„Toaleta noastră a căzut prin podea”: Cele mai oribile povești ale oamenilor care stau în chirie

Când treci de la adolescență la viața de adult - în sfârșit eliberat/ă din ghearele liceului și ale părinților sufocanți - prima greșeală pe care o faci este să-ți muți câteva cutii cu ce-ai agonist de-a lungul vieții într-un apartament la comun de căcat.

Atras/ă de chiria mica, de libertate și ignorând partea aia de tavan care stă să cadă - cumva naiv/ă - crezi că ăsta va fi paradisul tău: un loc în care să stai treaz/ă cât dorești, să te trezești la ce oră vrei, să mănânci orice și să faci tot ce-ți trece prin cap.

Dar după câteva luni, apar hibele.

Poate că e vorba de instalații care picură și covoare inundate sau proprietari neinvitați care te spionează prin ferestre. Poate că e vorba de mirosuri ciudate sau toalete și țevi în locuri interesante.

O mulțime de tineri chiriași plătesc prețuri exorbitante ca să trăiască în orașele mari - atrași de viețile sociale intense și pentru că au disponibilitatea să facă un compromis când vine vorba de standardele de trai. Proprietarii știu asta și profită. Au chiar și pagini pe Facebook dedicate escrocării banilor de la chiriașii lor. 

Deci, ca să intru în partea întunecată a pieții chiriilor, am întrebat oamenii despre cele mai ciudate, amuzante și câteodată de-a dreptul nebune experiențe cu primele lor chirii de căcat.

JOSS, în vârstă de 23 de ani: Ca să-l citez pe proprietarul meu: „Ai cea mai groaznică casă de pe cea mai mișto stradă”. Mențiuni notabile: toaleta cu covor nu are ușă.

Mateus, în vârstă de 26 de ani: Am descoperit că hota de deasupra aragazului nu ducea nicăieri și că era doar montată direct în dulapul de deasupra. 

Josh, în vârstă de 25 de ani: În 2017 am închiriat o casă, iar în contractul de închiriere aveam o clauză în care era specificat că nu aveam voie să folosim magazia de pe proprietate, care părea să fie permanent închisă și încuiată. După câteva luni am început să auzim sunete ciudate din magazie târziu în noapte, dar ne-am gândit că se auzea de la boiler sau ceva similar. Locuiam și cinci persoane în casă și aveam constant musafiri, deci oamenii mai făceau zgomot la diverse ore.

Într-o noapte am observat că a venit cineva pe intrarea laterală a casei, dar nu am suspectat nimic. A doua zi dimineață, am descoperit că magazia a fost lăsată deschisă și că era folosită de fratele proprietarului ca bârlog de burlac ca să fumeze bonguri, să se uite la TV și să stea pe site-uri de dating. Scria detaliile de pe profilele femeilor de mână, cu comentarii și un sistem de note pe care le acorda în funcție de trăsăturile pozitive și negative și ce compatibilitate aveau. 

I-am spus imediat administratorului proprietății despre asta, a scos lacătele și a scăpat de toate lucrurile personale din magazie. Când ne-am mutat, proprietarul a încercat să ne rețină toată garanția pentru că i-am uzat lucrurile și ca să repare lucrurile stricate pentru care nu eram noi responsabili, cum ar fi că tavanul stătea să cadă și că picura apă din el de luni de zile. Am amenințat că-l dau în judecată pentru invadarea intimității și consumul de droguri al fratelului și imediat ne-a returnat toată garanția fără niciun alt mesaj.

Georgia, în vârstă de 23 de ani: Când aveam în jur de 20 de ani, m-am mutat într-un depozit modificat deasupra unui salon de tatuaje și club de cabaret. Chiria era ieftină și casa era un vis. Proprietarul se ocupa de clubul de cabaret de sub noi și locuia acolo - dormea pe o canapea extensibilă. Recenziile pentru club menționau adesea faptul că se locuia acolo, fiindcă dușul din spatele draperiilor de catifea roșie îl dădea de gol. 

Proprietarul nostru ne cerea să nu facem zgomot între orele 16-19 în majoritatea zilelor. Sunetul ceainicului sau al mașinii de spălat îl înfuriau. De obicei ne conformam, dar clar nu eram cei mai buni chiriași. Proprietarul ne trimitea mesaj când dădeam party ca să „facem liniște” și nu era ieșit din comun pentru el să urce și să ne bată la ușă. Acum îmi amintesc cu drag de perioada aia, dar nu și de traiul acolo.

Marli, în vârstă de 27 de ani: Locuiam în Brisbane și am găsit o casă chilipir în South Bank. Am fost împreună cu viitorii colegi să vedem casa și am realizat că era vorba despre o zonă privată. Tipul care deținea casa era extrem de dubios și ne dădea un vibe nașpa, dar era o ofertă prea bună ca să refuzăm această casă Queenslander incredibilă. 

