Dacă nu vrei să faci copii, nu trebuie neapărat să ai o carieră

Abia în 2019, la vârsta de 26 de ani, am început să iau în considerare ideea de a nu face nimic. Încă din copilărie știam că nu voiam copii, de aceea în locul lor am făcut un master în arte și o carieră. Astea păreau singurele opțiuni pentru mine, dar la un moment dat a început să-mi placă viața mea așa cum era. Lucram cât să obțin destui bani ca apoi să stau cu oamenii care îmi plăceau și uneori să merg și-n vacanțe. Îmi place viața mea și, pentru prima dată, nu vreau neapărat ceva mai mare.

Dar, desigur, că mă simt vinovată, ca și cum nu o dezamăgesc doar pe puștoaica obsedată de carieră care a lucrat 60 de ore pe stăpămână ca barmaniță ca să-și permită programul de master, ci o întreagă generație de #girlbosses cu căni pseudofeministe. De la inventarea timpului, femeile au fost învățate să facă copii, să-și lase pasiunile deoparte și să țină familia unită. După război, cel de-al doilea val de feministe a reușit să le facă pe toate: femeile munceau, puteau face copii și să le împace pe toate. În ultimii ani, au început să creadă că pot să-și dorească doar cariera.

Schimbările astea au fost importante și pozitive pentru multe femei, dar mult mai radicală e ideea că nu le poți face pe toate. În prezent, dacă nu muncești pentru o carieră sau nu ai o familie, ai impresia că ai eșuat. Dar presiunea să ai succes și să atingi măcar una dintre țintele astea sau, din ce în ce mai mult, pe ambele în același timp, se simte ca și cum n-ai niciodată voie să te bucuri de jobul tău și pur și simplu să mergi acasă. Poate că munca e ceea ce îți place să faci în timpul liber, nu trebuie să fie o carieră de lungă durată. De ce femeile n-au voie să aibă „doar o parte” și să fie fericite?

Nu sunt singura femeie care se simtă inconfortabilă cu combinația între feminism și capitalism. Într-un eseu din cartea ei recentă Trick Mirror, Jia Tolentino scrie despre nevoia asta de optimizare și perfecțiune. Femeia ideală e, spune ea, „interesată sincer de orice îi cere piața” și „la fel de interesată de ce-i oferă piața”. Vorbește despre optimizarea asta prin orele de sport și locul de muncă și discută despre modurile în care am fost făcute să credem că trebuie să ne luptăm mereu ca viețile să fie „mai bune”. Chiar și grija de sine ne-a fost propusă de marketing ca ceva la care poți fi bună sau nu. În sfârșit am început să ne prindem că am fost păcălite, că odată ce pici în stilul de viață optimizat, o ratezi pe cea pe care o meriți de fapt.

„Simt nevoia să fac din locul meu de muncă o componentă mult mai mare și definitorie a vieții mele, pentru că nu mi-am făcut o familie”, a zis Siobhán, de 30 de ani. „Simt că există o așteptare a societății să fii vizibil productivă. Iar dacă nu produci la propriu niște omuleți, atunci ar trebui să faci ceva care te consumă la fel de mult.” Ea crede că există o diviziune între genuri. „Cred că un bărbat singur și fără copii, însă cu o carieră bună, primește un statut de celibatar acceptat de societate, în timp ce o femeie fără copil, dar cu o carieră, a făcut sacrificii sau e singură sau doar o curvă nesimțită.”

Danielle, de 28 de ani, se simte la fel. „Nu sunt interesată de o carieră, ceea ce mă face să mă întreb dacă n-am ambiție sau dacă-i ceva greșit cu mine sau sunt doar leneșă”, spune ea. „Abia de curând mi-am dat seama că nu sunt o persoană orientată pe carieră. Vreau doar să am un job care mă plătește destul cât să mă bucur de viață și timp în afara lui.”

Există o așteptare ca femeile moderne să-și umple timpul cu activități de „self-care”. „Ca femeie, simt că până și timpul meu liber necesită ceva dezvoltare a sinelui: meditație pentru anxietate, scris pentru sănătatea mea mintală și exerciții”, zice Danielle. Maddie, de 24 de ani, e de acord. „Cred că bărbații au mai multă flexibilitate când vine vorba de hobby-uri. Relaxarea mea prin hobby-uri e văzută ca o pierdere de timp, pe când la un bărbat e productivitate. În timpul meu de relaxare, mă simt copleșită de vină. Mă gândesc constant la banii pe care i-aș putea face în loc să mă bucur de timpul meu.”

Deși pare contraintuitiv să ceri ajutor pentru eliberarea de optimizare, am luat legătura cu coach-ul Hueina Su care încearcă să le redea puterea femeilor. „Am fost condiționate și se așteaptă de la noi să avem grijă de toți”, spune ea. „De la femeile din prezent se așteaptă să aibă succes și performanță precum colegii lor, în timp ce continuă să aibă grijă de soții lor, copii și părinții bătrâni. Ni s-a zis că putem și trebuie să le facem pe toate, altfel suntem un eșec.”

Su crede că femeile sunt determinate de motivele greșite. „Dacă mergi la sursa tendinței lor de a face performanță în tot, motivația vine de cele mai multe ori de la nevoia de a-și dovedi valoarea, pentru că nu se simt destul de bune sau merituoase așa cum sunt”, a zis ea.

Cea mai mare barieră de care se lovesc femeile e ideea că au o valoare înnăscută: că merităm să fim fericite, chiar și dacă nu facem „nimic”. Su accentuează ideea asta prin faptul că e important să crezi că meriți și să identifici ce înseamnă pentru tine succesul și fericirea. „Trebuie să înveți să redefinești succesul, în loc să lași societatea și alți oameni să-ți dicteze cum să trăiești”, zice ea.

Lumea se așteaptă de la noi să avem grijă de ceilalți și de cele mai multe ori ajungi să crezi că nu ești bună de nimic dacă nu îndeplinești acel rol. În caz contrar, trebuie să contribui la societate ca o angajată de excepție. Asta te împiedică să ai timp pentru tine, să te gândești ce vrei cu adevărat, în loc de ce simți că trebuie să faci. Nu există un răspuns simplu ca să nu te mai simți vinovată că exiști, dar un început bun e să investești timp în tine, care nu-i organizat sau care poate fi optimizat ușor. „E alegerea ta dacă vrei o carieră, o familie sau niciuna. Tu alegi ce te face fericită și împlinită”, spune Su.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.