurile în România pe toate părțile și libertatea era aplicată cam cum credea fiecare. Despre lucrurile astea au cântat toți până aproape de aderarea la UE, după care era clar că lucrurile se schimbă. Mă rog, asta e filozofie, nu-și are prea mult locul la un concert.

Dacă te interesează ce-a fost în playlist, au trecut prin tot ceea ce ai putea caracteriza drept bun sau cunoscut de la La Familia. „Vorbe", „Zi de zi" sau „Viață bună" au fost din alea mai vechi, iar Alex Velea și CIA au venit s-o dea pe „Mai vrei" la vreo 40 de minute după ce-a început concertul. Melodia asta mi-e mai cunoscută, că pe asta am descoperit trupa CIA din Craiova și am ascultat și hip-hop din provincie. Și, desigur, n-au lipsit „Mișcă-te", „Tupeu de borfaș" sau „Unii nu înțeleg", când Puya a amintit de Tupac de la care s-au inspirat și de la care au luat negative.

Așa, pe repede înainte, până la final au chemat și două fete să cânte câte o strofă și au urcat un tricolor pe scenă când a băgat Puya „American dream". Melodia asta a reușit să aducă în același clip ciorba românească, masa în familie, dar și pe Ion Iliescu într-o înregistrare de la CNN după ce a câștigat ultimele alegeri pentru președinție. Cum Puya a dat cu Balcani și visuri americane, a avut și Sișu cu una proprie: „Bagabonți în țara minunilor".

„N-am mai scos nimic, ce vedeți, aia e", a zis Sișu în ultimele minute din concert. Tot el, deloc surprinzător, a adus aminte și de divinitate: „Să nu uităm că Dumnezeu e băiat de cartier." Doamne ajută, cred! Puya a fost omul care a stins lumina cu niște vorbe care-ți aduc aminte că timpul a trecut, au îmbătrânit și ei, dar și noi cu totul: „Trebuie să închidem, că ne luăm amendă." Ce-a fost între „Balta Albă Sălăjan!" și cuvintele astea din final vezi în fotografiile de mai jos.