Ajunși la parter am realizat ca e un apartament acolo. Unul dintre colegii mei l-a întrebat dacă are de gând să stea acolo cât timp locuim noi în casă. Ne-a promis că are „o iubită de succes” care locuiește în oraș și că îl folosește doar o dată pe lună pentru muncă, de aia chiria e așa mică. Am decis că e „cool, o dată pe lună e în regulă”.

Ne-am mutat și a fost grozav… prima lună. Am început să-l vedem mai des decât o dată pe lună la parter. Apoi, după două luni, ne-a anunțat că s-a despărțit de iubita lui și că stă acolo și acasă la un prieten „ca să nu ne deranjeze”. Ceea ce e o minciună gogonată, fiindcă s-a mutat acolo 24/7. 

Într-o zi a crezut că toți suntem plecați. Eu eram încă acolo și l-am văzut cum a început să ne caute prin coșurile de gunoi. Apoi ne-a scrie un bilet în care ne-a anunțat că nu avem voie să bem atât de mult alcool în casă.

Altă dată, eram din nou singur acasă. Făceam un duș și apoi, când am ieșit doar cu un prosop pe mine, l-am văzut pe proprietar în hol uitându-se în dormitoarele noastre. Am țipat la el și a fugit. A doua zi am primit un e-mail de la el în care ne-a anunțat că „ține pasul cu piața imobiliară” și că trebuie să ne mărească chiria cu trei sute de dolari. 

Isabella, în vârstă de 27 de ani: Proprietarul nostru obișnuia să ne scrie la ora 21 și să ne întrebe dacă poate veni să inspecteze lucrurile și noi îi răspundeam „Nu, nu suntem acasă”. Apoi ne scria: „pare că sunt oameni în casă”. 

Proprietarul curent a venit când ne-am mutat și a observat că hota din bucătărie nu mergea. Răspunsul lui a fost că n-a funcționat niciodată și: „Ei bine, e chiar atât de importantă? Cât de des gătiți?”.

Steph, în vârstă de 27 de ani: Toaleta noastră a căzut prin podea, iar proprietarul n-a reparat-o o lună de zile. 

Chris, în vârstă de 30 de ani: Am rugat agentul imobiliar să trimită pe cineva să ne repare capul de duș blocat. Așa că a trimis un bătrân care a deșurubat capul și a supt ce era blocat ca dintr-o sticlă de iaurt. A scuipat murdăria în toaletă ca un cowboy care a tras venin de șarpe.

L-au mai trimis o dată ca să repare un corp de iluminat. S-a tăiat la mână cu o șurubelniță și apoi s-a enervat foarte tare pe mine când i-am oferit primul ajutor.

Alex, în vârstă de 23 de ani: Am avut parte de o casă din iad în Northcote. Nu mai fusese renovată din anii 70 și era făcută din azbest - care se vedea în unele locuri -, din tavanul din baie picura și stătea să cadă și era mucegai negru pretutindeni. În grădină era prea mult plumb ca să creștem legume. Aveam o toaletă și ciuperci la duș și peste toate astea, am descoperit că din tavan picura fiindcă lipseau câteva plăci și cineva pusese o pelerină de ploaie în locul lor. 

Între timp, proprietarul locuia lângă noi, într-o casă luxoasă, proaspăt renovată și cu piscină. Nu mi-e dor deloc de mizeria aia de casă.

Matt, în vârstă de 33 de ani: Împreună cu cel mai bun prieten ne-am mutat într-un apartament când aveam 22 de ani. Era o mizerie de apartament în Beverly Hills din Sydney, singurul loc în care am reușit să ne mutăm după luni de căutat locuri în apropiere de unde am crescut (Menai). 

Locul era foarte simplu și destul de vechi, dar nu ne-a păsat, eram doar entuziasmați să ne mutăm de acasă. Pentru cea mai mare parte a contractului de închiriere, totul a fost în regulă, adică n-am avut probleme. Proprietarul care era o agenție imobiliară nu făcea deloc inspecții de rutină. Nici măcar una. Ne-a plăcut asta, dar am realizat curând că va deveni o neplăcere când chiar am avut o problemă.

Într-o dimineață ne-am trezit și totul locul era inundat. Adică m-am dat jos din pat și am călcat direct într-o baltă care acoperea toată podeaua.

E vorba despre un apartament de la etajul trei, deci apa venea din interior. Aparent boilerul era stricat și a continuat să curgă în bucătărie, iar apoi apa a ajuns și în zonele cu covor.

Am adunat imediat toate lucrurile care puteau fi salvate și le-am pus în garaj. Odată ce am stabilizat situația, am sunat compania imobiliară. Am folosit cuvintele „tot apartamentul nostru este inundat” și n-am fost deloc luat în serios. Mi-au spus: „Ah, ok, vom trimite pe cineva să facă o inspecție”. Am încercat să le explic că situația era dincolo de ceva ce putea rezolva un instalator. 

Au trimis un agent imobiliar care a intrat, s-a uitat prin casă preț de zece secunde și a sunat la birou. „Hei, da, e mai rău decât credeam”, a spus el la telefon.

Care parte din „tot apartamentul nostru e inundat” nu era clar?