Cea mai bună muzică românească din februarie 2017

Am trecut de luna februarie și, din fericire, suntem cu toții în viață. Eu zic că ăsta-i un motiv de sărbătoare, la cât de frig a fost în Piața Victoriei. Protestele ne-au făcut să ne simțim bine, în timp ce degeram de frig. Pe tot parcursul lunii speram că se vor încheia cât mai repede, să revenim la viața normală. Și să nu mai purtăm șase straturi de țoale.

Vremea s-a schimbat, dar din păcate lucrurile tot nu au revenit la normal. Se pare că se pregătește un nou proiect de lege care o să-i grațieze pe toți, Olguța vrea să arunce cu banii în prostie și festivalul „Pasărea Măiastră" chiar o să aibă loc. De două ori pe an. Se pare că ne vom petrece toată primăvara, și următorii patru ani, în piață.

Dar nu are rost să te gândești la asta acum. Mai bine ascultă cea mai bună muzică românească din februarie. Oricum probabil ai fost prea preocupat cu protestele și nu ai fost pe fază la ce s-a mai lansat în România:

După ce au dat-o pe ritmuri orientale, și au făcut-o foarte bine, duo-ul bucureștean Khidja a scos un EP de techno experimental, care nu sună la fel ca materialele anterioare. Spun techno experimental, pentru că dacă ar fi să folosesc doar cuvântul techno lumea s-ar aștepta probabil la altceva, că tot e cel mai măcelărit gen din lume. Pentru românul de rând, orice beat e techno, în pana mea.

În plus, oamenii chiar au încărcat piesele astea cu sunete psihedelice care vin de nicăieri. E lejer și ușor de digerat, da, dar e mult mai mult decât un disc pe care poți să te rupi în club. E bun și când vrei să ai ceva pe fundal, în timp ce-ți pui întrebările alea serioase despre viață.

Ascultă dacă: Ești un corporatist care știe bine că e imposibil să-ți plănuiești o vacanță prea curând.

Băieții de la frateleNORD, care cântă despre chestii super ciudate, spre exemplu, mirosul sexului în apă, care în funcție de mediul acvatic în care te afli probabil miroase a spermă sărată sau săpun transpirat, au scos un album nou cu o tonă de referințe la pop-culture-ul românesc. Vorbesc mai mult despre piese care erau marfă în trecut, gen Animal X – „Să pot ierta" sau Dan Spătaru – „Pe drumul meu", dar au și un track care se numește „Era marfă revista VICE". OK.

De fapt, nu vorbesc despre ele per se, dar le menționează în titlu. Dar stai liniștit, bucățile lor sunt mult mai bune, mai ales pe partea instrumentală. Titlurile astea au doar un rol informativ. Ajungi să afli că Lu-K Beats, care e în fruntea trupei Șatra BENZ, a scos o piesă acum ceva timp, în care o dă R&B pe un pat împreună cu o tipă care se freacă de el. O ignoră, evident, pentru că trebuie să fie atent la cameră. E un videoclip, nu un film porno. Crede-mă, după ce o să vezi clipul ăsta nu o să-l mai vezi pe Lu-K cu aceiași ochi.

Ascultă dacă: Crezi că era marfă revista VICE.

Când am citit prima dată titlul piesei, m-am gândit că membrii trupei sunt fanii echipei de fotbal Zenit St. Petersburg. Și apoi mi-am zis „huh, ce alegere ciudată. De ce ai ține cu Zenit?". Adică, OK, înțeleg dacă ești în fan-clubul lui Lionel Messi sau, hai, fie, chiar și stelist, dar Zenit? O echipă din Rusia? Doar pentru că Mircea Lucescu e antrenorul lor? Probabil au fost rapidiști în trecut și prima echipă nu se uită niciodată. Asta înseamnă să fii hipster, pentru că e clar că nu mai e în vogă să ții cu echipa din Giulești.

După ce mi-am revenit, și mi-am dat seama că bag prea multe bilete la pariuri, m-am gândit că, de fapt, se referă la punctul cel mai înalt de pe bolta cerească. Ceea ce „face mai mult sens", pentru că la cât de bine o dau, nimeni nu-i poate atinge. „Zenith" e o revenire în formă după o pauză de mai mult timp, care o să te facă să uiți de „Abel", cea mai bună piesă a lor. Asta spune multe.

Ascultă dacă: Îți plac piesele mai subtile ca mișcările unei gimnaste.

Apropo de chestii subtile, și de reveniri, Fine It's Pink a scos o piesă nouă. În sfâr-fuckin-șit. Trupa din Iași nu a mai lansat nimic din 2015. Acum doi ani! Dacian Cioloș își începea mandatul de premier și Corneliu Vadim Tudor era încă în viață, cel puțin până în septembrie. Parcă totul era mai bine atunci.

Începusem să-mi fac griji, asta vreau să spun. Din fericire, așteptarea a luat sfârșit cu piesa „Waiting For You", care are cel mai potrivit titlu după doi ani de pauză. Cred că au râs bine în sala de repetiții când s-au decis să-i dea numele ăsta. Anyway, pianul, tobele și chitara din spate nu prea ies în evidență, pentru că vocea solistei e personajul principal. Nu am o problemă cu asta. La cât de bine sună puteau să o lanseze și accapella.

Ascultă dacă: Ți-a fost dor de ei.

Oare cum ar suna o piesă de la Macanache pe un beat cu un sample din The Prodigy? E o întrebare pe care nu mi-am pus-o niciodată, trebuie să recunosc, dar e una la care am primit răspuns oricum. Sună genial. Pentru că e Macca, și o dă într-un mod total diferit decât ce am auzit până acum.

