De vreo câteva zile, Star Wars Rogue One a intrat în cinematografele din jurul lumii și s-a umplut internetul de recenzii pozitive și negative, semn că-i filmul momentului. Ca fan Star Wars, cea care m-a iritat cel mai tare a fost una din the New Yorker, în care autorul analizează filmul într-un mod super snob, super elitist, de parcă ar studia Ulise de James Joyce. E amuzant că, după tot textul ăla de analiză literară de bacalaureat, tipul dă cu mucii în fasole și spune că Rogue One nu se compară cu Attack of the Clones și Revenge of the Sith, două dintre cele mai slabe filme din serie, care lui i se par capodopere.

Filmele din seria Star Wars folosesc niște rețete clare, fie că-s făcute de George Lucas, fie că-s făcute de Gareth Edwards, precum Rogue One. Rețetele alea se bazează pe ideea că, dacă e mai simplu, e mai bine, când vine vorba de narațiune și personaje. Complexitatea reală a filmelor constă în peisaj, în milioanele de detalii minore din jur, în universul ăla pestriț și cosmopolit și-n luptele spațiale glorioase care te duc cu gândul la părțile pozitive ale globalizării și la evoluția omenirii. De-asta e normal să nu rămâi la fel de mișcat de Star Wars-ul pe care l-ai văzut la 34 de ani, cum te-a marcat ăla consumat la 14 ani, că nu mai ești tu același om.

Dar asta nu înseamnă că e ok să te oftici că încă mai există seria, doar pentru că nostalgia ta îți dă impresia că era complet altfel înainte. Oamenii care se plâng de asta sunt aceiași care zic că s-a stricat Vama, pentru că nu se mai potrivește cu percepția lor de la 18 ani, când n-aveau griji, datorii, responsabilități și erau inundați de hormoni. Ca să nu ajung și eu unul dintre ei, m-am dus la avanpremiera Rogue One, distribuit de Forum Film România, ca să văd dacă se ridică la nivelul celorlalte filme din serie și ca să răspund la întrebările pe care le-am auzit cel mai des între fani.

Nu chiar, în sensul că păstrează rețeta clasică Bine versus Rău, revoluționari versus autoritariști, rebeli versus Imperiu, care e practic secretul succesului lor. Plus că mențin aceeași atmosferă din celelalte, adică începe pe o planetă deșertică, apoi te trece prin una tropicală, una plină de vulcani, una cu precipitații eterne.

Acțiunea filmului se petrece cu câteva luni înainte de cea din episodul IV, A New Hope, deci o să vezi mult mai multe asemănări între Rogue One și seriile originale, decât ai văzut între ele și The Force Awakens (sper că ești mulțumit, Cristian Tudor Popescu!). Și aici vorbesc de nave, roboți, stații spațiale chiar și personaje. Ca să înțelegi mai bine, Rogue One este pentru Star Wars cam ce a fost the Hobbit pentru Lord of the Rings. Un film care chiar îți explică toată povestea din spatele seriei, poate ceva mai bine decât a făcut-o Revenge of the Sith, totul cu o grafică și recuzită complet nouă.

E greu să nu-ți dau spoilere aici, dar ideea e că nu-ți mai prezintă eroii principali ai seriei - jedi și sith cu viziuni profetice și puteri supranaturale. Îți arată viața omului de rând din universul ăla, a soldatului care n-are o sabie laser cu care să despice nave-n două și să blocheze orice atac, care nu e aproape invulnerabil. E o altă paradigmă, că-ți explică faptul că-n galaxia aia în care ți se arăta doar cum se bate albul cu negrul, există o lume întreagă de griuri prinse la mijloc.

În plus, pot să zic că violența e complet reevaluată în universul Star Wars prin filmul ăsta. Până acum, seria avea două reguli care o făcea diferită de oricare alt film de acțiune de succes. Prima e să nu aibă nimic în comun nimic cu sexul în afară de litera „S". Serios, dacă te uiți atent, o să vezi că până și Star Trek a introdus scene de sex, dar nu seria creată de Lucas și asta se aplică și-n Rogue One - ai un singur sărut tot filmul. Ceea ce e incredibil, dacă te gândești că trăim într-o lume în care regizorii nu mai fac filme de acțiune fără ceva sexual în ele, ca să vândă.

A doua regulă era că violența trebuie să fie realizată foarte curat, fără sânge, fără nimic grotesc, complet aseptic. Avea mereu loc sub formă de duel, într-o arenă, ca la un concurs de scrimă. Ei bine, p-asta au aruncat-o complet pe geam în Rogue One. În filmul ăsta oamenii-s răniți, mor, sunt bătuți, mor, cad, mor, explodează, mor și, era să uit, mor pe capete. E un fel de Kill Bill al Star Wars-urilor. Pistoalele cu laser lasă secvențele cât de cât curate în continuare, dar nu mai ai senzație de duel, ci de război total. Asta îi dă filmului un aer de autenticitate pe care nu l-am mai văzut la niciun alt Star Wars.

Ai la easter eggs în filmul ăsta cât să-ți ajungă. Referințe la episodul IV prin secvențe de dialog identice, plus personaje și simboluri din celelalte filme ascunse peste tot pe fundal. Probabil c-o să trebuiască să-l mai văd de vreo două ori doar ca să le ginesc pe toate. Ca să nu mai zic că un număr mare de personaje vechi din seria originală care se întorc, chit c-au murit actorii care le jucau sau acum se bucură de pensie. Au reușit ăștia din CGI și imagini din arhivă să recreeze aproape complet unele personaje vechi și asta e ceva copleșitor, mai ales că e făcut bine. Îți dai seama că nu-s reali doar după ochi, că nu le iese încă sclipirea cum trebuie, dar în rest e perfect. Dar, în ritmul ăsta, probabil o să vezi holograme cu Sergiu Nicolaescu care joacă în filmele lui Radu Jude peste nici zece ani.

Tot copleșitor e detaliul pe care-l acordă navelor spațiale și tancurilor robotice de luptă pe două sau patru picioare. Au luat machetele din anii '80 și le-au reconstruit aproape de la zero, ca să aibă mai multă logică și să arate convingător pentru un millennial care se uită la vlog-uri despre tehnologie. Și pentru că acțiunea filmului are loc cu puțin timp înainte de episodul IV, toate arată ca niște prototipuri abia terminate, care nu erau chiar gata să intre în luptă.

Fix genul ăsta de detalii fac Rogue One să fie cel mai bun lucru legat de Star Wars pe care l-am văzut de la sezonul 6 din seria animată Clone Wars încoace. Și da, e mai bun decât The Force Awakens pentru că au ales mai bine personajele negative și actorii în general (Mads Mikkelsen - tipul din Hannibal - ar fi trebuit să fie în Star Wars de mult). Per total, dacă nu vrei o meditație profundă asupra societății și o paralelă snoabă între geopolitica reală și aia fictivă, ci pur și simplu vrei să vezi un SF bun, făcut ca la carte, fără patetisme și cu niște construcții superbe, ăsta e numai bun.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și:
Ghidul de la A la Z pentru Star Wars
Am vorbit cu creatorul personajelor animate din Star Wars, ca să văd cum le-a făcut
De-abia aștept să văd noul film Star Wars, care e pentru puști