FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Am încercat băuturile care ar trebui să te ajute să treci testele antidrog

Rezultatele m-au șocat!
Poza din stânga e de pe Getty Images. Cea din dreapta și restul pozelor din acest articol îi aparțin autoarei.

Echilibrul carieră-viața persoană poate fi dificil de menținut pentru americanii cărora le place să fumeze iarbă din când în când. În ciuda faptului că marijuana recreațională este legală în nouă state, iar cea medicinală în 29, legea pentru interzicerea consumului de marijuana le arogă angajatorilor de pe teritoriul Statelor Unite dreptul de a refuza sau înceta contractul individual de muncă al oricărui angajat care nu trece un test antidrog.

Publicitate

Deși Jeff Sessions pare să creadă contrariul, nenumărate studii au arătat că marijuana este mult mai puțin periculoasă decât alte droguri din clasa I, precum heroina și cocaina, și mult mai sigură decât substanțele legale precum alcoolul și tutunul. Ca să punem sare pe rană, atunci când vine vorba despre testarea antidrog înainte sau după angajare — care se petrece de obicei sub forma unui test de urină — marijuana este substanța care este eliminată cel mai greu din organism.

Conform unui sondaj lansat de Society for Human Resource Management, aproximativ 57% dintre companiile americane își supun angajații unor teste antidrog. S-a constatat o scădere semnificativă — de la 81% în 1996 —, poate fi cauzată de faptul că angajatorilor le este din ce în ce mai greu să găsească talente care să-l poată trece.

Din fericire pentru ei, și pentru aceia dintre noi care se bucură de câte un cui ocazional după muncă sau care folosesc marijuana pentru tratarea unor boli cronice, există o întreagă industrie axată pe combaterea acestui temut test de urină. Dacă ești anunțat cu suficient timp înainte, poți apela la mai multe metode — să renunți la marijuana o vreme, să-ți schimbi mostra de urină cu cea a unui coleg care este adept al mișcării straight edge. Dar dacă primești vestea cu doar câteva ore înainte, ai la dispoziție o singură opțiune: băuturile detox.

Există mai multe pe piață. „Suplimente de curățare a organismului” care, la prima vedere, par a fi nimic mai mult decât niște energizante pe bază de plante. Limbajul folosit pe etichete este intenționat vag.

Publicitate

„Consumă întreaga sticlă cu 60-90 minute înainte de momentul dorit.”

„Urinarea frecventă indică o curățare optimă a organismului.”

Băuturile astea pot fi scumpe — până la 60 de dolari sticla —, dar este un preț mic atunci când viața ta profesională atârnă la ananghie. Toate oferă același lucru: un remediu temporar, care funcționează rapid, pentru tetrahidrocanabinolul din urina ta, atât timp cât respecți instrucțiunile.

Dar să funcționeze ele oare? Asta este o întrebare la care nici cel mai perseverent căutător pe Google n-o să găsească un răspuns. Toate informațiile despre aceste băuturi detox par a fi fie advertoriale de la un brand sau altul fie vin din partea unor utilizatori anonimi cu nume precum Stone4Lyfe420, pe forumuri vechi de opt ani despre marijuana.

Așadar, am decis să supun trei branduri de băuturi unui test:

- Detoxify Xxtraclean Herbal Cleanse ($13.93)

- Rescue Detox Blueberry Ice Instant Cleansing Energy al companiei Applied Sciences ($22.99)

- Stinger Detox ‘The Buzz’ Deep System Cleanser ($18)

Testul nostru a fost simplu. Am comandat un pachet de 10 teste pentru depistarea THC de pe Amazon, la prețul de 7.99 de dolari, și am recrutat o consumatoare regulată de marijuana — o femeie de 28 de ani pe care o voi numi „Jolene” — pentru a încerca aceste băuturi în decursul unei săptămâni, fără a se abate de la obiceiurile ei în ceea ce privește iarba. Ea a încercat câte o băutură o dată la două zile, apoi a făcut un test înainte de a trece la următorul pentru a se asigura că încă mai are THC în organism. Apoi a urmărit instrucțiunile de pe fiecare sticlă pentru a vedea dacă o vor ajuta sau nu.