O să mai auzi dume bune, ca „sunt la mare căutare / mai ales între picioare", dar nu te aștepta la ceva clasic din partea lui. Aici strigă, dar pe refren e chilleanu, își schimbă flow-ul de la accelerat la liniștit și chiar bagă niște ad-lib-uri de trap. Și o face exact când trebuie, nu când i se scoală. E o evoluție clară în sound și direcție artistică. Omul ăsta ar putea să facă și un yodel să sune bine. Ideea e că muie Eurovision.

Ascultă dacă: Vrei să o tot repeți pe sistem non-stop.

Multă lume crede că weekend-ul e cea mai faină perioadă din săptămână. O laie. După ce bagi ca nebunu' la muncă, vine weekend-ul și în loc să te bucuri de vremea de afară sau să te faci praf pe o terasă, trebuie să începi să faci curat prin casă sau să faci mâncare. Deci și mai multă muncă. Ei bine, acum totul e mai fun. Cu toate că probabil nu a vrut să facă asta, Killa Fonic a lansat cea mai bună piesă pentru gătit.

Pe piesa asta dau randament în bucătărie. Când îl aud pe Killa Fonic că-mi tot zice „toacă-i, toacă", intru într-un film de Master Chef. Știi ce bine poți tăia ciupercile pe asta? Man, mâine îmi deschid un restaurant. Aștept să scoată una în care zice că trage pe nas ca aspiratorul și rezolv și problema prafului din casă.

Ascultă dacă: Ești convins că Killa Fonic e reîncarnarea unui lider spiritual cu „coaiele grase cât Buddha".

Heh, dacă ar fi să număr prin câte sfârșituri ale lumii am trecut de când m-am născut și până în prezent, aș putea să completez un calendar mayaș. Într-un fel e bine că am primit atâtea alarme false. Sincer, mă doare-n pulă de următorul sfârșit al lumii. Mi-am făcut un mecanism de apărare anti-bullshit destul de bun. Când am auzit de alerta lui Mama Omida Moise Guran am zis „ah, da? Să vedem". Am avut dreptate, nu s-a întâmplat nimic.

În același timp, sunt conștient de faptul că la un moment dat va veni și ăla care chiar va fi pe bune. Toate petrecerile se termină la un moment dat. Sper că până atunci o să fiu de multă vreme în Valhalla. Sau, dacă lumea chiar se va sfârși cât timp sunt în viață, măcar să ascult piesa asta. Aș procesa totul mult mai OK.

Ascultă dacă: Și tu ai fost fraierit de aplicația lui Moise Guran.

Eu nu am primit niciodată un șut în coaie de la Alibec, dar sunt sigur că ar fi mult mai tolerabil decât piesa „Condimente". Știu că am mai spus în trecut că piesa X sau Y e cea mai oribilă din toate timpurile, dar m-am înșelat. Colaborarea aia dintre Ruby și NOSFE e o crimă împotriva umanității. Toți cei implicați în crearea ei ar trebui să fie pedepsiți cu un șut în coaie de la Alibec. Inclusiv oamenii de la make-up și până la tipul care a încărcat clipul pe YouTube. Toți sunt vinovați.

NOSFE o să aibă nevoie de ani întregi de materiale faine ca să-și spele rușinea. Încă nu a reușit, dar e pe drumul cel bun cu piesa asta. În mare parte datorită instrumentalului blană, dar și el are un merit că o dă cu atitudinea potrivită. E super bună, dar parcă încă mă gândesc la „Condimente". Aoleo, NOSFE, ce-mi faci, bre.

Ascultă dacă: Îți plac tipele cu curu' mare și blănuri bipolare. Orice ar însemna asta.

Când am auzit că, în timpul protestelor din Piața Victoriei, s-a pus la niște boxe piesa „Highway to Hell", de la AC/DC, am oftat de dezamăgire. Nu așa antrenezi protestatarii în 2017. Piesa aia e atractivă doar pentru oamenii trecuți de 40 de ani care își duc veacul prin Irish pub-urile din toată lumea. Pur și simplu nu mai e de actualitate.

Mai bine puneau piesa asta de la Diamonds Are Forever. E mult mai coioasă. Și e de la o trupă din Cluj-Napoca. Să fie distracția locală. Așa începi o revoluție.

Ascultă dacă: Ai îndoieli în privința faptului că Diamonds Are Forever e cea mai bună trupă de metalcore din țară.

Producătorul bucureștean Liar a scos o piesă de Valentines Day care ar merge perfect pe coloana sonoră a unei telenovele SF. Nu, nu știu dacă există așa ceva, dar ar trebui. La urma urmei, și într-un viitor îndepărtat omul va căuta să fută. Genul ăla de show în care personajul principal ajunge să se sinucidă pentru că un extraterestru i-a dat „seen" acum 324 de ani. În viitor, timpul va funcționa altfel, înțelegi?

Merge bine și în prezent. Mesajul piesei e clar. Unei tipe nu-i vine să creadă că e împreună cu persoana iubită. Nu mai știe dacă visează sau chiar asta e realitatea. Cu toții am fost acolo. Așa e la început. Nu mai știi pe ce planetă ești. Mai așteaptă un pic și o să vezi că la un moment dat o să te lovească realitatea și bine nu o fi. Măcar rămâi cu piesa asta.

Ascultă dacă: Vrei să dai un cadou întârziat de Valentines Day unei persoane speciale.