Corporațiile te fac sclavul lor cu toate acordurile alea pe care nu le citești, dar le accepți

Dacă stau și mă gândesc la toate licențele pe care le-am acceptat prostește de la companiile de software mă ia cu dureri de cap. Câteva de la Apple, Amazon, Google, Facebook, Netflix. Acorduri de licență pentru orice software downloadat, fiecare device pe care l-am cumpărat, serviciul de abonare sau aplicație folosită. Multe dintre aceste acorduri se schimbă aproape fără nicio notificare, iar majoritatea au sute de pagini de condiții.

Acordurile de Licență de Utilizare, contractul ăla pe care nu l-ai citit niciodată, dar mereu i-ai dat accept de fiecare dată când ai instalat un software sau te-ai abonat la un serviciu sau ți-ai cumpărat un gadget, au fost folosite pentru a crea un sistem legal paralel, care le oferă companiilor un as în mânecă ca să te strângă cu ușa pentru niște termeni deloc negociabili.

Nu e un secret că astea sunt documente legale înșelătoare concepute pentru a crea o „asimetrie de informații" care e în beneficiul companiilor și păcălește consumatorii. Un articol recent, The End of Ownership, aprofundează istoria acestor acorduri și explică cum au devenit o parte a vieții contemporane.

„Licențele decalează legile create pentru securitatea drepturilor de proprietate ale consumatorilor", scrie în cartea publicată de profesorul de drept Aaron Perzanowski de la Universitatea Case Western Reserve și Jason Schultz, profesor de drept de la Universitatea New York. „Acordul de licență, mai pe scurt, ne ține pe toți din scurt."

Perzanowski și Schultz au ajuns la concluzia că aceste companii „au creat scheme de reglementări private care impun tot felul de obligații și restricții… practic rescriu echilibrul dintre creatori și public, pentru care există legi menite să-l mențină."

După cum explică cei doi, aproape zilnic suntem forțați să ne dăm acordul pentru licențe pe care nu le înțelegem, nu avem timp să le citim sau care sunt concepute să fie dense. De când au fost dezvoltate primele acorduri de licențe pe la începutul anilor 1980 de către IBM, au devenit o generalitate plină de șiretlicuri. Deseori tribunalele le-au recunoscut ca pe niște contracte legitime, deși nu sunt în adevăratul sens al cuvântului. Un contract legal implică negocieri la un nivel echilibrat pentru ambele părți, plus o înțelegere nuanțată pentru ambii participanți.

Multe dintre aceste acorduri de licență sunt mai lungi decât niște cărți (termenii și condițiile serviciului PayPal conțin 20 de mii de cuvinte) și sunt scrise în termeni legali. Acordurile astea sunt concepute pentru a crea „o asimetrie de informații" care beneficiază deținătorul contractului, în cazurile astea, producătorii de electronice. John Deere a folosit acordurile de licență pentru a preveni fermierii să repare tractoarele produse de el. uTorrent a folosit acordul de licență pentru a obține permisiunea ta să mineze clandestin bitcoin de pe computerul tău.

Dezvoltatorii de jocuri pe console folosesc acordurile pentru a se asigura că oamenii nu rup sticker-ul cu Warranty Void if Removed , care violează ostentativ legile federale. Apple folosește acordul de licență ca să se asigure că nu folosești iTunes ca să dezvolți arme nucleare.

Cel mai comun exemplu e cel în care acordurile de licență conțin niște variații ai termenilor de genul „acest produs este licențiat, nu vândut", care permite companiile să menține un control strict asupra lucrurilor pe care crezi că le deții, dar de fapt nu-i așa, cum ar fi cărțile digitale pentru Kindle, melodiile pe iTunes și chiar tractoare.

Deoarece sunt atât de eficiente, esența celor de succes e deseori copiată de companii și sectoare de comerț. Termenii de genul „conceput pentru a preveni alterarea neautorizată a unui software" sau dezasamblarea unui iPhone sunt similare cu cele concepute pentru a te opri să șurubăiești la un tractor.

„Foarte puține licențe sunt concepute de la zero", scrie Perzanowski și Schultz. „Avocații copiază la greu."

Asta înseamnă că acordurile de licență sunt aproape imposibil de evitat, pentru că nu există dezavantaje pentru companiile care le folosesc. Tribunalele rareori au impus limite pentru acordurile de licență și ele sunt aplicate oamenilor care nici măcar nu au habar că tocmai s-au legat la cap cu un contract legal. Pe lângă butonul omniprezent „Accept" al oricărui software, acordurile de licență pot fi implicite doar prin folosirea produsului.

Cel al lui John Deere se aplică oricărei persoane care se urcă la volanul tractorului. Câteodată, acordul este în interiorul cutiei unui produs, care poate fi citit doar după ce cumperi produsul. Unele tribunale au aprobat ideea că e suficient să dai click pe acordul de licență de pe site-ul unei companii ca să accepți termenii și condițiile.

„Uniformitatea termenilor de licență se datorează în parte siguranței în numere", scrie Perzanowski. „După ce un termen este standardizat, incluziunea lui devine o strategie pentru reducerea riscului competitiv."

Nu vreau să fiu prea fatalist, dar consumatorii individuali nu prea au ce să facă în privința asta. De fiecare dată când acceptăm acordurile de licență, noi facem o analiză a beneficiilor vs. costurilor: Merită să citești o licență șubredă? Răspunsul în majoritatea cazurilor ar fi desigur că nu. E o nebunie curată să stai să citești termenii și condițiile pentru fiecare lucru pe care-l cumperi. Ai de gând să citești condițiile de utilizare de 6 800 de cuvinte, pentru fiecare mp3 pe care-l cumperi de pe iTunes?

Într-adevăr, un studiu din 2014 de la Universitatea din New York a descoperit că aproximativ o zecime din cei 1% din consumatori se uită câtuși de puțină de acordurile de licență, iar majoritatea acordă doar câteva secunde. Chiar dacă ai citi Acordul de Licență, nu prea poți negocia niște condiții mai bune. Astea sunt implacabile.

Cum au demonstrat economiștii și experții în drept, o minoritate informată de consumatori care încearcă să influențeze piața prin boicotarea condițiile contractelor nejuste ale corporațiilor nu vor fi niciodată suficient de puternice ca să oblige companiile să-și schimbe practicile. Asta pentru că prețul de a te informa este atât de ridicat, încât nu există niciodată un „punct critic", în care corporațiile să creeze condiții mai bune.

Întrebarea pe care societatea trebuie să o pună este dacă există legi sau reglementări care pot fi implementate pentru a preveni companiile să scrie ce vor în Acordurile de Licență. E greu să vizualizezi un scenariu în care Acordurile de Licență o să dispară cu totul, dar într-o perioadă scurtă de timp, opt state din America au introdus dreptul de a repara legislații care invalidează contracte ce încalcă în mod specific drepturile de proprietate ale deținătorilor de electronice. Legislația asta e doar începutul, dar măcar e un început.

Traducere: Diana Pintilie