Publicitate

Testul lui Jolene înainte de a apela la băuturi a ieșit foarte pozitiv pentru THC. Poza îi aparține autoarei.

În poza de mai sus poți vedea testul lui Jolene înainte de consumul băuturilor. Litera C vine de la Control. Linia de lângă apare indiferent dacă rezultatul testului este negativ sau pozitiv. Litera T vine de la Test. Dacă apare o linie în T, atunci testul este negativ. Dacă nu apare nicio linie, atunci testul este pozitiv. Așa cum vezi mai sus, Jolene n-a putut să producă o linie în T pentru că este super fumată.

Testele antidrog pe care le-am achiziționat sunt teste standard de urină. Practic urinezi într-un căpăcel, scoți ambalajul de la testul antidrog și introduci bucata de carton pentru aproximativ 10 secunde. Rezultatele sunt vizibile după cinci minute. Testele pe care le-am cumpărat pentru acest experiment au fost folosite exclusiv pentru detectarea THC.

Ca să-ți faci o idee, consumul de marijuana al lui Jolene este probabil mic, dar nu cu mult sub media consumatorilor de iarbă. Ea fumează o pipă după muncă, în majoritatea zilelor, și câte două sau trei în weekenduri. Din când în când consumă produse din marijuana sau își freacă gingiile cu ea, dar spune că de obicei rămâne fidelă metodelor tradiționale — pipe, bonguri și cuie. Majoritatea acestor tipuri de băuturi îi avertizează pe consumatorii „înrăiți” să-și dubleze cantitatea sau să opteze pentru o versiune mai concentrată. Așadar, dacă fumezi mai mult sau mai puțin decât Jolene, ai șanse să obții rezultate diferite. Și niciunul dintre rezultatele pe care le-am obținut aici nu ar trebui să fie considerate științifice sau concludente.

Publicitate

PRIMUL TEST: Rescue Detox Blueberry Ice Instant Cleansing Energy

Întâi am pus-o pe Jolene să încerce o sticlă de 502 de mililitri de Rescue Detox. Karen, vânzătoarea foarte drăguță de la Applied Science pe care am contactat-o prin numărul de telefon de „LIVE SUPPORT” înscris pe fundul sticlei, i-a spus lui Jolene că trebuie să se abțină de la mâncat pentru cinci ore înainte de a face purificarea. Din fericire, era sâmbătă, așa că Jolene tocmai se trezise dintr-un somn de patru ore și jumătate, după ce își petrecuse dimineața fumând și mâncând o porție mare de macaroane cu brânză Popeye, așa cum face toată lumea.

Karen i-a spus lui Jolene să bea Rescue cu o oră înainte de „timpul pentru purificare”, apoi să umple de două ori sticla cu apă și să bea totul într-un interval de 30 de minute. Apoi să urineze de trei ori, după care ar trebui să fie totul în regulă pentru trei-cinci ore. Destul de multă muncă!

Băutura era de un galben neon, care părea destul de radioactiv. Jolene a spus că avea o aromă sintetică de coacăze și i-a lăsat un gust ciudat în gură. A dat-o pe gât în decurs de 10 minute, apoi a reumplut de două ori sticla, și a băut iar și iar din apa cu gust ciudat până stomacul ei cuprindea aproape până la refuz 1.5 litri de lichid.

După ce a urinat de trei ori, ceea ce Jolene spune că „pare că am băut cerneală de la markere evidențiatoare”, a trecut testul. La naiba, chiar a funcționat. Chiar dacă linia era subțire, testul lui Jolene a ieșit negativ pentru THC, deși fumase mai multe pipe de marijuana cu doar câteva ore înainte. Am fost amândouă destul de șocate de turnura asta.

Publicitate

Este o linie dreaptă, dar ea există.

Notă finală: 9. Dacă urmărești instrucțiunile, ai șanse să treci testul, dar culoarea ciudată a urinei tale ar putea să stârnească niște semne de întrebare dacă te afli într-un cadru medical. În plus, cantitatea de apă pe care trebuie s-o bei este puțin exagerată.

