FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Am stat de vorbă cu femeile care postează nuduri pe Reddit

„Am postat și poze cu fața mea pentru o perioadă scurtă, dar devenisem prea populară și câțiva prieteni m-au recunoscut.”
De la stânga la dreapta, Vixie și Amber (în mjloc și dreapta) | Imagini via Cam4.com

De îndată ce treci de pagina de start plină cu meme, Reddit devine un spațiu incredibil de vast. Este genul de site unde poți citi ultimele știri despre criptomonede, distribui fan fiction Game of Thrones sau să înveți câteva trucuri caterincă despre grădinărit. Este și un tărâm nesfârșit de pornografie. Cel mai bun subreddit de pornografie, conform redditlist, este de departe Gonewild (NSFW, evident), un loc unde oamenii postează nuduri și gif-uri. Ceilalți utilizatori de Reddit le văd și dau upvote. Gândește-te la el ca la o mare comunitate online de exhibiționiști amatori, care sunt foarte deschiși din punct de vedere sexual. Atât femeile, cât și bărbații pot să urce fotografii pe Gonewild (și există foarte multe subcategorii pentru sexe/etnie/particularități ale corpului) – deși thread-ul principal este predominat în mare parte de femei (și, destul de des, nu de toate categoriile de femei). Eram curioși de ce niște oameni obișnuiți postează poze cu ei dezbrăcați pe Internet, ca să-i vadă întreaga lume, așa că am stat de vorbă cu mai multe persoane despre asta.

Publicitate

Jolene, 24 de ani, Olanda, studentă

Postez pe Gonewild cam de o lună. Am început s-o fac pentru că aveam un fel de chestie cu un tip și prietena lui – ei sunt într-o relație și eu sunt a treia roată de la căruță, dar amândoi sunt de acord cu asta. Ea începuse să posteze aici, așa că am făcut-o și eu, mi s-a părut sexy. Îmi plac atenția, complimentele și adrenalina provocate de faptul că știu că sute de oameni îmi văd corpul și se masturbează la mine. Toți oamenii ăștia mă doresc. Vreau să spun că sexul este despre atracție și societatea noastră este construită în mare parte pe sentimentul de apreciere. Normal că te simți flatată să știi că sute de tipi și-ar da o mână ca să te fută, exact așa cum ai vrea. Ești expus riscului de a fi demascat, presupun. În general, nu am primit e-mailuri negative sau ceva de genul, dar mulți pățesc asta și cred că e pur și simplu nasol. Dacă nu-ți place ce vezi, taci din gură.

Amber, 30 și un pic de ani, SUA, entertainment (non-adult)

Postez pe Gonewild de aproape un an, cu toate că ăsta este al patrulea cont. Sunt utilizator de Reddit de +5 ani și mereu am fost abonată la subbredit-ul ăsta. Aveam fantezii de multă vreme, m-am imaginat de multe ori postând înainte s-o fac. Îmi place să postez pentru că gândul că bărbații se masturbează la pozele mele mă excită al dracului de mult. Sunt foarte deschisă în ceea ce privește sexul și îmi place să fiu excitată. Și, ca să fiu sinceră, mă motivează să-mi păstrez silueta. Părțile negative sunt trollii și amenințarea doxing-ului. În general, mă pricep foarte bine să ignor sau să fac mișto de trolli. Din când în când, cineva mai lasă câte un comentariu care îmi ajunge la suflet. Dar per total, a fost o experiență grozavă.

