Există și varianta cu o capelă, acum obligatorie datorită reglementărilor Uniunii Europene - asta pentru că nu e sanitar să stai cu persoana decedată în casă. De acord. Lăsând la o parte treaba asta, cu ceea ce e „igienic‟, întreaga secvență cu mortul în casă mi se pare extrem de traumatizantă pentru cei care vor continua să trăiască în acel loc.Citește și Fotografii cu obiceiuri de înmormântare ciudate, dar frumoase, de pe tot globul
Pentru aceia care nu au un loc de veci, lucrurile se complică. Este foarte greu să mai găsești un loc pe aici, iar costurile sunt crunte: cam 700, 800 de lei. Există, totuși, incinerarea. O variantă ieftină, practică, dar deloc creștină. Acum vreo șapte ani, când mi-am pierdut bunicul, m-am confruntat cu căutarea de preot dispus să citească Stâlpii, adică slujba care trebuie făcută înaintea înmormântării, pentru cineva care-și dorise să fie incinerat.
Nu-i deloc plăcut să te duci să alegi un sicriu. Eu am fost cruțată de sarcina asta, pentru că m-am dus să acopăr toate oglinzile de prin casă și să poziționez masa pe care urma să fie pus sicriul. Momentul în care l-au adus pe tata în casă între scânduri mi-a curmat orice urmă de speranță. Până să îl văd așa, am crezut că va păși râzând pe treptele de piatră ale casei. Nu a fost așa. L-au adus în cutia aia care va fi un veșnic pat al trupului. Sunt oameni care aleg culorile lemnului, care testează perna pe care va sta capul și ating cele mai fine materiale pentru așternutul din sicriu. Este macabru și dureros. Dar și o afacere profitabilă.Citește și Sătenii din Tana Toraja duc ritualurile de înmormântare la extrem
Da, este morbid, dar printre lacrimi și suspine este destul de greu să împăturești batiste și să legi lumânări de prosoape. Din câte știu eu, nenea de la sicrie este un tip asemănător vânzătorului de mașini. Singura diferență este că nu zâmbește la fel de mult.Găsești sicriu de la 150 de lei în sus. Găsești sicriu până și pe site-uri de cumpărat la jumătate de preț. Cert este că secolul 21 îți aduce „pachete funerare‟ - tot ce-ți trebuie pentru o înmormântare. Dacă te ține portofelul, poți să fii ca-n filme, la rochiță sau costum, stând într-un colț, în timp ce alții organizează tot pentru tine, după cum le spui tu.
Urmărește documentarul VICE despre înmormântările false din Coreea de Sud
Pomana este standard. Trebuie să dai vase, căni, colivă, vin, fructe, felul doi și lumânări. Se fac pachete care se împart între cei care au venit la înmormântare. Trebuie să servești ceea ce i-a plăcut celui care a murit. Dai mâncare în memoria lui. Partea asta cu pomana chiar mi se pare ok. Adică ajuți alți oameni, zic eu.
Priveghiul este ceva sfâșietor. Din toate punctele de vedere. Pur și simplu stai lângă trupul decedatului, plângi, suspini și te bați cu cei care vor să iei o pauză sau să mănânci ceva. Eu n-am reușit să mănânc zilele alea și nici acum nu-mi vine ușor. Știu că e lipsit de logică, dar nu-mi vine să bag în mine. Poate confund foamea cu golul din stomac - adică senzația aia de rău augur. În ultima noapte în care trupul adormitului stă în casă, cineva apropiat trebuie să îi citească rugăciunile. Sunt câteva menite pentru alinarea sufletului. Nu-s eu vreo credincioasă, dar cuvintele din textele alea îmi dădeau șuturi în stomac, nu pumni.
Noi am avut noroc de preoți minunați. Și chiar nu sunt ironică. Cel care a fost la bunicul meu și cel de acum au fost oameni cu o mână de har. Ne-au vorbit cum au știut mai bine, au încercat să ne aline cât puteau ei, prin povestirea amintirilor lor din situații asemănătoare și voiau să ne facă să simțim o oarecare împăcare. Nu-ți aduce nimic liniște, oricum, dar sunt rare cazurile în care nu se fac bani pe spinarea durerii.Spun asta și pentru că am văzut, anul trecut, o știre în care se spunea despre o femeie care a fost îngropată în spatele casei pentru că preotul a cerut o taxă de înmormântare de o mie de lei.Evident, un preot trebuie plătit ca să țină o slujbă. Taxa de preot variază: poate fi de 50 de lei, dar poate fi și de 350 de lei. Taxa de dascăl este de cât poți tu să duci - normal, 20 de lei pentru fiecare dascăl, dacă-s patru, sau cincizeci dacă-s doi. Mai e și preotul de la cimitir, căruia trebuie să-i vâri o sută, două, pe sub sutană. Mai apoi, vine femeia care va tămâia mormântul în cele 40 de zile. Ea primește cam o sută de lei. Dacă e să tragem o linie, cu cele mai mari costuri, credința costă aproximativ 730 de lei.
Mai este o parte proastă: o săptămână nu-i voie să speli. Se spune că îi dai apă murdară. Asta e doar pentru prima săptămână. După asta, mai ai interdicție la spălat în ziua în care a murit și ziua în care a fost îngropat. Dacă ar fi să ne luăm după toate credințele astea care condamnă mașina de spălat rufe, n-am mai avea haine curate. Cu ocazia asta, am aflat și de ce nu se spală marțea: cică fie că speli marțea, sau că te culci cu părintele tău este tot una în ochii Domnului. Minunate-s căile tale, Dumnezeule!Cele 40 de zile sunt extrem de dureroase. Sunt zilele în care trebuie să te rupi cât de cât de realitatea ta, aia în care îți lipsește un om drag. Trebuie să lucrezi, să îți reintri în ritm și să calculezi banii pentru parastase. Numărul pomenilor diferă de la zonă la zonă, dar, în familia mea, parastasele sunt cam așa: unul la trei săptămâni, altul la 40 de zile, altul de trei luni, de ziua lui. Apoi, la șase luni, la nouă luni și la un an. După acest an, numărul se reduce: va fi unul singur pe an și o pomană de ziua de nume și de naștere.
Tot ce-ți pot spune despre o înmormântare este că este cea mai dureroasă chestie. Nu ai unde să fugi și nici cum să te ascunzi de datină sau de gurile rele. Dacă ceea ce faci nu este în tandem cu ceea ce zice tradiția să faci, atunci nimic nu e bine, iar tu ești un păcătos în fața căruia oamenii își fac cruce. Poți, la fel de bine, să-ți faci bagajul și să pleci de nebun prin lume.Ce trebuie să știi e că nu există un manual de instrucțiuni pentru durere. Fiecare trăiește experiența în felul lui: unii sunt frustrați peste măsură, iar alții zac în casă, la întuneric, și plâng cu o poză în brațe. Unii se duc des la cimitir, alții stau acasă, în vârful patului și se închid în ei. Unii se duc la psiholog, alții renovează casa. Suferința nu este universală.Înmormântarea este, de fapt, pierderea unui om drag. Dă-ți timp ca să te împaci cu gândurile. Vei dormi mai bine, cândva. Sper.Urmărește VICE pe FacebookCitește și alte materiale despre înmormântare:Citește și Înmormântare pe Facebook
Cum ar fi o înmormântare spațială
Pune melodia asta la înmormântarea mea
Tipul ăsta pune muzică de petrecere la înmormântări