Ribe, micul oraș danez de pe peninsula Iutlanda, e o manifestare pitorească a tuturor orășelelor europene pe care le vezi în filme precum In Bruges, Chocolat și Hot Fuzz. Dar cu toate străduțele lui pavate și magazinașele de bomboane de ciocolată, Ribe e plin de ciudățenii.De exemplu, schema de creștere a câinilor care are scopul de a crea o corcitură – Dogma sau Ribehund – fără niciun pedigree, care să fie recunoscută de Clubul Danez al Crescătorilor de Câini. Una dintre preferințe e ca Dogma să aibă o formă perfectă pentru un coș de bicicletă sau un rucsac și în fiecare an la Riberhaus Castle Hill are loc un spectacol de fashion în care sunt prezentați ultimii pui al acestor câini portabili cu blană sârmoasă și în care se sărbătorește succesul programului anti-eugenie al orașului.
Publicitate
Fotografiile aparțin autoarei articolului.Apoi mai este Soarele Negru, care sună ca una dintre cele zece pedepse date de Dumnezeu Egiptului, când milioane de păsări umplu cerul la amurg. Ribe se află situat pe ruta graurilor care migrează din Scandinavia spre Europa de Sud, iar norii de grauri sunt o forță a naturii – întreabă orice uliu naiv care a încercat să atace o pasăre din stol.Toți graurii înconjoară prădătorul și se cacă sau vomită pe el până când îl îngreunează cu scârboșenii și cade din cer.Tehnica defensivă a graurilor are ecou și ceva mai la sol. Ribe a fost fondat în secolul opt, dar are mai puțin de zece mii de locuitori. Totuși, peninsula Iutlanda a fost atacată din momentul în care a fost fondată, atât de triburile slavice, cât și de germani, în ambele războaie mondiale.Dar cel mai recent atac asupra orașului Ribe n-a fost unul uman. În anii ’60, stridiile de Pacific au fost introduse în Marea Wadden pentru a crește numărul populației locale. Limbile de pământ de pe malul mării, care se află acum pe lista de protecție UNESCO, au fost dintotdeauna populate de bancuri de midii și de stridiile locale – care reprezentau o sursă de hrană consistentă pentru cele 12 milioane de păsări migratoare în trecere pe deasupra zonei.Dar după vreo două veri foarte calde consecutiv, populația stridiilor de Pacific a explodat dincolo de orice imaginație. Deodată a început invazia. La începutul secolului XX, albiile care găzduiau midii au fost copleșite permanent de stridii. Erau cam 300 de nenorocite pe metru pătrat. În prezent se estimează că ar fi aproximativ 500 de tone de stridii de Pacific care se înmulțesc în zonă, fiecare de mărimea unei palme de adult.
Publicitate
Ai zice că sunt un noroc pentru păsări și oameni. Dar din păcate, nu. Stridiile de Pacific au carcase atât de tari încât nu pot fi sparte de ciocul păsărilor. Oamenii sunt, acum, singurii prădători ai stridiilor și depinde de vizitatorii care vin și le adună cu gălețile să țină populația sub control.Într-o zi de toamnă, mi-am închiriat o pereche de cizme de cauciuc înalte și am plecat să adun niște monștri de Pacific.
Limbile noroioase de pământ se întindeau în fața noastră ca o pictură. „Urmați-mă”, ne-a spus ghidul, „știu pe unde s-o luăm ca să nu ne scufundăm în noroi.”Aveam pulovere groase și pelerine de cauciuc, dar răceala apei tot ne ajungea până la os. Și deodată, după trei kilometri depărtare de plajă, bancurile de midii au răsărit din mare și odată cu ele, stridiile gigantice.Erau straturi-straturi și fiecare era cel puțin cât o palmă. Peisajul semăna cu filmările pe care le trimit de pe Marte reporterii-robot.
În acest Eden izolat, ne-am deschis toți rucsacii și ne-am pregătit de ospăț. Ne-am pierdut mințile. Unii tăiau lămâi, alții desfăceau șampania, iar cineva a aprins o plită și a început să radă parmezan. Adusesem cu noi un singur cuțit pentru desfăcut scoicile, dar era de ajuns.Trebuia să stăm pe călcâie, ca marginile tari ale stridiilor să nu ne înțepe cizmele. Apoi am început să deschidem carcasele, una câte una. Fiecare scotea la iveală bucăți de carne moale, lucioasă, unele de mărimea unor ouă-ochiuri. Cineva cu fobie de stridii sigur ar fi leșinat la ce orgie era acolo.
Publicitate
Așa cum o să vă spună orice fan al stridiilor, gustul lor e cel mai bun atunci când le recoltezi direct din habitatul lor și le consumi pe loc. După ce ne-am umflat burțile, am îndesat câte am putut în rucsaci. Când am ajuns înapoi pe plajă, am făcut cunoștință cu Hansel & Gretel, stridia care a intrat în Cartea Recordurilor și care locuiește într-un acvariu în centru. Se cheamă astfel pentru că stridiile sunt hermafrodite și își schimbă sexul în funcție de temperatura apei. Ce frumos trebuie să fie să fii stridie.