Nicola, 29 de ani, SUA, designer

Postez pe Gonewild de vreo doi ani. M-am apucat de asta pentru că mă simțeam plictisită și puțin singură după o despărțire. Sunt cam exhibiționistă și îmi place foarte mult gândul că pot să-i fac cuiva ziua mai bună, oricât de penibil și sentimental sună. Dacă pot să ofer niște conținut ca să-i ajut să treacă peste anumite momente, atunci asta este o realizare mică, dar drăguță. Îmi plac și unii oameni pe care i-am întâlnit, mi-am făcut câțiva prieteni buni prin Reddit. Ce să mai zic despre creșterea nivelului de încredere în sine pe care ți-l iei de la tot feedbackul pozitiv pe care îl primești. Este o experiență drăguță per total. Totuși, îmi vin în minte câteva părți negative. Unii mi-au spus că au datele mele personale și că vor lua legătura cu apropiații mei. Nu s-a întâmplat niciodată, a fost mereu o cacealma. Am postat și poze cu fața mea pentru o perioadă scurtă, dar devenisem prea populară și câțiva prieteni m-au recunoscut. Din fericire, au fost amândoi foarte cool, dar a fost un fel de semnal de alarmă. Cealaltă chestie negativă ar fi numărul de oameni singuri pe care îi întâlnești. Foarte mulți se simt singuri și unii chiar vor să stea pur și simplu de vorbă cu cineva. Și eu mai fac asta din când în când.

Publicitate

VixieMK, 25 de ani, Marea Britanie, admin

Postez pe Gonewild de vreo lună și jumătate. M-am hotărât să postez ca să-mi cresc stima de sine și să-mi dovedesc mie însămi că sunt reală, spre deosebire de oamenii din reviste – să le arăt altora că bărbații și femeile preferă un look natural! Îmi place să postez, ca să le demonstrez că oamenilor le place în continuare un look mai natural, cu forme și toate cele! Partea negativă este imprevizibilitatea – unele fotografii primesc +700 upvotes, pe când altele doar +30! Și poți să primești niște mesaje „ciudate”. Încerc să răspund la cât mai multe, pentru că îmi place să-mi expun personalitatea (nu doar corpul), dar asta poate să fie uneori o provocare.

Jade, 29 de ani, Australia, admin

Postez pe Gonewild de o lună. Am vorbit/glumit cu soțul meu despre asta o vreme, pentru că este o chestie despre care am crezut mereu că s-ar putea să fie destul de amuzantă, în ceea ce privește explorarea sexualității noastre de cuplu. Lui i-a plăcut mereu să se uite la fetele care postează pe Reddit, așa că am început să fac asta ca să-l surprind. Elementul ăsta încă n-a dispărut – e mereu entuziasmat să-mi vadă postările noi și chestia asta a îmbunătățit viața noastră sexuală în unele moduri. Îmi place că este atât o modalitate simplă și amuzantă de a-ți afișa corpul și prezenta sexualitatea, așa cum vrei, fără să fii judecat, cât și un mod de a învăța lucruri despre alți oameni. Nu este doar despre încărcatul pozelor, ci și despre faptul că întâlnești și cunoști oameni cu o gândire asemănătoare, porți conversații și înveți despre lucruri noi. Toată lumea este descuiată la minte și prietenoasă. Postează atât de mulți oameni, încât n-am văzut altceva decât comentarii pozitive; asta mi se pare drăguț. În principiu, e pur și simplu o comunitate de oameni cu o gândire asemănătoare.

Publicitate

Toate chestiile au și părți negative. În ceea ce privește Gonewild, unii oameni trăiesc cu impresia că dacă ai postat o poză, asta înseamnă că au dreptul să obțină orice altceva de la tine (fie să-ți ceară o anumită poză, video, cyber sex, să-ți cumpere lenjeria intimă folosită etc). Dar, în cele din urmă, realitatea tristă este că unii oameni nu sunt cu nimic diferiți atunci când nu se află în spatele unui ecran. Încă întâlnești prejudecata că o femeie „o cere” dacă se îmbracă sumar — problema nu este că femeile nu ar trebui să se îmbrace sumar sau să posteze poze, dacă asta le face să simtă sexy, sau că ar trebui să se aștepte la abuzuri, amenințări sau chestii mai nasoale; problema este că mai sunt multe persoane care trebuie să învețe ce sunt consimțământul și respectul, și să fie, pur și simplu, niște oameni decenți.

Oh, și poze cu penisuri. Așa. De. Multe. Poze cu penisuri.

Au fost folosite pseudonime pentru protejarea identității.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.