AL DOILEA TEST: Detoxify Xxtraclean Herbal Cleanse

Două zile și un test pozitiv mai târziu, ne-am întors să încercăm sticla de 591 de mililitri de Detoxify Xxtraclean. Văzusem review-uri și pozitive, și negative, pe Internet, și partenerul lui Jolene o încercase, dar fără succes, așa că niciuna dintre noi nu avea mari speranțe.

Spre deosebire de Rescue Detox, lui Jolene nu i-a fost recomandat să se abțină de la mâncat, dar i s-a spus să oprească consumul de marijuana cu cât mai mult timp cu putință. În loc să facă asta, ea a decis să fumeze o pipă și să bea în același timp. Nu mai trebuie să menționăm faptul că nu recomandăm nimănui asta, mai ales dacă jobul tău depinde de trecerea acestui test antidrog.

Avea o „aromă tropicală”, era un lichid siropos, de un roșu aprins. Jolene a dat sticla peste cap („are gust de Five Hour Energy amestecat cu sânge fals”), apoi a umplut din nou sticla — doar o dată pentru testul ăsta — și a băut aia la 15 minute după prima ei înghițitură.

Ben, gazda monotonă a seriei de Youtube pentru Back2School, marca Detoxify, care îi învață pe urmăritori cum să le folosească produsele, spune că, după trei sau patru urinări, ar trebui să poți trece testul cinci ore de acum încolo. Jolene a urmat instrucțiunile și a urinat („o culoare complet normală!”) de trei ori, apoi a făcut testul.

Publicitate

Deși a fumat în timp ce încerca să elimine iarba din organism… Jolene a trecut testul. Nu a fost detectată nici o urmă de THC. Linia era încă ușor vizibilă, dar exista.

Notă finală: 9+. Nu trebuie să bei așa de multă apă și urina ta n-o să aibă o culoare suspicioasă, dar i-a provocat lui Jo o durere de burtă care a țintuit-o o zi întreagă. Poate merită?

AL TREILEA TEST: Stinger Detox ‘The Buzz’ Deep System Cleanser

Această sticlă de 236 de mililitri de Stinger s-a dovedit mult mai ușor de băut. Jolene spune că avea gust de răcoritoare pe bază de struguri. Ăsta nu este un review care să se concentreze pe astfel de aspecte, dar se pare că a fost cea mai bună la gust dintre toate. După ce a băut rapid sticla, Jo a trebuit s-o mai umple cu apă de patru ori, deci să-și introducă 1.18 litri de lichide în organism, apoi să urineze de trei sau patru ori înainte de a face testul.

Se pare că micuțul acesta se presupune a fi de cinci ori mai puternic decât celelalte produse Stinger Detox, și după ce Jolene a făcut testul final din cadrul acestui experiment, se pare că acea declarație este bine întemeiată. În timp ce celelalte băuturi detox au arătat niște rezultate negative slăbuțe, testul cu Stinger a livrat prima linie roșie dublă. Bra-vo.

Notă finală: 10. Nu doar că a livrat un rezultat final negativ, dar a avut și cel mai bun gust, plus că a inclus ingerarea celei mai mici cantități de lichide și s-a soldat cu zero probleme intestinale sau greață.

O spun din nou, ăsta nu a fost un experiment ştiințific, evident, şi cineva cu obiceiuri diferite de consum sau cineva care are o constituție mai mică sau mai mare sau duce o viață mai mult sau mai puțin activă decât Jolene ar putea să obțină rezultate diferite. Aceste băuturi funcționează prin diluarea urinei până în punctul în care THC nu mai este detectabil, apoi sunt înlocuite vitaminele, mineralele şi culoarea, ca să nu atragă atenția. Cu toate că o astfel de băutură ar trebui să treacă nedetectată, nu este totuşi o metodă 100% sigură de a trece un test antidrog. Dar este mai bine decât nimic! Depinde de consumatori dacă banii cheltuiți merită sau nu riscul de a pierde un loc de muncă.

Urmărește-o pe Caroline Thompson pe Twitter .

Acest articol a apărut inițial în VICE US.