FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Madonna spune adevărul dur despre cum e să fii femeie în industria muzicală

„Ai voie să fii drăguță și sexy, dar să nu pari prea deșteaptă, cu atât mai puțin să ai o părere."

În discursul ei pentru acceptarea premiului de Femeie a Anului la Billboard, Madonna a adus în discuție sexismul, discriminarea pe bază de vârstă și faptul că e una dintre starurile pop originale.

Cariera de 34 de ani a Madonnei a fost recunoscută recent când a fost onorată cu premiul pentru Femeia Anului la premiile Billboard's Women in Music. Ca o artistă veritabilă, Madonna și-a pus sufletul pe tavă, astfel în discursul ei a fost extrem de sinceră în privința luptei pe care a fost nevoită să o ducă în industria muzicală ca tipă. Le-a transmis tuturor femeilor din lume să creadă în puterile lor și să se sprijine reciproc. Și, după cum te-ai așteptat, a fost și controversat.

Publicitate

Madonna a început discursul cu ideea că femeile performer tind să fie „trecute cu vederea", „Mă aflu în fața voastră ca un preș de călcat în picioare… Adică, vreau să zic, ca femeie din industria divertismentului". După care a continuat să ofere detaliat care sunt standardele duble pe baza cărora sunt analizate femeile din muzică. Și a mulțumit pentru premiu: „Mulțumesc pentru că îmi recunoașteți abilitatea de a continua cariera de-a lungul anilor în ciuda sexismului dur și a misoginismului, precum și a bătăii de joc și abuzului continuu din industrie."

Madonna s-a folosit de discursul ei ca să menționeze și cât de recunoscătoare e că a supraviețuit industriei. După ce i-a adus în discuție pe Michael Jackson, Prince și David Bowie, a recunoscut că probabil „cel mai controversat" lucru pe care l-a făcut vreodată e că „a rămas pe poziții".

E interesant să o auzi pe Madonna, care a făcut și a zis ce a vrut toată cariera ei, cum vorbește despre așteptările pe care le au oamenii de la artiste. A subliniat, „Ai voie să fii drăguță și sexy, dar să nu pari prea deșteaptă, cu atât mai puțin să ai o părere. Fii exact ce vor bărbații să fii… și desigur să nu îmbătrânești, pentru că bătrânețea e un păcat. Vei fi criticată, umilită și clar nu vei mai apărea la radio". Sper ca gândurile ei sincere să fie încă un pas pozitiv pentru echilibrarea balanței genurilor din industria creativă.

Urmărește VICE pe Facebook