Parizienii ăștia plătesc o mică avere ca să locuiască în cutii de pantofi

Am avut o serie de articole în care am catalogat spațiile de locuit pe care le oferă proprietarii chiriașilor disperați în schimbul unor sume enorme de bani. Dar între timp am descoperit că spațiile de locuit britanice, oricât de mici ar fi, nu se compară cu spațiile minuscule locuite de acești parizieni.

Așadar, iată cum reușesc parizienii să trăiască în camere minuscule și să arate, cumva, infinit mai cool și mai puțin deprimați decât miile de londonezi care închiriază apartamente microscopice și scumpe.

Înainte să mă mut în Paris, locuiam în mijlocul deșertului californian și plăteam cam 160 de dolari pe lună pentru o casă cu șase dormitoare. Înainte de asta, am locuit în insula Reunion - un loc în care abia există noțiunea de a trăi între patru pereți.

De un an și jumătate m-am mutat în capitala Franței, unde locuiesc în prezent într-un apartament extrem de compact care mă costă o avere. Încerc să ies cât mai des, pentru că, atunci când sunt acasă, mi se pare că pereții casei îmi sunt lipiți de piele. Traiul acesta m-a convins să documentez viața parizienilor care locuiesc în foste camere de servitoare.

Camerele de servitoare sunt mici spații convertite la mansarda clădirilor cu apartamente care au fost divizate în mai multe garsoniere minuscule. Au apărut prima oară în Paris prin 1830 și au fost un exemplu extraordinar al ierarhiei sociale a orașului: bogații locuiau în apartamente imense la etajele inferioare, pe când servitorii locuiau în camere umile la etaj. Astăzi, aceste camere de servitoare sunt închiriate de tineri studenți lefteri și de muncitori din clasa de jos.

De multe ori, aceste camere abia respectă măsurile minime autorizate de legea franceză – o arie de suprafață de 8 metri pătrați. Curios să văd cine mai locuiește azi în astfel de camere, mi-am contactat prietenii și câțiva necunoscuți să văd dacă au chef să le fac o vizită și să discutăm despre traiul lor de zi cu zi.

Cathé vine din Uruguay. Locuiește în Paris de patru ani și a absolvit recent Facultatea de Arte Plastice. A hotărât să se mute de la anul în Asia de Sud-Est pentru că „oamenii din Paris sunt prea agitați. Totul se mișcă prea repede. Trebuie să ies din tornada asta."

Suntem prieteni de un an, dar asta a fost prima oară când i-am vizitat casa. După ce i-am văzut picturile psihedelice de pe pereți, am înțeles de ce personalitatea ei nu e compatibilă cu un oraș haotic precum Parisul.

Arnaud a fost al treilea chiriaș pe care l-am fotografiat. Are două pasiuni în viață: petrecerile și cățăratul. Când a semnat contractul, a fost atras de accesul la acoperiș. Acoperișurile din Paris sunt excelente pentru cățărat și băut bere.

În ziua în care ne-am cunoscut, nu aveam nimic de băut, așa că doar ne-am plimbat în sus și-n jos pe acoperișuri.

Dintre toți cei pe care i-am vizitat, Johanna pare s-o ducă cel mai bine. Garsoniera ei e un pic mai mare și e foarte bine aranjată. Are tavan înalt și o fereastră mare prin care intră multă lumină. Poate lua cina pe acoperiș, unde are o perspectivă minunată asupra orașului. Fix asta am făcut înainte să fac fotografia.

Cu cât îmbătrânim, colectăm tot mai multe chestii. Ăsta e tiparul vieții. Dar într-o cameră de servitoare, e mai bine să fii minimalist decât să tot aduni. Dominique e cel mai în vârstă din această serie, așa că am fost entuziasmat să-i văd garsoniera. E ilustrator.

Mi-a explicat că și-a cumpărat apartamentul acum câțiva ani, pentru că nu avea chef să cheltuiască la infinit bani pe chirie. Mi-a povestit cu mândrie că se poate uita la televizor din cadă.

Clara e o bonă suedeză pasionată de modă. Situația ei e similară cu cea a ierarhiei din 1830: Lucrează pentru bogătașii de la etajul de mai jos din aceeași clădire.

Nu plătește chirie, dar se ocupă de copiii familiei.

Ghislain a fost de acord să-i fotografiez apartamentul, dar n-a înțeles de ce vreau să apară și el în fotografie. N-a fost prea mulțumit de chestia asta.

Dar eu cred că seria de fotografii n-ar fi funcționat fără prezența proprietarului. Dacă n-ar fi apărut în fotografie, camera lui ar fi arătat ca o cameră dintr-un motel ieftin.

E ilegal să închiriezi un loc mai mic de 9 metri pătrați, dar e ok dacă volumul total e de 22,90 metri pătrați. Camera asta părea ca o cușcă. În astfel de situații, fiecare centimetru trebuie utilizat la maximum.

Roksana e poloneză, îi place să gătească și să invite prieteni la masă, dar nu prea are loc de petreceri la ea în chicinetă.

Anca e americancă. A ajuns în Paris în căutare de job și a găsit apartamentul din întâmplare. Am trecut pe la ea la 9 dimineața, înainte să plece la muncă.

Asta e fost cea mai spațioasă dintre toate camerele pe care le-am fotografiat. Se poate spune că e norocoasă.

Am observat imediat ce simetric sunt aranjate lucrurile lui Victorienne. M-am așezat prudent pe un scaun și am încercat să nu stric aranjamentul.

Am luat ceaiul împreună și i-am povestit despre proiectul meu. I s-a părut mișto. A sărit în pat și mi-a pozat cu cana de ceai în mână.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai multe fotografii cu apartamente:
Fotografii cu apartamentele burlacilor români Fotografii cu camerele fetelor boeme din București Fotografii cu băile și bucătăriile burlacilor englezi